Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Salamul de Sibiu, promovat cu fonduri europene în România

1
1 Nov 2018 08:24:03
Autor: Afrodita Cicovschi

Considerat un produs de nişă, pentru că românii nu consumă mai mult de 4 felii pe an, Salamul de Sibiu va fi promovat în România, Spania şi Italia cu fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro obţinut de Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS).

Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu din care fac parte şase producători (Angst, Aldis, Agricola Bacău, Scandia Food, Cris-Tim şi Reinert), a anunţat că românii iubesc acest produs super premium, de nişă, deşi consumul unui român nu este mai mare de 4 felii pe an, la o producţie de 2.100 de tone în 2017, scrie Agerpres.
 
"Ziua Naţională a Salamului de Sibiu va fi de fiecare dată pe 1 noiembrie. De ce 1 noiembrie? Pentru că de fiecare dată se desfăşoară cel mai titrat târg din România, INDAGRA. Este locul în care producătorii se întâlnesc cu consumatorii, cu retailerii. Este locul cel mai frumos unde putem promova produsele şi să discutăm planuri de viitor", a declarat, miercuri, Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei, într-o conferinţă de presă.
 
Ea a precizat că în anul 2017 asociaţia a câştigat un grant de 1,5 milioane de euro prin programul european "Enjoy! It's from Europe", în cadrul căruia timp de trei ani, 2018, 2019 şi 2020, Salamul de Sibiu va fi promovat în România, Italia şi Spania, iar primele două târguri de promovare la Barcelona şi Torino s-au desfăşurat deja.
 
"2018 este primul an de implementare şi ne bucurăm că am reuşit să obţinem ca România, ţara din care facem parte, să fie ţară de promovare, pentru că românii iubesc foarte mult Salamul de Sibiu şi trebuie să promovăm acest sistem de calitate, de Indicaţie Geografică Protejată, care tezaurizează istoria celor mai vechi companii care activează în România. Au venit şi companii tinere în această asociaţie, care inovează şi învaţă alături de noi şi duc mai departe istoria celor 130 de ani", a declarat pentru AGERPRES Carmen Gavrilescu.
 
Ea a spus că va urma un program extrem de complex, "Noaptea Restaurantelor", care debutează vineri seara, şi unde, împreună cu unul dintre cei mai titraţi şefi din Romania, vor demonstra că Salamul de Sibiu poate depăşi nivelul de sandwich şi nu este necesar să îl consumi doar la micul dejun.
 
"Salamul de Sibiu rămâne un salam de nişă super premium în mintea consumatorilor noştri, dar vrem să învăţăm oamenii să consume un produs de calitate. În România, consumul anual este de 4 felii de salam pe cap de locuitor. Producţia în 2017 a fost de 2.100 de tone şi prognozăm 2.400 tone anul acesta. Ţinta noastră este să ajungem la 3.000 de tone în următorii doi ani şi pentru a accesa încă un fond european, tot pe trei ani, care poate fi dublu, dacă grantul acesta se desfăşoară bine", a mai spus Gavrilescu.
 
În privinţa exporturilor, preşedintele asociaţiei susţine că Salamul de Sibiu ajunge cu precădere în ţările unde sunt români, respectiv Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, dar acestea sunt încă destul de "timide", respectiv doar 2% din producţie.
 
Salamul de Sibiu este unicul produs românesc din categoria carne procesată recunoscut în 2016 cu distincţia europeană a calităţii Indicaţie Geografică Protejată (IGP). 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Eugen DELCEA
1.11.2018, 14:13:46

Ce nu ştiu mulţi când cumpără funcţie de preţ : parizerul are 10% carne şi restul apă etc iar salamul de Sibiu - 90% carne ! Acum, comparaţi preţurile şi vedeţi cum v-aţi păcălit ! În plus, rezistă şi mult. Ca să scriu cartea "Londra, coroana Imperiului" (400 pagini, ediţie de lux, cel mai complet ghid turistic din România), am stat 10 zile acolo. Ştiam că nu voi avea timp şi nici bani de restaurant, că nu pot căra sacoşe de mâncare, aşa că mi-am luat "pastile energizante" : 3 "rude" de salam de Sibiu (1,5 kg), caşcaval iar restul au fost auxiliare : supe, câteva conserve. Cu câteva felii de salam de Sibiu, caşcaval şi cafea rezistam apoi până la ora 20...Dată fiind graba, nu am luat niciodată micul dejun în hotel, deşi era plătit !

Modifică Setările