Schimbarea furnizorului de energie, sub aşteptările iniţiale. Câţi români au ieşit de sub regimul penalizator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă Adevărul
Foto:Arhivă Adevărul

Numărul consumatorilor de energie din România care şi-au schimbat furnizorul, în ultimele patru luni, a fost de numai 80.000, faţă de ritmul de 500.000-600.000 de oameni care fac acest lucru în fiecare lună într-o piaţă matură, precum Marea Britanie, a declarat, miercuri, Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost ministru de resort.

„În legătură cu liberalizarea pieţei de energie, sunt câteva lucruri care mă îngrijorează: din datele anunţate de ANRE, am văzut că peste jumătate din consumatori sunt încă sub acel regim penalizator de furnizor de ultimă instanţă, adică milioane de consumatori, şi mi-aş dori ca numărul lor să scadă", a spus Nicolescu, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că i-a atras atenţia numărul foarte mic de consumatori care şi-au schimbat furnizorul, adică 80.000 în patru luni, din cei 800.000 care au ieşit în piaţa liberă.

"Pentru mine acesta este indicatorul care arată maturitatea liberalizării, anume cât de mult au înţeles oamenii ce trebuie să facă. Spre deosebire de ţările avansate. Eu urmăresc ce se întâmplă în Marea Britanie, care are de trei ori mai mulţi consumatori decât noi, 24-25 milioane, faţă de 8 milioane la noi, mă refer la casnici, iar 500-600.000 îşi schimbă furnizorul în fiecare lună. 

Noi am schimbat 80.000 în patru luni, într-o perioadă de maximă urgenţă, la începutul liberalizării. Mi se pare extrem de puţin şi până la urmă liberalizarea trebuie să aducă beneficii consumatorilor, un preţ corect şi posibilitatea de a-şi schimba furnizorul", a completat Nicolescu.

Piaţa de electricitate din România s-a liberalizat complet la 1 ianuarie 2021, iar consumatorii casnici îşi pot schimba oricând furnizorul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite