Schimbări fiscale da, dar nu oricum!

„Avem un grad scăzut de colectare a taxelor şi impozitelor, printre cele mai mici din UE, ceea ce loveşte în capacitatea statului de a furniza bunuri publice esenţiale”  FOTO Adevărul

Multă lume doreşte schimbări fiscale; unele au sens, altele sunt discutabile. Trebuie pornit de la principiul că echilibrul bugetar trebuie protejat. Măsurile fiscale dorite de Guvern au corespondent în propuneri ale opoziţiei politice, ceea ce indică o stare de spirit în lumea politica, în mediul de afaceri, în societate. Care ar fi o grilă scurta de citire a situaţiei actuale a bugetului, a componenţei sale fiscale?

• a avut loc o consolidare bugetară de mari proporţii în ultimii ani, care a dus deficitul structural al bugetului (ce ţine cont de influenţa ciclului de afaceri, de gap-ul producţiei potenţiale) de la cca 9% în 2008/2009 la cca  1% în 2014;
• consolidarea bugetară a recurs la tăieri de cheltuieli şi creşterea, uneori, drastică şi intempestivă a unor taxe (ex: TVA la 24% de la 19%);
• sistemul fiscal autohton impozitează mai puţin veniturile (cota unică de 16%), dar este sever cu munca prin CAS şi consumul prin TVA.
• când factorii de producţie au mobilitate ridicată (existând şi piaţă unică din UE) ar avea sens să fiscalizezi mai mult ce este mai stabil (ex:consumul). Dar un TVA înalt încurajează evaziunea fiscală şi evitarea plătii impozitelor (tax avoidance) şi nu este fair cu cetăţenii care au venituri modeste. România are, între ţările UE, cel mai scăzut grad de colectare a TVA;
• avem un grad scăzut de colectare a taxelor şi impozitelor, printre cele mai mici din UE, ceea ce loveşte în capacitatea statului de a furniza bunuri publice esenţiale;
• sistemul fiscal este dezechilibrat judecând niveluri ale taxelor şi impozitelor ca şi subterfugii prin care persoane şi firme evită plăţi fiscale;
• este raţional ca taxele şi impozitele (TVA, de pildă) să fie readuse/aduse la niveluri rezonabile.
• eficienţa cheltuieilior publice este foarte redusă multe resurse fiind irosite, din incompetenţă şi/sau prin fraudare;
• este obligatoriu ca pe latura de cheltuieli să prioritizam investiţii în mod temeinic, să existe atribuire şi recepţionare corecte ale lucrărilor. Este nevoie de transparenţă, reguli şi proceduri respectate şi de follow-up, adică realizarea proiectelor cu seriozitate.

Sunt aspecte şi principii ce merită să fie relevate când judecăm oportunitatea şi maniera de aplicare a unui nou cod fiscal:

•  măsurile aplicate nu trebuie să primejduiască consolidarea fiscală obţinută cu atât de mari eforturi, costuri sociale;
•  măsurile anunţate merg la peste - 2% din PIB ca impact iniţial în 2016 mizându-se pe efecte de runda a doua şi ulterioare pentru a-l reduce;
•  merită să reducem impozite şi taxe care „au sărit calul”, sau sunt excesive. Însă declaraţii gen „România poate deveni o ţară cu impozite şi taxe dintre cele mai scăzute în UE” sunt neinspirate. Cota unică de 16% este competitivă în Europa şi cu un CAS diminuat în continuare ajungem la un nivel comparabil.
•  un dumpingul fiscal (tot mai neagreat într-o UE în criză) nu ar avea eficacitate. Într-o Europă ameninţată de stagnare economică şi în care încrederea investitorilor (nu speculativi) este la cote joase o relaxare fiscală de amploare nu ar face din România un aspirator de mari investiţii şi ar creşte puţin înclinaţia business-ului să investească. O creşterea semnificativă a încasărilor fiscale (efect pe latura producţiei) ar fi improbabilă;
•  o relaxare fiscală poate ajuta firme să aibă situaţie financiară mai bună, dar, în circumstanţele acuale, are şanse mici să stimuleze creşterea semnificativă a producţiei. Şi când ai 2,5- 3% creştere într-o Europa care merge cu o medie de 1% a PIB-ului nu prea ai cum să turezi mult mai repede - te trag ceilalati în jos. Mai probabil este ca numeroase firme să îşi mărească marjele de profit decât să investească.
•  este riscant pentru creşterea economică să operăm modificări fiscale care ar micşora sever cheltuieli bugetare din dorinţa de a compensa impactul relaxării fiscale; se subestimează rolul bugetului public în susţinerea cererii agregate, a producţiei, inclusiv a celei private.

Ajungem astfel la anul 2014, care a consemnat un surplus în execuţia bugetară până în luna noiembrie. Cu anevoie s-a ajuns la un deficit bugetar consolidat puţin sub 2% din PIB printr-o explozie de cheltuieli la finele anului. Sunt constatări importante de făcut privind anul trecut:
 

•  descurajarea unor cheltuieli, probabil fără impact economic semnificativ, sau fără temei, nu a împiedicat PIB-ul să crească cu cca. 2,8%; deci sunt rezerve de eficienţă mari în economie şi în utilizarea banului public (resurse erau/sunt „şifonate”)
•  „efectul DNA”, posibil şi alte cauze, au produs o A« corecţie A» în execuţia bugetară care poate avea durabilitate în măsura în care obligă pe cei ce cheltuiesc banul public la responsabilitate; ar fi vorba aici de o schimbare majoră de conduită şi ethos ca funcţionar public.

Întrebarea cheie rezultată din experienţa anului trecut este dacă a avut loc o echilibrare, de facto, mai puternică a bugetului - în pofida deficitului de 1,9% din PIB consemnat finalmente, care a fost realizat şi prin efectuarea unor cheltuieli mutate din 2015. Sunt două întrebări derivate: a/ dacă era posibil să fie terminat anul financiar 2014 cu un deficit, să zicem, între 0,5-1% din PIB; b/ dacă un asemenea rezultat bugetar ar fi durabil? Ceea ce ar însemna un deficit structural de sub 0,5% din PIB. Dacă la ambele răspunsuri se poate răspunde afirmativ în mod plauzibil sunt şanse mai mari ca măsuri fiscale intenţionate să nu atace echilibrul bugetului în dinamică. Dar, contrafactualul nu există şi ipoteze, mai mult sau mai puţin speculative, sunt de folos limitat. Să nu omitem, totodată, că există presiuni pe buget mai puţin vizibile.

Există însă o modalitate de certificare a supoziţiei de mai sus şi de a răspunde la întrebarea cheie formulată, astfel ca graba să nu strice treaba. Primele două luni din 2015 indică un surplus în execuţia bugetară. Este probabil ca „efectul” menţionat mai sus şi alte cauze bănuite să acţioneze în continuare şi să avem şi o colectare fiscală mai bună în derulare. Dar merită şi trebuie să aşteptăm până la cel puţin jumătatea anului pentru a verifica o schimbare de fond în execuţia bugetului pe latura cheltuirii banului public şi în colectarea de impozite şi taxe. Dacă execuţia bugetară este mai bună decât cea programată se crează spaţiu bugetar pentru aplicarea unor schimbări fiscale. Rămâne o dilemă: dacă spaţiul fiscal adiţional creat să fie utilizat pentru cheltuieli publice necesare (ex. educaţie şi sănătate, investiţii), sau să însemne reduceri de taxe şi impozite. Oricum, este înţelept să se aştepte cel puţin jumătatea anului, după care să se procedeze la aplicarea unor măsuri bine cântărite prin prisma evaluării impactului fiscal. Faptul că noul cod fiscal este trimis în Parlament (şi nu este adoptat prin ordonanţă de urgenţă) ar favoriza dezbaterea sa pragmatică şi matură şi ar oferi răgaz pentru a vedea mersul execuţiei bugetare în 2015. Aşa ar fi bine şi din perspectiva favorizării unei finalizări pozitive a acordului cu UE şi FMI.

Comisia Europeană şi FMI nu au de ce să fie contra unor schimbări fiscale raţionale; aceste instituţii sunt în dezacord cu ceea ce poate afecta echilibrul bugetar şi obiective pe termen mai lung. Drept este că şi experţii lor pot avea estimări şi păreri discutabile; nimeni nu este infailibil, ca persoană sau ca instituţie. Tocmai de aceea, un dialog cu argumente şi deschis oferă şanse de a€œwin-win” mai mari. România are suveranitate fiscală. Dar apartenenţa la Uniune reclamă un dialog profesionist şi clar cu partenerii, chiar dacă există divergenţe conceptuale..Un astfel de dialog ar permite şi discutarea unor aspecte precum „tax avoidance” practicat de companii internaţionale prin preţuri de transfer, conduita unor companii străine ce controlează utilităţi publice (nerespectarea angajamentelor asumate), practici abuzive ale industriei farma şi distribuitorilor de medicamente, etc. Cât priveşte MTO (obiectivul de deficit pe termen mediu), când ai o execuţie bugetară ca cea de anul trecut este dificil să ceri o revedere a orizontului de timp, mai ales dacă am asista la durabilizarea execuţiei bugetare mai bune. Afirm aceasta deşi cred că raţiuni de securitate, care privesc nu numai România, ar trebui să permită statelor UE alocări suplimentare pentru apărare a€“care să se vadă, eventual, în modificarea MTO. O execuţie bugetară mai bună ar elibera totodată resurse pentru co-finanţarea de proiecte ce folosesc fonduri structurale şi de coeziune.

Într-o lume cu atâtea incertitudini, de ordin economic şi geopolitic, cu o Europă încă suferindă, este bine să apărăm cu străşnicie poate cea mai arătoasă stare macroeconomică din ultimele două decenii, chiar dacă datoria publică s-a triplat la cca 39% în 2014, faţă de nivelul din 2008. Este nevoie de viziune şi îndrăzneală în politica economică, în cea bugetară, în schimbări fiscale. Dar este bine să ne măsurăm paşii şi să nu ne hazardăm. Un nou cod fiscal, după dezbateri serioase în Parlament şi având în vedere ce are sens şi este posibil să fie făcut în condiţiile date, poate fi aplicat după ce am vedea dacă există schimbări de fond în execuţia bugetară. Dacă acestea sunt, apare automat spaţiu bugetar credibil, care ajută aplicarea unor schimbări fiscale.

Daniel Dăianu este fost ministru de Finante şi membru în Consiliul de Administraţie al BNR. Opiniile exprimate sunt personale şi nu angajează BNR.