Scumpirea carburanţilor, verificată de Consiliul Concurenţei. OMV, Mol, Lukoil, ENI şi Rompetrol au mai fost amendate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Chiritoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei
Bogdan Chiritoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei are în derulare o analiză pe piaţa comercializării angro de carburanţi auto cu scopul de a identifica factorii care au determinat recentele majorări de preţuri ale carburanţilor, precum şi eventualele disfuncţionalităţi ale pieţei.

Astfel, în cadrul acestui studiu, declanşat la începutul lunii septembrie, autoritatea de concurenţă solicită informaţii şi documente tuturor operatorilor implicaţi, dar şi opinii ale autorităţilor publice cu atribuţii în domeniu.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenţei şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona.

De altfel, comercializarea carburanţilor atât angro, cât şi cu amănuntul a fost în mod constat în atenţia Consiliului Concurenţei. Astfel, autoritatea de concurenţă a sancţionat 3 companii din domeniul comercializării angro de carburanţi cu amenzi totale de 3,7 milioane euro pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială, constând în fixarea preţurilor, discounturilor şi adaosurilor comerciale, împărţirea clienţilor şi a surselor de aprovizionare.

De asemenea, reamintim că autoritatea de concurenţă a sancţionat şase companii petroliere (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL şi Lukoil Romania SRL) cu amendă de 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Consiliul Concurenţei a câştigat procesele cu toate companiile petroliere care au fost amendate şi care au contestat decizia autorităţii, instanţa confirmând încălcarea legii concurenţei.

Pentru a stimula concurenţa pe piaţa comercializării carburanţilor, autoritatea de concurenţă a lansat aplicaţia Monitorul preţurilor pentru carburanţi, care afişează preţurile pentru toate tipurile de carburanţi (benzină şi motorină) practicate în reţelele OMV, Petrom, Rompetrol, Mol, Lukoil, Socar şi Gazprom din întreaga ţară.

Monitorul preţurilor pentru carburanţi este valabil atât sub formă de aplicaţie web, www.monitorulpreţurilor.info, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

Conform legii, Consiliul Concurenţei poate efectua studii/analize privind domeniul său de activitate, furnizând Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii privind această activitate.

Consiliul Concurenţei invită toţi actorii de pe aceste pieţe la o comunicare activă şi deschisă în ceea ce priveşte obiectul studiului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite