Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Scuzele directorului CFR Călători, după ce a spus că le dă abia la Bucureşti apă copiilor blocaţi 8 ore în tren: E pe fondul oboselii

5
29 Jul 2021 15:09:38
Autor: Afrodita Cicovschi
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a ţinut să explice contextul afirmaţiei sale din această dimineaţă într-o discuţie telefonică cu presa, potrivit căreia le va da apă copiilor blocaţi 8 ore în tren abia când vor ajunge la Bucureşti.

“A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înţeleagă că aş fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, explică Vizante. 
 
Directorul CFR Călători asigură toţi pasagerii că, mai ales în situaţii dificile, compania a depus şi depune toate eforturile pentru a depăşi dificultăţile survenite cât mai rapid.
 
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineaţa, la Antena 3, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluţie pentru trenul blocat în câmp şi a reacţionat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluţie pentru cei 30 de copii care au stat 8 ore în tren.
     
Directorul CFR Călători a fost întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la un tren în care erau blocaţi şi 30 de copii. 
 
„Şi de ce mă întrebaţi pe mine? Noi am pus la dispoziţia CFR-ului (CFR SA, compania care se ocupa de infrastructurp=ă, n.r.) această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informaţii am eu. Încercaţi să vorbiţi cu responsabilii, cei care conduc circulaţia. (...) Încercaţi dumneavoastră să găsiţi la ora aceea soluţii! Încercaţi să găsiţi transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câţi sunt într-un tren. (...) Eu sunt în funcţie, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniţi dumneavoastră să îmi spuneţi ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?” a declarat Ovidiu Vizante la Antena 3.
 
Întrebat dacă au primit călătorii măcar apă cât au stat în câmp, directorul CFR Călători a răspuns: „Vor primi când ajung la Bucureşti”.
 
În cele din urmă, trenul blocat în câmp cu zeci de copii a ajuns în Gara de Nord, cu o întârziere de zece ore.
 

Drulă, despre trenul plin de copii blocat la întoarcerea de pe Litoral: putea fi şi fiul meu acolo

Ministrul Transporturilor a mărturisit că şi fiul său în vârstă de patru ani se afla săptămâna trecută într-un tren care se îndrepta spre Constanţa.
 
”Pasagerii care au plătit bilet se află într-o situaţie foarte neplăcută (n.red. – ministrul face referire la trenul plin cu copii care a staţionat aproape nouă ore în apropiere de Bucureşti, la Fundulea). Copilul meu de patru ani s-a aflat săptămâna trecută într-un tren spre Constanţa. Putea să i se întâmple lui (n.red. – să întârzie ore întregi, din cauza faptului că trenul în care se afla a stat blocat în câmp). Nu era un tren ministerial, era un tren obişnuit. Le cer scuze oamenilor care se află în situaţia asta”, a spus Cătălin Drulă.
 

Florin Cîţu, atac dur la adresa lui Drulă

Premierul Florin Cîţu a scris pe pagina sa de Facebook faptul că dacă directorul CFR ar fi fost în subordinea sa, nu a lui Cătălin Drulă, până la această oră era demis.
 
„Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a fost mesajul scris de Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.
 
Premierul Florin Cîţu a declarat că nu poate să se pronunţe încă pe cazul accidentului de la Feteşti, însă ar trebui să se poată face ceva ca pasagerii să nu stea zeci de ore în trenuri, mai ales că este caniculă. În legătură cu soluţii pentru pasagerii care aşteaptă în trenuri, între care copii care revin de la mare, premierul a declarat: „Să răspundă cei care se ocupă de acest lucru. Dacă oamenii au suferit de pe urma modului în care este administrată, ar trebui să răspundă ministerul de resort. Mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv”.
 
Întrebat dacă îl va demite pe şeful CFR Călători, premierul a afirmat: „Să am toate informaţiile, să văd ce s-a întâmplat”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Utilizator Adevărul
29.07.2021, 15:13:12

Comentariu considerat abuziv.

dan criu minea
29.07.2021, 15:16:46

Mai este in functie la aceasta ora?

+2 (2 voturi)
Pop Max
29.07.2021, 15:22:07

Declarațiile celor implicați surprind excelent cauzele haosului de la CFR. Directorul e prea obosit ca să se mai concentreze (dacă nu știi să gestionezi o situație de criză, fă-te paznic la Mega, băi Vizante), ministrul n-are soluții dar se gîndește retoric că putea fi și fi-su în tren (să vezi ce repede se debloca situația atunci), iar Cîțu la fel de retoric ne povestește cum l-ar fi sfîșiat el pe director dacă era în subordinea lui. Între timp, trenurile întîrzie cu orele (asta cînd nu pleacă fără călători, ca acum cîteva zile) și nimeni nu are soluții.

-52 (54 voturi)
emoji
29.07.2021, 15:43:01

In structura CFR exista un serviciu, care se numeste, Serviciul de Management Trafic, care are in atributiuni gasirea unor solutii de transport a calatorilor, in cazul evenimentelor pe calea ferata. Defectiuni, accidente, fenomene meteo, etc, bla, bla...d'astea.... In cazul de fata, au fost cumparate niste baxuri de apa. Este si asta o solutie, asa ca nu va suparati pe om.

+3 (33 voturi)
T. Timisorean
29.07.2021, 17:53:34

Oamenii raman blocati in trenuri de vreo 30 de ani. Se pare ca a devenit o traditie in ultimul timp. Cred ca toti de la partide ar trebui sa se abtina de la comentarii, pentru ca CFR, la fel ca alte companii mari, a fost distrusa si capusata din interior de oamenii PSD, PNL si UDMR, pt ca ei au guvernat in timpul asta. Acum cand este la pamant si nu prea au fonduri, si guvernul nu investeste este greu sa faci ceva, inclusiv sa preiei oamenii blocati. In mod normal, daca CFR era o companie cu profit si buget serios, se putea face un contract, o serie de contracte, pe judete sau grupuri de judete cu companii care detin autobuze, si in cazul unor evenimente de genul asta, aceste companii sa preia calatorii blocati. Sa exista conditii in contracte de timpi limita de interventie, de pachete cu produse de baza pt fiecare calator, etc. Solutii sunt, sau se gasesc, nu ne trebuie modele din Suedia/Finlanda sau mai stiu eu de unde, dar trebuie sa fie oameni capabili la conducere si companiile sa nu fie furate.

-50 (50 voturi)
Modifică Setările