Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Se schimbă Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală. Lista modificărilor

5
14 Aug 2019 14:02:02
Autor: Elena Deacu

Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor suferi un set de modificări importante, în urma unor consultări de peste un an de zile cu mediul de afaceri, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice.

„Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt documente vii, care trebuie adaptate în conformitate cu observaţiile şi propunerilor celor care produc bani şi plusvaloare în România: mediul de afaceri. Nu am fost şi nu voi fi adeptul modificărilor pompieristice ale Codului Fiscal, dar voi susţine mereu îmbunătăţiri cerute imperios de cei care activează în economia reală. Dialogul cu mediul de afaceri pentru aceste modificări a început în urmă cu mai bine de un an, iar după sintetizarea propunerilor şi analizarea lor, au reieşit nişte modificări care sunt pozitive pentru economia românească. O ţară este atât de puternică pe cât de puternică îi este economia, iar o economie nu poate fi puternică decât dacă are un mediu de afaceri stimulat, competitiv şi angajat către producerea de plusvaloare. Mulţumesc tuturor celor care au participat la conversaţia pentru aceste modificări ale Codului Fiscal şi ale Codului de Procedură Fiscală şi-i asigur că voi rămâne în continuare partenerul şi aliatul lor”, a subliniat Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor publice.

Printre măsurile care urmează să fie adoptate, se numără:

În domeniul Codului fiscal:

  • Consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme;
  • Dezvoltarea conceptului de „loc al conducerii efective” pentru persoanele juridice nerezidente înregistrate într-un stat cu care România are încheiată Convenţie de evitarea a dublei impuneri, potrivit legislaţiei acelui stat, dar care sunt controlate şi gestionate din România. Aceste persoane juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective în România vor datora impozit pe profit pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
  • Excluderea din sfera veniturilor impozabile, pentru veniturile din salarii, a folosirii în scop personal a anumitor vehicule care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice şi se află în patrimoniul persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare a microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi;
  • Reglementarea obligaţiilor de calcul, reţinere, plată şi declarare a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, aferente avantajelor în bani şi în natură primite de angajat de la terţi.

În domeniul procedurii fiscale:

  • Reglementarea instituirii şi ridicării popririlor în mediul electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Prin această măsură se are în vedere dezvoltarea sistemului informatic propriu al MFP/ANAF, prin intermediul căruia să se gestioneze popririle şi activităţile aferente de stingere a acestora, astfel încât să nu necesite din partea băncilor un efort de dezvoltare important în propriile sisteme informatice.
  • Suspendarea inspecţiei fiscale în situaţia sesizării organelor judiciare, în scopul implementării Cauzei Lungu, în considerarea faptului că CEDO a criticat România prin prisma faptului că, prin procedurile în vigoare, a permis ca referitor la acelaşi contribuabil şi pentru aceeaşi situaţie de fapt să se declanşeze două proceduri: o procedură administrativă şi o procedură penală.
  • Posibilitatea efectuării reverificării inspecţiei şi la cererea contribuabilului în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în scopul implementării Cauzei Zabrus (C-81/17) în considerarea faptului că CJUE a sesizat un dezechilibru în respectiva cauză între drepturile contribuabilului şi drepturile organelor fiscale.
  • Sancţiunea cu nulitatea a actului administrativ fiscal în situaţia în care organul fiscal nu respectă anumite obligaţii stabilite de lege în sarcina acestuia.
  • Schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor de la ANAF la MFP. Scopul acestei măsuri este de a creşte gradul de încredere a contribuabililor în sistemul fiscal prin asigurarea unui nivel superior de independenţă şi, implicit, premise pentru creşterea imparţialităţii în luarea deciziilor cu privire la contestaţiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administraţia fiscală. Practic, structurile de soluţionare a contestaţiilor existente la nivelul ANAF vor fi preluate în cadrul MFP.
  • Reglementarea posibilităţii de reexaminare a deciziei de soluţionare a contestaţiei în anumite situaţii, expres prevăzute de lege în scopul încetării procedurilor judiciare costisitoare atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţia fiscală, degrevarea instanţelor judecătoreşti de asemenea litigii şi evitarea plăţii de către organele fiscale de cheltuieli de judecată, dobânzi sau alte sume în cazul în care se apreciază că actul emis nu este în conformitate cu dispoziţiile legale.

Aplicarea efectivă: începând cu data de 1 noiembrie 2019. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Constantine Constantine
14.08.2019, 14:36:18

""Excluderea din sfera veniturilor impozabile, pentru veniturile din salarii, a folosirii în scop personal a anumitor vehicule care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice şi se află în patrimoniul persoanelor juridice"" Deja va faceti legi pentru voi! ""Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt documente vii, care trebuie adaptate în conformitate cu observaţiile şi propunerilor celor care produc bani şi plusvaloare în România: mediul de afaceri." "Pai mediul de afaceri lucreaza pentru voi: pensii speciale, pensii de seviciu, salarii babane, pensii de stat de nu poti sa-i mai numeri etc etc.Ce face mediul de afaceri pentru cei 5 milioane de oameni ce traiesc sub pragul de saracie? Mai nimic, deoarece cu doar 10% impozit pe venit totul pare ca un joc in care banul intra numai in buzunarele celor bogati.Cu 10% impozit nu veti dezvolta niciodata nici sanatatea, nici cultura si nici economica .De 30 de ani minciuni electorale.

+3 (5 voturi)
Constantine Constantine
14.08.2019, 14:40:30

Apropo: ce veti face daca mediul de afaceri va cere 5% impozit pe venit? Probabil ca le veti face ZERO toate taxele si impozitele! Bai Tindala: daca mediul de afaceri ar produce bani si plus valoare PIB-ul ar fi dublu , la fel ca si pensiile si salariile celor de rind. Insa majoritatea companiilor produc evaziuni pe care voi va faceti ca nu le vedeti.

+3 (5 voturi)
Codruta=Tepes
14.08.2019, 18:22:08

@Constantine Constantine Sa nu uitam ca mediul de afaceri cu capital romanesc sunt in cea mai mare tot ei, marii latifundiari, marii industriasi sunt majoritatea tot din randul profitorilor tranzitiei. Cu legaturi cu PSD cei mai multi, dar si cu celelalte vechi partide. Deci ce vrei, sa combata evaziunea hotii intre ei? Iar pentru cei mici evaziunea a fost si o reactie la ticalosenia statului care mereu a incercat doar sa-i mulga in loc sa-i ajute sau macar sa-i lase sa se dezvolte si sa creasca mai mult economia. P.S.: Vrei impozite si taxe mai mari? Adica sa donezi si mai mult mafiei? Bravo! Doneaza, dar sa stii ca nu va fi mai bine oricat ai dona, pana cand nu e curatat intreg statul de capuse, ci doar le vei ingrasa mai tare.

0 (2 voturi)
Constantine Constantine
15.08.2019, 08:41:04

Eu imi doresc un capitalism real in care bogatul este taxat in folosul bunului mers al economiei dar si din punct de vedere social. La noi impozitul e de doar 10% pentru ca in spatele fiecarei companii, chiar si in multinationale, se afla cite un politician , de multe ori reprezentat de propria persoana (vezi ex Tariceanu) dar grosul se axeaza pe rude si terti.Si atunci cum sa pui tu un impozit in trepte ca sa te taxezi pe tine. Stiu, se fura si de la buget, mai ale cu legea in mina insa oamenii s-au trezit si au realizat acest lucru si atunci le va veni din ce in ec mai greu sa faca acest lucru.Sincer sa fiu, eu le-as da la fiecare gestiune!

Carmen Florea
14.08.2019, 15:48:11

Sa imi aratati si mie ,,contractul ,, incheaiat intre mine si Statul mafiot Roman . NU exista si de ce sunt obligata sa va platesc taxe si impozite in special acestui stat mafiot criminal si indolent . NICIODATA prefer banii cash nu cont bancar indiferent. Ca Romanca nu sunt obligata sa va dau nici un cent . Omul sa nascut pe acest pamant liber fara legi , taxe si impozite etc prostii din astea in Romania si nu numai .

+1 (3 voturi)