Semnale că investitorii încep să iasă din activele denominate în euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia diferenţelor dintre randamentele obligaţiunilor emise de Spania şi Italia pe de o parte şi cele ale obligaţiunilor germane pe de altă parte, sugerează, în opinia analiştilor de la Morgan Stanley, că investitorii au început să vândă şi titlurile germane, şi să iasă din activele denominate în euro.

Graficul randamentelor obligaţiunilor germane, italiene şi spaniole la 10 ani, indică o schimbare radicală de comportament din partea investitorilor. Asistăm la o continuare a tendinţei ascendente în cazul titlurilor spaniole şi italiene, şi oprirea tendinţei descendente – şi chiar o uşoară tendinţă de creştere – în cazul obligaţiunilor germane.


Ce trebuie să înţelegem din acest grafic? În primul rând faptul că până acum, investitorii ieşeau din obligaţiunile Spaniei şi Italiei, dar cumpărau titluri emise de Germania. Potrivit publicaţiei Business Insider, schimbarea în comportamentul acestora indică faptul că pieţele au început să evite activele denominate în euro.
Atunci când randamentele obligaţiunilor statelor cu probleme creşteau, iar cele ale Germaniei scădeau, se putea considera că investitorii îşi recalibrau portofoliile, fără a părăsi însă moneda unică. Şi fără îndoială că prin faptul că economia,şi titlurile emise de Germania au avut capacitatea de a absorbi lichidităţile rezultate din vânzarea  obligaţiunilor statelor cu probleme, a menţinut euro pe linia de plutire.


Acum însă, spun analiştii Morgan Stanley preluaţi de publicaţia Business Insider, accentuarea diferenţelor dintre randamentele titlurilor Spaniei şi Italiei faţă de randamentul celor germane,  şi mai ales schimbarea trendului acestora, din descendent în ascendent,  sugerează că rebalansarea portofoliilor nu se mai face prin schimbarea proporţiei deţinerilor de titluri europene. Graficul arată că este foarte posibil ca banii ieşiti din vânzările titlurilor PIIGS nu mai rămân în zona euro, ci s-ar putea să părăsească moneda unică, ceea ce este un semnal că EUR ar putea intra pe trend descendent.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite