Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Ponta, către Ramona Mănescu: „Luni, chemaţi câştigătorul licitaţiei pentru CFR Marfă şi semnaţi contractul“

6
28 Aug 2013 09:44:03
Autor: Adina Vlad
Ramona Mănescu, noul ministru al Transporturilor, l-a primit astăzi la minister pe premierul Victor Ponta FOTO: Eduard Enea
Ramona Mănescu, noul ministru al Transporturilor, l-a primit astăzi la minister pe premierul Victor Ponta FOTO: Eduard Enea

Premierul a fost prezent la sediul Ministerului Transporturilor, pentru protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor. Ramona Mănescu este noul ministru al Transporturilor, după ce aceasta a depus luni jurământul de învestitură în funcţie. Primul-ministru a ocupat, timp de 45 de zile, poziţia de ministru interimar al Transporturilor.

UPDATE: Premierul Victor Ponta i-a transmis Ramonei Mănescu, noul ministru al Transporturilor, ca luni să îl cheme pe Gruia Stoica, căştigătorul licitaţiei pentru CFR Marfă şi să semneze contractul, iar în cazul în care acesta nu va veni cu banii atunci va fi numit un manager privat la companie, iar licitaţia va fi reluată cu termene mult mai largi.

 

Premierul a fost prezent la sediul Ministerului Transporturilor, pentru protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor. Ramona Mănescu este noul ministru al Transporturilor, după ce aceasta a depus luni jurământul de învestitură în funcţie. Primul-ministru a ocupat, timp de 45 de zile, poziţia de ministru interimar al Transporturilor.

 
Premierul Ponta i-a trasat Ramonei Mănescu încă de ieri, în şedinţa Guvern, principalul obiectiv: semnarea contractului de vânzare a 51% din pachetul de acţiuni ale societăţii de stat CFR Marfă, după ce licitaţia de privatizare a fost câştigată de Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica. 
 
„Săptămâna asta vă documentaţi cu tot ce priveşte CFR Marfă, iar săptămâna viitoare probabil de semnat contractul şi de supravegheat modul de aplicare“, i-a spus Ponta noului ministru al Transporturilor. 
 
"Nu sindicatele conduc CFR Călători"
 
Premierul Victor Ponta a mai declarat că Guvernul acordă în continuare, ca şi în alte ţări, subvenţii pentru CFR Călători şi este dispus să dialogheze cu sindicaliştii, dar a precizat că nu acceptă ca sindicatele să conducă societatea, pentru că au condus-o în trecut şi nu a fost bine.

Întrebat cum comentează faptul că reprezentanţi ai sindicatelor de la CFR Călători vor reclama Consiliului Concurenţei că se anulează anumite trenuri de călători, iar pe aceste rute intră operatori privaţi, care primesc subvenţii mai mari de la stat, premierul Ponta a spus că astfel de reclamaţii privind subvenţiile sunt primite şi de la operatorii privaţi.

El a adăugat că, în toate ţările, subvenţia pentru transportul feroviar de călători nu este suficientă CFR, iar Guvernul va continua dialogul cu sindicatele, dar nu acceptă ca societatea să fie condusă de sindicate, cum s-a întâmplat în trecut.

"Ministrul, secretarii de stat vor discuta cu sindicatele, dar au de la mine următorul mandat: nu conduc sindicatele CFR Călători, că l-au condus până acuma şi aţi văzut ce «bine» a fost. L-au condus până acum sindicatele şi nu a fost bine! Dialogăm, facem tot ce putem, salvăm locuri de muncă, dăm subvenţii mai mari pentru CFR Călători, dar să fie totuşi clar cine conduce CFR", a spus Ponta.
 
"Vă arăt eu cum se fac autostrăzile"
 
Premierul a mai spus, în altă ordine de idei, că este nemulţumit de modul cum se construiesc autostrăzile în România şi din acest motiv a venit la guvernare, pentru a arăta cum trebuie construite.

Premierul a făcut aceste declaraţii după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă e mulţumit de modul cum se construiesc autostrăzile în România.

"Nu, de aia am avenit la guvernare, ca să arăt eu cum se construiesc, ca să arăt că se poate face şi Comarnic-Braşov şi Piteşti-Craiova şi centura Sud, de aia am venit la guvernare. Dacă eram mulţumit, rămâneau Boc şi cu Berceanu şi cu Boagiu", a spus Ponta.

El a precizat că din exerciţiul bugetar al UE pentru 2007-2013 se finanţează şi se vor finaliza tronsoanele Nădlac -Sibiu şi Sebeş-Câmpia Turzii, pentru care s-a lansat deja licitaţia, iar împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi ministrul pentru mari proiecte, Dan Şova, vor prezenta viziunea Guvernului în domeniu pentru exerciţiul bugetar 2014-2020.

Contractul cu CFR Marfă va fi semnat luni

Aflat ieri a Ungheni, în Republica Moldova, premierul a afirmat că luni ar putea fi semnat contractul de privatizare a companiei CFR Marfă, precizând că decizia depinde de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
 
„Cred că luni, nu ştiu. Depinde de doamna ministru Mănescu“, a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul.
 
Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
 
GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane de euro pentru 51% din acţiuni.

Vă recomandăm: 

PNL  îi prezintă premierului propunerea „2 în 1“: Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru. Ponta o alege pe Mănescu

 Nini Săpunaru, propunerea lui Crin la Transporturi: „Ştiu ce am de făcut la minister. Am un scenariu de război“

Ponta: „Aştept de la PNL o persoană cu experienţă politică şi cu imagine foarte bună pentru Transporturi“

Ramona Mănescu, propusă la Transporturi: „Mă onorează încrederea acordată de premierul Victor Ponta“

Roşca Stănescu, despre propunerea Ramonei Mănescu la Transporturi: „Este un act de sacrificiu pentru Victor Ponta“

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Corneliu Todireanu
28.08.2013, 12:10:59

Atitudinea corecta a Premierului ar fi fost sa lase femeia sa se adapteze, sa studieze dosarul si apoi sa ia o decizie...El este sef de guvern si a fost alaturi de Fenechiu, pe care l-a laudat pentru prestatia impecabila si totusi nu a semnat contractul atunci când a ramas interimar la transporturi...Acu' femeia asta abia a venit de la cumparaturi de la BLX, nici nu i s-a uscat cerneala pe semnatura si lacul pe unghii ca Ponta o obliga sa semneze contractul. Logic asta ar insemna ca Presedintele a avut dreptate spunând ca sunt mari dubii in privinta contractului si Ponta nu vrea sa-si asume raspunderea, iar pe de alta parte o proba evidenta de badaranie a Premierului in relatia cu femeile...

+4 (4 voturi)
Ovidiu Herlea
28.08.2013, 12:29:02

Pai Tonta ai luat banii? Ala nu are bani!

+1 (1 vot)
Mihail AD
29.08.2013, 01:57:00

@Corneliu: badaran-badaran, dar cat de macho... :)

SpAwN
28.08.2013, 12:27:16

...... și iar ponta arunca pisica moarta peste gard. Hahahaha

+1 (1 vot)
Dan Paval
28.08.2013, 22:33:21

A scapat! I-a pasat pisica moarta parasutei...

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările