Serviciile prestate firmelor au avansat cu 8,1% la şapte luni. IT-ul şi transporturile, pe val

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciile informatice au consemnat un avans de 23,7%, cel mai mare din ţară
Serviciile informatice au consemnat un avans de 23,7%, cel mai mare din ţară

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate întreprinderilor a crescut în primele şapte luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,1%, respectiv 8%.

Avansul, ca serie brută, a fost determinat de creşterile înregistrate la activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (23,7%), transporturi (12,4%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (3,9%), comunicaţii (3,7%) şi la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (3,1%), se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna iulie 2015, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, faţă de luna precedentă a rămas la acelaş nivel ca serie brută, şi a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,2%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,5%, fiecare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite