Simona Man, şefa PPDD, a fost dată afară de Ponta de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Man a fost acuzată de ineficienţă de către patronate, Ponta revocând-o după ce aceasta inspectase litoralul
Simona Man a fost acuzată de ineficienţă de către patronate, Ponta revocând-o după ce aceasta inspectase litoralul

Simona-Allice Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a fost revocată de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) de către premierul Victor Ponta miercuri.

Demiterea vine după ce Man a inspectat litoralul pentru a vedea dacă este pregătit pentru sezonul estival, în vreme ce patronatele au solicitat de mai mult timp demisia acesteia.

Simona Man s-a aflat în staţiunea Mamaia, unde a arătat că litoralul românesc este pregătit pentru deschiderea sezonului estival, în timp ce hotelierii solicitau organelor de control să nu fie verificaţi în minivacanţa de 1 Mai.

„Am venit astăzi aici tocmai pentru a vedea stadiul pregătirilor în vederea deschiderii sezonului estival. Până în acest moment, am făcut un scurt tur în Mamaia, iar de aici plecăm în sudul litoralului ca să vedem şi acolo stadiul pregătirilor. Ceea ce am văzut până acum, ne-a încântat privirile, hotelurile sunt pregătite, chiar foarte pregătite să primească turiştii. Credem că va fi un sezon în care turiştii vor fi mulţumiţi de ceea ce le vor oferi aceste structuri turistice“, a spus Simona Man într-o conferinţă de presă.

Virgil Stancu, reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi investitor pe litoral, a spus însă, la conferinţa de presă, că în sudul litoralului nici zece la sută din unităţi nu sunt pregătite să deschidă de 1 Mai şi a cerut ca hotelierii să nu mai fie obligaţi prin lege să-şi deschidă unităţile de la această dată.

„Nu ne mai obligaţi să deschidem la 1 Mai pentru că vă spun că în sudul litoralului nici 10 la sută din unităţi nu sunt pregătite să deschidă la 1 Mai, ne obligaţi prin lege să deschidem la 1 mai printr-o lege neconstituţională“, a afirmat Virgil Stancu, el menţionând că unităţile de cazare care nu au deschis la 1 Mai riscă să fie amendate de către Autoritatea Naţională de Turism.

Legea voucherelor, în aer

În luna martie, reprezentanţii agenţiilor de turism şi hotelierilor de pe litoral au cerut demisia Simonei Man de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, acuzând-o că blochează proiecte precum emiterea voucherelor de vacanţă şi aplicarea impozitului forfetar, aceasta răspunzând atunci că de vină este birocraţia.

„Este incredibil cum Simona Man nu înţelege ce responsabilitate are. În ANT lucrurile merg prost, iar autoritatea duce Guvernul în ilegalitate pentru că legea voucherelor de vacanţă, deşi intrată în vigoare la 1 ianuarie, nu se poate aplica. Din acest motiv hotelierii au pierderi de milioane de lei“, declara recent Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El spune că Man refuză să semneze diverse proiecte, acestea rămânând blocate, astfel, iar standurile României la târgurile internaţionale de turism se aprobă cu 24 de ore înaintea începerii evenimentului.

„Cerem demisia doamnei Simona Man şi îl rugăm pe primul ministru să numească în acest post un specialist adevărat, care să redreseze activitatea ANT“, a adăugat Burcea. Simona Man conducea Autoritatea pentru Turism din luna noiembrie a anului trecut.

ANT, cu telefoanele tăiate

În urmă cu o săptămână, agenţia Mediafax scria că telefoanele Autorităţii Naţionale pentru Turism au fost tăiate pe 2 aprilie, angajaţii acesteia neputând fi contactaţi, cu o săptămână înaintea deschiderii sezonului pe litoral.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite