Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Sindicatele se opun transferului porturilor dunărene către primării: Terenurile pot fi vândute unor grupuri de interese

2
12 Sep 2019 12:37:52
Autor: Afrodita Cicovschi

Reprezentanţii sindicatului Cartel Alfa au trimis premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, o scrisoare deschisă prin care atrag atenţia asupra transferului porturilor dunărene către primării şi Consilii judeţene, operaţiune care, în opinia sindicatelor, ar facilita vânzarea unor terenuri foarte valoroase către grupuri de interese locale.

Redăm integral scrisoarea deschisă întocmită de Cartel Alfa:
 
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a declarat recent că porturile de pe malul Dunării aflate în prezent în administrarea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu (CN APDF Giurgiu) vor fi transferate la autorităţile locale, preluarea fiind “într-un stadiu avansat”. 
 
Salariaţii membri de sindicat din cadrul Sindicatului Portuar Român Unirea – sindicat reprezentativ la nivelul CN APDF Giurgiu – care nu au fost consultaţi în niciun fel în privinţa acestui transfer – sunt îngrijoraţi că mutarea va duce la dispariţia şi precarizarea locurilor de muncă, iar viitorul economic şi financiar al companiei este pus în pericol.
 
Activităţile portuare desfăşurate de CN APDF Giurgiu sunt de interes public naţional şi duc la îndeplinire inclusiv unele obligaţii ce revin statului român din acordurile şi convenţiile la care România este parte. O parte dintre porturile vizate de acest transfer, precum Drobeta Turnu Severin şi Giurgiu, fac parte din reţeaua centrală de transport european, aşa cum este menţionat în Regulamentul (UE) nr.1315/2013.
 
Trecerea în administarea autorităţilor locale a acestor bunuri din proprietatea publică a statului nu are nicio justificare legată de interesul naţional, aşa cum se impune pentru un astfel de transfer. Mai mult decât atât, există învestiţii în derulare cu alocări bugetare de peste 2 milioane de lei pentru modernizarea porturilor Giurgiu, Corabia şi Calafat.
 
Pretextul trecerii porturilor în administrarea autorităţilor locale este dezvoltarea unor zone de agrement şi turism, tocmai în zonele cele mai active comercial şi aducătoare de venit pentru companie. Suspectăm, din experienţele precedente, că acest transfer are în spate mai curând interese imobiliare, prin valorificarea unor terenuri de către grupurile de interese locale.
 
Avem de asemenea, exemplele porturilor Turnu Măgurele şi Zimnicea, care arată cu destulă elocvenţă cum se dezvoltă porturile sub autoritatea locală.
 
Având în vedere cele expuse, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită oprirea acestei iniţiative şi, împreună cu membrii săi din cadrul Sindicatului Portuar Român Unirea şi Federaţia Trans-Conex va face toate demersurile necesare pentru a o bloca.
 
De asemenea, solicităm o întrevedere la care să participe reprezentanţii lucrătorilor portuari şi demararea unui dialog constructiv pentru a găsi soluţii alternative la solicitările administraţiilor locale, prin scheme de parteneriat care să nu ducă la distrugerea unei companii naţionale de interes strategic.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Mihai Popescu
12.09.2019, 13:39:18

Este posibil ca porturile sa treaca de la mafia centrala la mafia locala. O fi bine ? Tot mafie este.

Ciprian Ch
12.09.2019, 15:29:39

Deja si au cumparatori la terenurile alea :))) Dezbina si cucereste.