Site-ul ANAF a picat, după anunţul privind Declaraţia unică
0Abia a fost aprobată de Guvern ordonanţa privind Declaraţia unică, care prevede inclusiv reducerile de 5 şi 10% pentru cei care o depun online, că serverele ANAF au şi cedat.
Guvernul a aprobat joi Ordonanţa privind declaraţia unică, acordând cu generozitate reduceri celor care o depun online şi plătesc integral mai devreme de termen.
Măsura pare să fi blocat însă site-ul ANAF, deşi sistemul de depunere declaraţii este funcţional, inclusiv sistemul de verificare a stării depunerii declaraţiilor.
Pentru acest an, MFP a stabilit un sistem de reduceri: 5% pentru cei care trimit declaraţia online până la 15 iulie 2018 şi plătesc integral până la 15 martie 2019; 5% pentru cei care achită integral până la 15 decembrie 2018 şi 10% pentru cei care depun declaraţia online până la 15 iulie a.c. şi plătesc până la 15 decembrie a.c.