Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Statul a împrumutat 800 de milioane de lei, costurile au atins noi minime istorice

0
13 May 2013 16:21:38
Autor: Adina Vlad
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 21,72 miliarde de lei
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 21,72 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat astăzi 800 de milioane de lei, exact suma vizată prin vânzare de certificate de trezorerie cu maturitate la 12 luni, iar costul de finanţare a coborât la un nou minim istoric, de 3,98%. Subscrierile au fost însă de 3,03 miliarde de lei.

 

Analiştii ING Bank se aşteptau la un randament maxim de circa 3,9%, acesta fiind nivelul inferior de pe piaţa secundară. Administratorii datoriei publice au mai vândut certificate cu scadenţa la un an în luna aprilie, când randamentul mediu acceptat a fost de 4,99% pe an. Atunci, Finanţele au atras 600 milioane lei.
 
Ministerul Finanţelor Publice vrea să atragă în luna mai 3,78 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat, după ce în aprilie a împrumutat de pe piaţa internă peste 5 miliarde lei, prin vânzare de titluri în lei (2,5 miliarde lei) şi în euro (581,4 milioane euro, echivalentul a 2,55 miliarde lei).
 
Randamentul titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, atingând valori minime istorice, în linie cu evoluţia activelor din regiune.
 
Interesul investitorilor străini pentru titlurile de stat emise de România a fost susţinut şi de recomandările analiştilor de la BNP Paribas şi Societe Generale, care indicau cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale româneşti, anticipând o evoluţie pozitivă în piaţă şi scăderea randamentelor pentru titlurile aflate în circulaţie.
 
De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 21,72 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,084 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările