Statul va investi în tinerii care nu lucrează şi nu merg la şcoală: „Reprezintă o resursă imensă pentru România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” în valoare totală de peste 185 de milioane de euro.

Potrivit datelor transmise de MIPE, dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate, miercuri, 1 septembrie, la minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare.

„Datorită celor 99 de contracte câştigătoare aproape 60 de mii de tineri NEETs („Not in Employment, Education or Training”), şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-şi finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piaţa muncii şi să îşi găsească un loc de muncă.”, transmit reprezentanţii MIPE.

Sursa citată menţionează că, pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutaţi să-şi deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.

„Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România. Sunt mulţi tineri, care nu şi-au finalizat studiile şi care nu au nici un loc de muncă. 

Aceşti tineri reprezintă o resursă imensă pentru România, iar noi vrem să-i ajutăm să-şi găsească un loc de muncă bine plătit. Este una din cele mai importante obiective ale acestei guvernări: asigurarea unui trai decent acasă, în ţară. Doresc să mulţumesc colegilor mei din minister, colegilor de la POCU pentru că susţin aceste proiecte, că sunt interesaţi de soarta tinerilor.”, a declarat Hegedüs Csilla, secretar de stat.

„Astăzi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au fost semnate cu beneficiarii 12 contracte în valoare de 32.271.269,44 euro. O parte din cele 99 de proiecte au fost deja semnate, urmează ca în următoarele 2 săptămâni toate contractele să fie semnate şi să înceapă implementarea proiectelor.”, au precizat reprezentanţii MIPE.

La eveniment au mai participat secretarii de stat MIPE Corina Atanasiu, Cătălina Bădoiu, Cristian Roman, secretarul general MIPE Nicuşor Ciocănea şi secretarul general adjunct Cecilia Văduva, Directorul general al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, Daniel Popa şi directorul general adjunct Dorina Zlota.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite