Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Statul îşi face propria companie de asigurări, prin intermediul CEC Bank

3
25 Jan 2022 08:35:56
Autor: Afrodita Cicovschi

Statul vrea să-şi facă propria companie de asigurări, prin intermediul CEC Bank, Ministerul Finanţelor urmând să-şi dea acordul în acest sens, potrivit declaraţiilor oficiale date pentru economica.net.

Prima companie de asigurare cu capital de stat, care va vinde românilor cele mai utilizate tipuri de poliţe, de la RCA la asigurări de locuinţă sau bunuri, ar trebui să fie lansată în cel mai scurt timp, probabil chiar în primăvară, scrie economica.net.
 
„Este cert că trebuie găsită o soluţie rapid. Vom anunţa imediat ce va fi gata”, ne-a spus ministrul finanţelor, Adrian Câciu. La rândul său, Bogdan Neacşu, preşedintele CEC Bank, anunţa pe finalul anului trecut că un asigurător construit în jurul instituţiei pe care o conduce va fi lansat ” în cel mai scurt timp”.
 
La nivelul ASF, demersurile în acest sens au început încă din 2020, în contextul în care City Insurance dădea semne clare că are probleme serioase, iar piaţa RCA ajunsese la un nivel de concentrare fără precedent. Între timp, City Insurance a falimentat, iar piaţa rămâne destul de concentrată, în ciuda reintrării unor jucători importanţi, care se retrăseseră de facto în contextul preţurilor nesustenabile la care vinde City Insurance.
 
Pe piaţă există deja un asigurător de stat, Eximasig, controlat de Eximbank, însă firma are o activitate limitată, fiind specializată pe asigurări de garanţii, asigurări de credit comercial şi alte tipuri de produse pentru firme şi în special pentru cele care practică activităţi de export-import.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Giorgione
25.01.2022, 09:48:47

Hmmm, cam pute, acum mai trebuie niste afaceri facute de stat ca nu mai stiu unde sa numeasca niste sinecuri.Eu unul deja vad cum se duc politicienii sa-si incaseze asigurarile de case, masini, etc pentru ca se vor face presiuni politice si cum la stat nimeni nu-i tras la raspundere.....sa vezi evaluari si despagubiri

+4 (4 voturi)
john pope
25.01.2022, 10:24:10

Ha, niște loaze au pierdut ciolanul cel mare cu vînzarea Asirom-ului...

+1 (1 vot)
Negru Cumanul
25.01.2022, 10:52:36

Excelentă informatie. În fapt, o nouă pușculiță pentru guvern, ceea ce nu este rău. Probabil va fi păstrată low profile, ca să nu deranjeze Marea Finanță. Parcă văd perciunații cum îi dau tarcoale, pentru căpușare.

-16 (18 voturi)
Modifică Setările