Statul renunţă la impozitul specific pentru HoReCa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calculator-taxe-formular-anaf-fisc-impozit

Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august 2022, persoanele care au datorat acest impozit urmând să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal.

„Se propune abrogarea, începând cu data de 1 august 2022, a prevederilor Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 14 octombrie 2016, cu completările ulterioare. Persoanele care au datorat impozit specific unor activităţi vor fi obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, indiferent de îndeplinirea condiţiilor de aplicare a acestui sistem de impunere şi/sau a impozitului pe profit pentru veniturile realizate din alte activităţi decât cele corespunzătoare codurilor CAEN specifice", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

De asemenea, au fost stabilite reguli tranzitorii pentru impozitele datorate în cursul anului 2022.

Impozitul specific a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering. Acesta se calculează în funcţie de mai multe variabile, precum suprafaţa locaţiei, rangul localităţii sau sezonalitatea. În perioada pandemiei acesta a fost suspendat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite