Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

STUDIU 8 din 10 manageri susţin că productivitatea angajaţilor nu a fost afectată de lucrul de la distanţă

0
15 Oct 2020 19:04:09
Autor: Elena Deacu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Potrivit unui studiu Microsoft derulat la nivel european, 8 din 10 manageri susţin că productivitatea angajaţilor nu a fost afectată de lucrul de la distanţă sau chiar a sporit, însă păstrarea culturii organizaţionale, menţinerea unităţii echipei şi adaptarea la modalităţi de lucru individual reprezintă adevărate provocări.

Microsoft a lansat o nouă cercetare, cu scopul de a determina cum se raportează mii de angajaţi şi manageri la schimbările impuse de pandemie, precum şi care sunt aşteptările lor pentru viitor.

Studiul a arătat că adaptarea şi axarea noilor forme şi modalităţi de lucru pe flexibilitate şi inovaţie constituie o prioritate pentru managerii din Europa.

Întrebaţi care sunt priorităţile în ceea ce priveşte afacerile lor, 95% dintre oamenii de afaceri consideră că este foarte important să adapteze şi să axeze noile forme şi modalităţi de lucru pe flexibilitate şi inovaţie.

„Economia globală, şi implicit cea locală, este tot mai digitalizată, iar provocările perioadei pe care o traversăm cu toţii accentuează importanţa inovaţiei şi subliniază agilitatea de care companiile au nevoie pentru a se adapta la noua experienţă integrată online-offline”, afirmă Violeta Luca, General Manager Microsoft Romania.

„Componenta educaţională este extrem de importantă şi am observat că tot mai multe companii au început să pună un accent tot mai mare pe tot ceea ce înseamnă pregătirea propriilor angajaţilor lor, astfel încât aceştia să poată face mai uşor tranziţia la noile modalităţi de lucru, fără a afecta productivitatea şi capacitatea de inovare în cadrul companiei”, adaugă Violeta Luca.

Cu toate că pentru angajaţi este important să îşi desfăşoare activitatea de la birou, cel puţin o parte din timp, considerând că astfel pot interacţiona mai uşor, cercetarea Microsoft a arătat că oamenii şi-ar dori să petreacă aproximativ o treime (31%) din programul de lucru în afara spaţiului tradiţional destinat acestui scop

În plus, dacă anul trecut doar 15% dintre companii dispuneau de un set de politici şi măsuri privind lucrul de acasă, în prezent 77% dintre acestea au pus la punct unul.

Totodată, studiul mai arată că 8 din 10 manageri susţin că productivitatea nu a fost afectată de lucrul de la distanţă sau chiar a sporit. Mai mult, mai bine de jumătate dintre manageri, consideră că astfel îşi pot păstra în companii cei mai buni angajaţi, iar printre beneficiile pe care le semnalează angajatorii se mai numără şi reducerea costurilor.

Mulţi oameni de afaceri susţin că, în cazul lucrului de la distanţă, provocarea nu ţine de asigurarea continuităţii şi a productivităţii, adevărata problemă fiind asigurarea sentimentului de coeziune în interiorul echipelor. Astfel, potrivit cercetării, principalele provocări pe care le semnalează angajaţii, în acest context, sunt următoarele: păstrarea culturii organizaţionale, menţinerea unităţii echipei şi adaptarea la modalităţi de lucru individual.

Sentimentul de apartenenţă şi lucrul în echipă influenţează şi gradul de inovare al unei companii. Dacă anul trecut, cercetările similare anterioare arătau că 56% dintre manageri considerau că societăţile lor sunt inovatoare în ceea ce priveşte produsele şi serviciile lor de bază, anul acesta procentul a scăzut la 40%.

De asemenea, potrivit studiului, mai bine de jumătate (57%) dintre angajaţii companiilor care pun accentul pe inovare şi productivitate spun că pot lua decizii fără implicarea unui superior, în timp ce doar 33% dintre angajaţii companiilor mai puţin inovatoare simt că pot face acest lucru.

Majoritatea liderilor de echipe s-au confruntat, anul acesta pentru prima dată, cu provocarea de a-şi coordona echipele de la distanţă, iar potrivit rezultatelor cercetării, 61% dintre aceştia au spus că încă nu au învăţat, pe deplin, cum să facă acest lucru. Pentru a-şi sprijini echipele într-un mod cât mai eficient, este necesar ca managerii să dispună de o serie de noi abilităţi specifice modalităţilor şi condiţiilor de lucru actuale.

Cercetarea Microsoft a fost desfăşurată în august 2020, de KRC Research în parteneriat cu Boston Consulting Group, în 15 ţări din Europa de Vest (Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia), având un eşantion reprezentativ de aproximativ 600 de respondenţi (500 de angajaţi şi 100 de manageri) care activează în principalele domenii de activitate, în fiecare dintre state.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările