STUDIU 90% din companii întâmpină dificultăţi în calculul contribuţiilor către Fondul de Mediu

Conform legislaţiei în vigoare, operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje şi produse ambalate sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deşeuri pe teritoriul naţional. Însă, procesul continuu de modificare şi actualizare a cadrului legislativ generează o serie de dificultăţi în activitatea operaţională a companiilor – de la determinarea cantităţilor de ambalaje, la valorificarea cantităţilor obligatorii prin lege.

Studiul derulat de EY România, realizat în rândul a 260 de companii din diverse domenii din România, arată că peste 90% dintre firmele chestionate spun că se confruntă cu dificultatea de a determina corect baza de calcul pentru contribuţiile datorate Fondului de Mediu. Mai mult, această problemă riscă să se agraveze prin intrarea în vigoare a contribuţiilor către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), aferente obligaţiilor de valorificare a echipamentelor electrice şi electronice, a bateriilor şi acumulatorilor.

„Observăm că 90% dintre companii sunt într-o  situaţie de risc financiar ridicat sau chiar sever datorat modului în care îşi administrează obligaţia privind valorificarea deşeurilor provenite de la ambalajele puse pe piaţă din Romania. Acest lucru înseamnă că această activitate este în continuare generatoare de costuri semnificative şi încărcare administrativă”, spune Raul Pop, senior manager al Serviciului de sustenabilitate şi schimbări climatice din cadrul EY România.

Studiul Ambalajele – riscuri şi oportunităţi sintetizează principalele provocări pe care companiile active în România le întâmpină în procesul de administrare a obligaţiilor către AFM, aferente ambalajelor. Toate aspectele urmărite sunt reprezentative pentru definirea îndatoririlor legale ale companiilor care fac obiectul legislaţiei privind valorificarea ambalajelor, echipamentelor electrice, bateriilor şi acumulatorilor.

„Procesul de determinare şi calculare a obligaţiilor faţă de Fondul de mediu este unul riguros, are natură fiscală şi este standardizabil. În acelaşi timp, este specific fiecărei companii şi presupune un demers complex de colectare a informaţiilor din mai multe departamente, de la marketing, achiziţii, recepţie, administrativ, mediu, calitate, vânzări, distribuţie, raportare, contabilitate şi de la cel financiar”, spune Raul Pop.

Rezultatelor studiului arată că niciunul dintre domeniile sondate nu înregistrează performanţe notabile şi toate se află în zona de risc mediu în ceea ce priveşte rezultatele unui potenţial audit fiscal dedicat contribuţiilor aferente Fondului de Mediu.

Companiile din sectorul auto şi transporturi întâmpină dificultăţi majore în înţelegerea obligaţiilor aferente gestionării ambalajelor produselor finite şi a determinării cantitative a echipamentelor electrice puse pe piaţă. Prin raportare la standardul optim de operare – acela de conformitate completă faţă de prevederile legale şi practica de control fiscal – cea mai bună performanţă se observă în gestionarea paleţilor de lemn şi a ambalajelor materiilor prime, ambele normate în detaliu în relaţia cu furnizorii.

Companiile din domeniul “producţiei industriale” întâmpină dificultăţi majore în determinarea gestionării bateriilor aferente echipamentelor pe care le pun pe piaţă, urmate de lipsa unei abordări consecvente în ceea ce priveşte managementul costurilor corespunzătoare sumelor de plată către Fondul de Mediu. În ceea ce priveşte conformitatea faţă de prevederile legale şi practica de control fiscal, cea mai bună performanţă se observă în determinarea modului de gestionare a ambalajelor materiilor prime şi a ambalajului terţiar (folie şi paleţi de lemn).

Companiile din domeniul farmaceutic întâmpină dificultăţi în colectarea informaţiei şi cuantificarea corectă a ambalajului terţiar (folie şi paleţi de lemn), aspect rămas nereglementat în legislaţia din domeniul sănătăţii, urmat de materiile prime. Însă, produsele finite, echipamentele electrice şi bateriile acestora sunt, în general, mai bine cunoscute şi administrate decât în cazul altor domenii de activitate. Standardizarea specifică acestei industrii facilitează tranziţia spre o conformitate completă la obligaţiile fiscale de mediu.

Companiile din domeniul bunurilor de larg consum şi comerţ – deşi au o abordare echilibrată a întregului proces privind determinarea obligaţiilor către Administraţia Fondului pentru mediu, în privinţa gestionării produselor şi ambalajelor pe care le pun pe piaţă, întâmpină în continuare unele dificultăţi în procesul de conformare. Se remarcă, însă, o bună înţelegere a modului de determinare a cantităţilor de echipamente electrice puse pe piaţă şi a bateriilor care le însoţesc.

„Majoritatea activităţilor pe care le presupune demersul de calcul al contribuţiilor pot fi automatizate, cu condiţia implicării top managementului companiei în determinarea tuturor departamentelor companiei de a-şi asuma un rol concret în cadrul acestui proces. Derularea unui audit de sistem pentru determinarea şi procedurarea modului de tratare a excepţiilor şi distribuirea clară a responsabilităţilor între departamentele “producătoare” de date sunt esenţiale în atingerea unui nivel de conformitate completă faţă de obligaţiile fiscale de mediu”, a concluzionat Raul Pop.