Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

STUDIU Industria hotelieră estimează că va reveni la nivelurile de performanţă din 2019 începând din 2023

3
12 Feb 2021 10:24:56
Autor: Melania Agiu

Peste jumătate dintre proprietarii, creditorii, dezvoltatorii şi investitorii activi în domeniul ospitalităţii se aşteaptă să ajungă din nou la nivelurile de performanţă din 2019 începând din 2023, iar 20% dintre ei consideră că revenirea la nivelul anterior pandemiei se va înregistra abia începând din 2024 şi mai târziu.

Conform celei mai recente ediţii a studiului ”Deloitte European Hotel Industry”, perioada de perturbare pe care o traversează industria hotelieră europeană va continua până cel puţin la jumătatea anului 2021, iar intervalul necesar pentru redresare va fi semnificativ mai lung.

”Pe lângă provocările cauzate de pandemia de COVID-19, industria hotelieră europeană trebuie să gestioneze şi alţi factori de risc, cum ar fi fluctuaţiile cererii (72% din respondenţi) şi lipsa creşterii economice (60%). Respondenţii din Marea Britanie au menţionat şi Brexitul cafiind un element de risc ridicat pentru industria hotelieră locală (40%).”, arată studiul.

Numărului turiştilor din România a scăzut cu aproximativ 60% în decembrie 2020

Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, şi liderul industriei produselor de consum, a declarat: „Industria hotelieră europeană a fost puternic afectată de criza sanitară şi s-a confruntat cu o scădere a apetitului pentru investiţii anul trecut, iar gestionarea lichidităţii a devenit prioritară. Şi România trece printr-o perioadă fără precedent pentru această industrie, marcată de o scădere a numărului de turişti cu aproximativ 60% în decembrie 2020 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.” 
 
În ceea ce priveşte sursele de capital pentru achiziţii în domeniul ospitalităţii, participanţii la studiu preconizează că investiţiile fondurilor de capital privat vor rămâne opţiunile preferate, atitudinea respondenţilor îmbunătăţindu-se semnificativ în 2020 faţă de anul precedent (creştere de 22%). 
 
La polul opus, interesul pentru achiziţii din partea investitorilor instituţionali şi a trusturilor de investiţii imobiliare s-ar putea tempera în 2021, având în vedere scăderea acestuia cu 9% şi, respectiv, cu 10% în 2020 faţă de 2019.

Împrumuturile bancare vor rămâne cea mai frecventă sursă de finanţare pe piaţa hotelieră europeană

Studiul subliniază, de asemenea, că împrumuturile bancare vor rămâne cea mai frecventă sursă de finanţare pe piaţa hotelieră europeană, potrivit a două treimi (66%) dintre respondenţi, urmatede fondurile de investiţii imobiliare (40%) şi de fondurile interesate de achiziţia de crediteneperformante (36%).
 
Cea mai recentă ediţie a studiului ”Deloitte European Hotel Industry”, se bazează pe răspunsurile a mai mult de 100 de lideri din domeniul ospitalităţii, inclusiv proprietari, creditori, dezvoltatori şi investitori.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Lucifer
12.02.2021, 10:41:23

Mai lăsaţi-i pe HoReCa ăştia că 80% dintre firme sunt mafiote şi evazioniste.

-4 (4 voturi)
acamas nikos
12.02.2021, 13:16:51

Ba nu este adevarat aia muncesc cu minimul pe economie . Vai mama lor .

-2 (2 voturi)
Lucifer
12.02.2021, 13:44:56

Mă refer la patroni.

-2 (2 voturi)
Modifică Setările