Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Suspendarea regulilor fiscale în UE nu înseamnă liber la împrumuturi. România are o problemă de finanţare

7
7 May 2020 18:45:37
Daniel Dăianu

Pandemia a băgat lumea într-o recesiune fără precedent după al doilea război mondial. Deficite bugetare au explodat din cauza poziţiei ciclice radical schimbate a economiilor şi a nevoii de a atenua şocul. În UE au fost suspendate temporar regulile fiscale.

[1]  Dar aceasta nu înseamnă un free lunch la împrumuturi. Fiindcă circumstanţele diferă între state privind capacitatea de a atenua şocul. Ne dorim programe solide de susţinere a relansării economiei, dar să avem în vedere resursele disponibile. Dezbaterea de la noi subestimează problema finanţării deficitelor, a resurselor disponibile.

***

Odată cu izbucnirea pandemiei, ieşiri de capital din economiile emergente s-au multiplicat. Teama de sincope pe pieţele financiare a revenit manifestându-se o goană după cash. Preferinţa pentru lichiditate efectivă este intensă şi explică de ce bănci centrale substituie moneda tare (base money) pentru diverse active financiare; în lipsa unor intervenţii din partea băncilor centrale mari, pieţele ar îngheţa, ca în 2009.  Preferinţa pentru lichiditate complică transmisia monetară, îngreunează creditarea, poate stopa mişcarea de resurse de la cei care economisesc la cei care vor să se împrumute. Lovite mai rău sunt ţări cu deficite considerabile, cu rating-uri inferioare.

Să stăruim asupra impactului creşterii preferinţei pentru lichiditate asupra finanţării deficitelor.  Se ştie că deficitul contului curent (diferenţa între exporturi şi importuri la care se adaugă transferuri nete din străinătate) este egal cu dezechilibrul bugetar plus dezechilibrul sectorului privat. Un deficit al bugetului public poate fi compensat parţial, sau în totalitate, de un surplus (economisire netă) în sectorul privat; dacă este compensat în întregime, deficitul de cont curent dispare. Deficitul de cont curent poate fi diminuat de transferuri din străinătate (cazul remiterilor de la cei plecaţi la muncă afară). Când sectorul privat se împrumută semnificativ, deficitul de cont curent poate creşte puternic; aşa s-a întâmplat în anii 2007 şi 2008 în România, când deficitul de cont curent a ajuns la 12-13% din PIB. A fost epoca banilor foarte uşor de obţinut, ce au alimentat bule speculative şi deficite externe (la noi, în ţări baltice, Ungaria, Croaţia, etc). După care a urmat implozia economiei în Marea Recesiune.

Tensiuni mari, sincope pe pieţe, reduc accesul la finanţare; accesul la finanţare pe pieţe externe poate fi practic blocat din motive ce ţin de rating, deficite excesive, lipsa unor măsuri de corecţie macroeconomică. Se poate întâmpla ca economii cu datorii publice mici să nu mai aibă acces la finanţare. Aşa a fost cu România în 2009, a cărei datorie publica era în jur de 12% din PIB; în acel an s-a obţinut un pachet de asistenţă financiară de la parteneri externi instituţionali cu condiţionalităţi severe. Şi în 1998-1999 au fost mari dificultăţi de finanţare într-un context extern vitreg şi cu vârfuri de plată în contul datoriei în 1999 şi 2000.

Accesul la finanţare poate fi limitat şi pe pieţe locale dacă apetitul pentru achiziţia de titluri de stat este scăzut. Parte din economisirea sectorului neguvernamental poate fi tezaurizată, fie plasată în străinătate (export de capital). Tezaurizarea poate avea loc şi prin parcarea economisirii în facilităţi ale băncii centrale. Astfel, posibila finanţare a unui deficit guvernamental din resurse interne este diminuată. Iar implicarea băncii centrale în facilitarea finanţării interne a bugetului public comportă riscuri majore, mai ales când ea nu emite monedă de rezervă.   

Prin urmare, deficite pe hârtie (conform unor scenarii, programe bugetare mai mult sau mai puţin plauzibile) reprezintă un lucru şi altceva este o execuţie bugetara concretă, ce întâlneşte bariere de finanţare.

România a pornit cu un handicap mare în lupta contra Covid19, cu un deficit structural al bugetului de peste 3% din PIB, cu deficit operaţional de peste 4%, cu venituri bugetare/fiscale foarte joase, cu deficite externe considerabile.  Deficitul primar (înainte de serviciul datoriei) este şi el printre cele mai ridicate în UE. Pentru aceste raţiuni cheltuieli permanente suplimentare (precum creştere cu 40% a punctului de pensie) sunt un nonsens economic. România se împrumută mai scump pe pieţe decât Ungaria, Polonia, Cehia, cu care ne comparam adesea.

Deficitul bugetar în acest an poate trece uşor de 8% din PIB din cauza şocului pandemiei. Am avea un deficit mare şi în 2021 dacă am persista cu măsuri ce adâncesc deficitul structural, care fac nesustenabilă datoria publică.

Suspendarea regulilor fiscale în UE (ce este temporară), nu înseamnă că un stat membru se poate împrumuta după vrere. Deşi dobânzile reale sunt mult diminuate în lume, pieţele discriminează între ţări, în funcţie de bonitatea  financiară (apropos de ratingul României). Nevoia de finanţare (finanţare deficit şi refinanţare datorie) a României în 2020 înseamnă cca 120 miliarde lei (potrivit scenariului oficial al Guvernului) putând ajunge la peste 144 miliarde lei într-un scenariu foarte sever (Opinia Consiliului Fiscal din 24 aprilie, a.c). Adică echivalentul a între 25 şi 30 miliarde euro. Este mult având în vedere starea şi atitudinea pieţelor financiare.

Ce este de făcut? Trebuie considerate toate posibilităţile de acces la resurse financiare: liniile speciale din bugetul UE  destinate luptei contra Covid19 şi sprijinire a economiilor; banii din bugetul UE în condiţii de flexibilitate între diverse programe, plus că nu mai este necesară co-finanţarea ce împovăra bugetul public; cota de la FMI şi facilitatea de finanţare rapidă; de discutat cu băncile pentru a ridica limita de expunere pe România; fondurile de investiţii din Pilonul II să facă plasamente numai în obligaţiuni suverane ale României – cel puţin în 2020 (ASF a eliminat pragul pentru deţinerea de obligaţiuni suverane autohtone).

Apare şi problema timing-ului, întrucat una este programarea financiară ca volum de resurse şi altceva disponibilitatea banilor când este nevoie de ei efectiv, când trebuie onorate plăti de către Stat.

Există facilitatea UE de finanţare a ţărilor cu dificultăţi de balanţă de plăţi (este facilitatea ce ne-a ajutat şi în 2009). Dar este greu de obţinut o asemenea asistenţă dacă nu va exista un program credibil de reducere a deficitului structural. Aceasta înseamnă că nu trebuie crescute cheltuieli bugetare permanente, care ar adânci deficitul structural, care ar trimite ratingul României în categoria nerecomandată pentru investiţii.

Revin la o chestiune evocată mai sus. Sunt economii puternice unde băncile centrale recurg la programe de QEs, ce echivalează cu finanţare monetară a deficitelor. Dar o bancă centrală ce nu emite monedă de rezervă nu poate achiziţiona titluri de stat pe scară largă fără a destabiliza moneda locală, propria economie. România are şi handicapul deficitelor structurale menţionate. Acestea sunt aspecte subestimate când se pledează ca BNR să se angreneze într-un QE autohton de amploare.

Un buget sărac ca al României, cu venituri fiscale de cca 27% din PIB, în care cheltuielile cu salarii şi asistenţa socială înseamnă de departe grosul din aceste venituri, reclamă o politică bugetară cumpătată. Mai ales în vremuri de restrişte, când trebuie alocat mai mult pentru lupta cu Covid19, pentru şomaj tehnic, pentru sprijinirea economiei.

În perspectivă, trebuie să cheltuim mai mult pentru sănătate, pentru educaţie, pentru infrastructura de bază, pentru politici industriale deştepte, care să facă economia robustă. Aceasta implică o creştere puternică a veniturilor fiscale/bugetare, o temă ce a fost omisă în politicile publice ani la rând.

Ne dorim programe solide de susţinere a relansării economiei, dar să avem în vedere resursele disponibile. Finanţarea economiei ar fi facilitată în 2021 dacă bugetul UE va fi mărit, dublat chiar, pentru a ajuta redresarea economică şi socială în Uniune (un nou Plan Marshall).                                 

Finanţarea economiei este marea provocare a anului 2020 şi reclamă responsabilitate. Daca nu o vom dovedi, vom ajunge la un program de corecţie dureros nu peste mult timp – cum a fost cel din 2009-2011.


[1] Acest text nu angajează în mod necesar instituţiile cu care autorul este afiliat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Zâna Măseluţă®
7.05.2020, 22:06:38

Adevărata criză De douăzeci de ani suntem în criză Şi am vândut tot ce-am avut, Iar astăzi, ca şi scoşi din priză, Cu mâna-ntinsă stăm... la împrumut. epigramă de Constantin Enescu

Zâna Măseluţă®
7.05.2020, 22:07:42

Între vecini - Dă-mi cinci sute împrumut! - Eu ţi-aş da, dar n-am la mine. - Dar acasă, măi vecine? - Merci... acasă toţi sunt bine. epigramă de Vasile Iuşan

Una pe zi
8.05.2020, 04:36:25

imprumutam miliarde pt salariile babane si pensiile nesimtite ale specialilor

Economist de Serviciu
8.05.2020, 12:00:42

Nu intelege, desi zice ca e economist.

ion carutasul
9.05.2020, 12:43:39

Individul Daianu scos din DIE pe usa din fata bate apa in piua . Ne-am pricopsit cu specialistul asta facut la ASE-ul cel facuse si pe Ceausescu Doctor Honorius Cauza și asta atata vreme cat romani cu adevarat economisti experti in piata de capital ocupa functii de prima mana in J. P Morgan , Deutsche Bank ,Sandander ,Credit Agricol etc am ramas cu invartitul asta gargarist .

Vezi toate comentariile (7)