Sute de companii din România cer Finanţelor să amâne termenele de depunere a declaraţiilor fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AmCham solicită Finanţelor să amâne anumite termene
AmCham solicită Finanţelor să amâne anumite termene

AmCham Romania, organizaţie care reuneşte peste 450 de companii americane, multinaţionale şi româneşti, solicită Ministerului Finanţelor amânarea termenelor de depunere a raportărilor financiare şi fiscale, pentru a reduce expunerea angajaţilor la riscul contactării COVID-19.

„Depunerile generează aglomerări la sediile administraţiei fiscale, iar, în sprijinul măsurilor preventive adoptate deja pentru limitarea epidemiei COVID-19 şi pentru respectarea recomandărilor de a implementa măsuri suplimentare pentru evitarea aglomerărilor/interacţiunilor umane, considerăm că se impune o ajustare a calendarului de raportare, termenul de 25 martie fiind cel mai apropiat şi problematic, drept urmare primul care ar trebui amânat”, arată un comunicat de presă al AmCham Romania.

Mai mult, susţine organizaţia, în spiritul măsurilor trasate de autorităţi, deja multe companii membre au recurs la implementarea regimului de teleworking/muncă de la distanţă, fapt care în sine poate genera întârzieri obiective în pregătirea raportărilor.

„Ne exprimăm disponibilitatea de a identifica împreună cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice intervalul optim de depunere a raportărilor în condiţiile impuse de evoluţia încă impredictibilă a situaţiei cu care România, asemenea altor state, se confruntă. AmCham Romania consideră că acest context atipic necesită responsabilitate şi adaptabilitate din partea administraţiei publice şi sectorului privat deopotrivă, precum şi o colaborare bazată pe încredere care să permită ambelor părţi să răspundă adecvat nevoilor din economie şi societate, generate de ameninţarea COVID-19”, arată AmCham.

Organizaţia salută intenţia Guvernului de a veni în sprijinul companiilor afectate, iar până la identificarea pachetului optim de măsuri de limitare a impactului negativ asupra operatorilor economici şi angajaţilor acestora, amânarea termenelor de depunere a raportărilor financiare şi fiscale este un prim pas spre degrevarea companiilor de presiunea generată de pandemie, şi este deja o măsură avută iîn vedere şi de alte state, inclusiv SUA, consideră reprezentanţii.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este de peste 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, fiind recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.

În prezent, cele peste 450 de companii americane, multinaţionale şi româneşti membre ale comunităţii AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Pieţe de Capital şi Servicii Financiare, Guvernanţă Corporatistă, Concurenţă şi Ajutor de Stat, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Achiziţii Publice şi Partneriat Public-Privat, Economie Digitală, Future of Work, Mediu, Real-Estate şi Turism.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite