Tarom anunţă că programul de zbor este afectat din cauza condiţiilor meteo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania naţională aeriană Tarom a anunţă că programul de zbor a fost afectat şi va fi şi în prima parte a zilei de joi „din cauza condiţiilor meteo nefavorabile”.

„Dragi pasageri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, programul de zbor a fost afectat şi probabil va fi şi în prima parte a zilei de mâine. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a minimiza disconfortul creat şi pentru a reveni la normal cât mai repede posibil. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă reamintim că prioritatea noastră este să oferim călătorii sigure”, arată compania naţională, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat marţi că traficul pe aeroporturile din Bucureşti se desfăşoara normal, în condiţii de vizibilitate redusă. Compania preciza că avioanele au înregistrat întârzieri la decolare, în general de 30-40 minute, dar şi la aterizare, din cauza ceţii.

„Din cauza ceţii şi a operaţiunilor de degivrare s-au înregistrat întârzieri la decolare, în general de 30-40 minute, dar şi la aterizare. Este posibil ca, din cauza vizibilităţii reduse, unii operatori aerieni să ia decizia anulării unor curse”, arată marţi CNAB într-un comunicat.

Compania le recomandă totodată pasagerilor să verifice situaţia zborului lor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite