Telenovela privatizării Oltchim continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deznodământul în cazul Oltchim continuă să fie învăluit în ceaţă. În timp ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea combinatului din Râmnicu Vâlcea, şi reprezentanţii statului au intrat într-un război al replicilor dure, preşedintele fondului american de investiţii Franklin Templeton, Mark Mobius, susţine că Oltchim are nevoie de un administrator bun, ceea ce nu pare a fi cazul actualului cumpă

Negocieri cu cântec la Ministerul Economiei

Cele mai recente acuzaţii făcute de Dan Diaconescu sunt legate de Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). Şeful postului de televiziune OTV susţine că Vulpescu este rău intenţionat. Diaconescu spunea că şeful OPSPI i-a cerut, vineri seară, să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că documentul era imposibil de adus până la finalul weekendului. Din această cauză, afirmă Diaconescu, reprezentanţii Oficiului n-au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.

Câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea combinatului chimic a mai menţionat că, în timpul negocierilor, Vulpescu şi-a deschis laptopul şi i-a întrebat pe participanţi ce muzică vor să asculte, punând piese cântate de Tudor Gheorghe, Ilie Micolov şi AC/DC.

Vulpescu a negat însă afirmaţiile lui Dan Diaconescu potrivit cărora ar fi ascultat muzică în timpul negocierilor de vineri: „Este fals. Sunt minciuni «inedite»", s-a revoltat Remus Vulpescu. O altă acuzaţie lansată de Dan Diaconescu a fost că Ministerul Economiei a încălcat secretul negocierii, iar oferta sa de preluare a combinatului chimic a ajuns în presă.

În timp ce lucrurile rămân neclare în privinţa privatizării, preşedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, americanul Mark Mobius, a afirmat la emisiunea „După 20 de ani", difuzată ieri de Pro TV, că statul trebuie să găsească pentru companiile mari pe care le deţine cumpărători viabili şi buni administratori. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite