Teodorovici vrea să şteargă datoria istorică a Cubei, în schimbul vaccinului anti-cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a propus oficial Cubei compensarea datoriei istorice faţă de România, în schimbul tratamentului anti-cancer pe care îl dezvoltă această ţară, arată un document oficial al Ministerului Finanţelor.

În data de 2 decembrie 2018, ministrul Eugen Teodorovici şi ministrul Sănătăţii Sorina Pintea au efectuat o vizită în Cuba, controversată la acea vreme. Potrivit documentului, „ministrul Teodorovici a precizat că scopul vizitei este de a debloca problema datoriei Cubei faţă de România şi de a identifica proiecte comune de cooperare în domeniul economic şi al sănătăţii”.

Ministrul Finanţelor a propus, astfel, „să fie valorificate unele facilităţi medicale şi de cercetare din ţara noastră prin realizarea unor proiecte comune în domeniul oncologiei, diabetologiei şi famaceutic, care să permită României să realizeze venituri compensatorii faţă de datoria Cubei şi să găsească soluţii pentru tratamentele contra cancerului”, potrivit documentului.

În acest sens s-a agreat constituirea unui grup de lucru, la nivel tehnic, care va analiza posibilităţile de cooperare în domeniul medical şi farmaceutic.

În condiţiile în care partea cubaneză va fi de acord cu propunerea de cooperare în domeniul medical şi alte domenii identificate de ambele părţi, va fi necesar să se identifice o soluţie din punct de vedere juridic, astfel încât operaţiunea respectivă să fie luată în considerare ca o compensare a datoriei Republicii Cuba faţă de România, cu respectarea legislaţiei în vigoare din România privind reglementarea drepturilor valutare provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională desfăşurată înainte de 31 decembrie 1989 şi din conturile de cliring şi barter. În acest sens, este necesară clarificarea poziţiei autorităţilor cubaneze”, susţine Ministerul Finanţelor.

Cu toate acestea, se pare că autorităţile din Cuba vor să menţină problema datoriei separat de eventuale colaborări cu România. „Ulterior vizitei ministrului Teodorovici în Cuba, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul României, vice-preşedintele Cabrisas a arătat că partea cubaneză doreşte să se menţină linia de separaţie între problema datoriei Cubei faţă de România şi cooperarea bilaterală”, mai arată documentul Finanţelor.

Cuba avea la finalul anului trecut o datorie neplătită către România de 1.522.725.577,78 ruble transferabile, în contul exporturilor derulate de ţara noastră înainte de 31 decembrie 1989. Aceasta a crescut faţă de anul 2017, când se situa la 1.488.797.459,06 ruble transferabile.

Cu toate acestea, Cuba a refuzat dintotdeauna plata acestei datorii, considerând-o ştearsă din momentul în care rublele transferabile nu au mai existat. „Politica actuală a guvernului cubanez este de ştergere în totalitate a datoriilor exprimate în ruble transferabile, având în vedere că această monedă nu mai există”, arată documentul Guvernului.

Ca propunere de rezolvare a situaţiei, Ministerul Finanţelor a sugerat că „ministerele abilitate vor stabili modalitatea de abordare în continuare a subiectului datoriei Cubei faţă de România şi următoarele căi de acţiune în susţinerea demersului de reglementare a acesteia”.

Scandalul vizitei în Cuba

În decembrie 2018, Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea au făcut o vizită-fulger de 10 ore la Havana, Cuba. Această delegaţie a fost ţinută secretă de către oficiali, până când o serie de informaţii despre vizită au apărut în presă. A stârnit furori, de asemenea, şi faptul că Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea au plecat în Cuba pe ruta Bucureşti – Moscova – Havana, iar biletele de avion au costat 15.000 de dolari.

Eugen Teodorovici a explicat, ulterior, că vizita a vizat „datoria istorică a Cubei” şi relansarea relaţiilor comerciale, precum şi chestiuni legate de cooperarea în domeniul medical. „Nu am fost în vacanţă. De succesul acestei misiuni va depinde viaţa copiilor şi de PSD-işti, şi de PNL-işti, şi de USR-işti (...) Toţi ştiau că am fost acolo, şi serviciile noastre secrete”, a declarat Eugen Teodorovici.

Explicaţii au venit şi din partea ministrului Sorina Pintea, care a clarificat zvonurile cu privire la un program experimental medical de 150.000 de dolari. „Sunt mai mute medicamente care sunt în cercetare şi care vor intra în studii clinice inclusiv în SUA. Este vorba de medicamente oncologice pentru cancerul pancreatic şi glinom, medicamente care au statut de medicamente orfane în SUA şi care se utilizează în acest moment. Avem două vaccinuri contra cancerului pulmonar care sunt devoltate de către Centrul de Imunologie Moleculară din Havana. Apoi există un produs pentru tumori ale pielii, înregistrat în Cuba din 2016, injectabil, care a fost folosit cu foarte mult succes acolo. Apoi există un medicament care ar putea evita amputările de labe ale piciorului pentru pacienţii cu complicaţia diabetului. E în uz din 2007, folosit cu foarte mare succes. Sunt lucruri foarte concrete pentru care am mers, nicidecum pentru un proiect de 150.000 de euro sau de dolari”, a spus atunci Pintea.

Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu a dat detalii cu privire la motivele pentru care Teodorovici şi Pintea s-au aflat în Cuba, explicând că vor să aducă în România medicamente care vindecă diferite forme de cancer.

„Ministrul Finanţelor - Eugen Teodorovici şi ministrul Sănătăţii - Sorina Pintea au dezvăluit de ce au fost plecaţi in Cuba. România îşi doreşte o cooperare cu partea cubaneză pentru aducerea în România a mai multor medicamente care vindecă diferite forme de cancer şi care împiedică amputarea membrelor bolnavilor de diabet în stadiu avansat. Pentru cine nu ştie, Cuba a investit foarte mult în cercetarea medicală, cu rezultate extraordinare. Cunosc persoane care s-au tratat în această ţară sau care folosesc medicamentele şi care au constatat efecte miraculoase. Dacă se reuşeşte ca în România să se găsească aceste medicamente în farmacii (acum se aduc doar de cei care vizitează Cuba), va fi una dintre reuşitele majore ale acestei guvernări”, a scris Vasilescu, atunci, pe Facebook.

Întrebat de ce a zburat prin Moscova, Eugen Teodorovici a răspuns că „asta a fost ruta de zbor”. „Am plecat cu ruta de zbor singura posibilă la acel moment”, a argumentat el, precizând că la Havana a stat „câteva ore”, pentru a reveni apoi la Bruxelles.

Întrebat despre costul biletelor, Eugen Teodorovici a răspuns: „Şi un milion dacă era să coste biletele” având în vedere „efectele pentru piaţa din România era un preţ mic”.

A dezvoltat Cuba vaccin anti-cancer?

Cuba a dezvoltat într-adevăr un tratament pentru cancer, însă el nu este nici un instrument preventiv şi nici nu a „vindecat” mii de oameni de cancer.

Mai precis, cercetătorii din cadrul Centrului de Imunologie Moleculară din Cuba au dezvoltat şi aprobat o terapie imunologică împotriva cancerului pulmonar care îmbunătăţeşte şi prelungeşte viaţa celor cu anumite tipuri de cancer, în unele cazuri.

Tratamentul este intitulat CIMAvax şi nu are rolul de a preveni apariţia viitoare a bolii, ca un vaccin tradiţional. Vaccinul, în acest caz, se referă la faptul că CIMAvax provoacă o reacţie imunitară - ca şi în cazul unui vaccin - care semnalează sistemului imunitar al unei persoane să atace capacitatea cancerului de a se dezvolta.

În timp ce medicamentul nu este un vaccin în sensul preventiv, acesta a îmbunătăţit supravieţuirea în unele cazuri de cancer. Circa 5.000 de persoane au folosit acest medicament, începând din 2011, şi în multe cazuri s-a observat îmbunătăţirea şanselor de supravieţuire cu câteva luni. În circa 20% din cazuri, însă, studiile clinice nu au relevat nicio îmbunătăţire.

Din ianuarie 2017, tratamentul început să fie testat clinic în Statele Unite. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite