Topul judeţelor cu cele mai mari suprafeţe agricole. Ce naţionalitate au străinii care deţin astfel de terenuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar dacă prețurile terenurilor agricole s-au dublat în ultimii trei ani, acestea sunt mici în comparație cu alte țări din UE

Suprafaţa cultivată a crescut anul trecut atât pe total (+159.400 ha), cât şi în sectorul majoritar privat (+170.400 ha), judeţul Timiş situându-se pe primul loc din acest punct de vedere, scrie Agerpres, citând date centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Suprafaţa totală cultivată s-a ridicat în 2018 la 8,466 milioane ha, din care 8,418 milioane ha proprietate majoritar privată.

Judeţele care au deţinut cele mai importante ponderi în suprafaţa totală cultivată au fost Timiş (6%, respectiv 507.536 ha), Dolj (5,7%, 482.227 ha), Constanţa (5,6%, 474.344 ha), Teleorman (4,9%, 412.416 ha), Călăraşi (4,8%, 409.721 ha) şi Brăila (4,4%, 372.481 ha), notează Agerpres.

La polul opus, cele mai mici suprafeţe cultivate s-au înregistrat în judeţele Hunedoara - 49.760 ha, Harghita - 53.325 ha şi Bistriţa-Năsăud - 60.591 ha.

Suprafeţele cultivate, faţă de anul precedent, au fost mai mari la cereale pentru boabe, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, tutun, cartofi - total, legume - total, furaje verzi din teren arabil, vii pe rod şi mai mici la sfeclă de zahăr şi livezi pe rod.

În anul 2018, comparativ cu 2017, la nivelul Uniunii Europene s-au înregistrat creşteri ale suprafeţelor cultivate cu rapiţă (+2,7%), orz (+2%) şi porumb boabe (+0,2%).

Scăderi ale suprafeţelor cultivate s-au înregistrat la floarea soarelui (-4,4%), cartofi (-3,3%), grâu (-1,5%) şi soia boabe (-0,7%).

Ce naţionalitate au străinii care au cumpărat terenuri agricole

Suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare, la finele anului 2018, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea Agerpres.

Din punct de vedere al provenienţei, cele mai multe persoane erau din Italia - 194, Germania - 80 de persoane, Franţa - 33, Austria - 31 persoane, Olanda - 28, Spania - 23, Belgia - 17, Danemarca - 16 şi Grecia - 10 persoane, etc.

În ceea ce priveşte vânzarea terenurilor agricole în România, datele operative ale Ministerului Agriculturii, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014, arată că anul trecut s-au vândut 154.076,23 hectare, aproape similar cu anul 2017, respectiv 153.927,46 hectare. Anul trecut au fost depuse pentru suprafaţa vândută un număr total de 149.546 oferte, iar în 2017 - 149.767 oferte.

Statistica MADR din ultimii ani arată că în 2014 s-au vândut 58.875,14 hectare de teren agricol, în 2015 - 172.353,79 hectare, iar în 2016 - 144.350 hectare.

În 2019, până la data de 30 aprilie, au fost vândute 48.746,67 hectare de terenuri agricole, numărul ofertelor depuse fiind de 50.304.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite