Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Totul despre gazele româneşti din Marea Neagră. Câte zăcăminte avem şi câte noi locuri de muncă se pot crea

28
23 Feb 2021 08:59:25
Autor: Afrodita Cicovschi
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a reiterat intenţia partidului de guvernare de a modifica Legea Offshore astfel încât să fie stimulate investiţiile în Marea Neagră, modificarea urmând însă să fie făcută prin proiect parlamentar, nu prin OUG.

Acesta a amintit că perimetrul Neptun Deep reprezintă „cea mai mare descoperire”, fiind deţinut de Petrom şi Exxon, compania americană exprimându-şi însă intenţia de a ieşi din participaţie, jumătate din acţiunile sale putând fi cumpărate de Romgaz. „Se discută între companii, se va ajunge la ofertă, se va ajunge la negociere şi eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acţionar - sau să zicem să deţină o parte de 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania tot românească, fiindcă e o companie românească Petrom, chiar dacă este deţinută de austrieci, OMV Petrom”, a explicat Virgil Popescu.

Ministrul a mai spus că prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta de compania Black Sea Oil&Gas din perimetrul Aurora, un perimetru mai mic decât Neptun Deep, situat în nordul arealului din Marea Neagră, iar gazele din Neptun Deep vor începe să fie extrase în anul 2025. 

Cât ar ajuta economia dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră

Un studiu efectuat de Deloitte arată că investiţiile şi dezvoltarea pe scară largă a proiectelor upstream din Marea Neagră ar conduce fără îndoială la o creştere susţinută în economie, cu efecte directe, indirecte şi induse asupra locurilor de muncă, a veniturilor la bugetul de stat şi a producţiei de bunuri şi servicii, contribuind în mod semnificativ la bunăstarea economică a ţării. 

„În plus, locurile de muncă bine plătite, care generează valoare adăugată semnificativă, precum şi dezvoltarea efectivă a proiectelor offshore vor facilita transferul de know-how şi tehnologie către România, ceea ce va conduce la dezvoltarea unui întreg ecosistem în jurul industriei offshore care, la rândul său, va spori competitivitatea la nivel naţional şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung”, notează compania de consultanţă.

Deloitte estimează că până în anul 2040, dezvoltările din Marea Neagră vor fi contribuit suplimentar cu aproximativ 71,3 mld. USD la producţia de bunuri şi servicii a României şi cu locuri de muncă ce sunt echivalentul unui număr de peste 700.000 de ani muncă, multe dintre acestea remunerate peste media naţională. Mai mult, această creştere economică va genera venituri la bugetul de stat de aproximativ 26 mld. USD, din care peste 5,5 mld. USD sub formă de redevenţe.

Estimarea resurselor din Marea Neagră, bazată pe descoperirile anunţate 

Potrivit studiului, câmpurile Lebăda Est (producţie demarată în 1987), Lebăda Vest (producţie demarată în 1993), Sinoe (producţie demarată în 1999), Pescăruş (producţie demarată în 2003) şi Delta (producţie demarată în 2009) din perimetrul XVIII Istria sunt cele mai vechi descoperiri. Împreună, au totalizat 185 de milioane de barili de ţiţei, 8 milioane de barili de condensat şi 48 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Din cauza exploatării de lungă durată, rezervele de ţiţei şi de condensat sunt aproape epuizate, în timp ce resursele de gaze naturale rămase sunt de aproximativ 6 miliarde de metri cubi, conform rapoartelor de piaţă. 

În perimetrul XV Midia B au fost făcute două descoperiri semnificative: Doina (în 1995) şi Ana (în 2008). Resursele recuperabile totalizează 9,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale. 

În perimetrul EX-27 Muridava  explorarea a arătat cantităţi posibile de 4,85 miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 11,7 milioane de barili de ţiţei. Explorările din perimetrele EX-28 Est Cobălcescu, EX-29 Est Rapsodia şi XV Midia A nu au arătat până acum nicio cantitate viabilă de hidrocarburi din punct de vedere comercial. 

În 2014 a fost anunţată o mică descoperire în perimetrul XVIII Istria, câmpul Marina, cu un potenţial de producţie de 1.500-2.000 bep/zi. 

În martie 2012, OMV Petrom S.A. şi Exxon Mobil Exploration & Production Romania Ltd. (în calitate de Operator) au anunţat faptul că prin sonda Domino 1, poziţionată în perimetrul XIX 2 Neptun Deep s-au descoperit resurse recuperabile estimate între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. 

În octombrie 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au anunţat, de asemenea, descoperirea pe platforma continentală a României a unui zăcământ important de gaze. Pe baza datelor seismice şi în urma analizei probelor obţinute în timpul operaţiunilor de foraj, rezultatele preliminare indică rezerve care depăşesc 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale. Infrastructura internă de transport poate asigura preluarea producţiei actuale, investiţii suplimentare fiind în derulare pentru a răspunde creşterii preconizate a volumelor extrase. Astfel, într-o primă fază, se estimează disponibilitatea unei capacităţi de transport de aproximativ 10 mld. mc pe an de gaze naturale pentru preluarea producţiei din zona Mării Negre.

 

 

 

Este nevoie de investiţii de 22,2 miliarde de dolari

Valoarea cumulată a investiţiilor în explorarea, dezvoltarea şi producţia gazelor naturale la nivel offshore a fost estimată la suma de 22,2 mld. USD, din care 15,7 mld. USD vor reprezenta cheltuieli de capital şi 6,5 mld. USD cheltuieli operaţionale. 

Din totalul investiţiilor, o pondere de 63% va fi cheltuită în economia românească (54% în cazul cheltuielilor de capital şi 82% în cazul cheltuielor operaţionale). Aceste investiţii vor susţine un număr mediu anual de 30.605 angajaţi pe întreaga perioadă, vor duce la generarea unor venituri cumulate suplimentare de 26 mld. USD la bugetul de stat, precum şi la un aport suplimentar cumulat de 71,3 mld. USD la producţia de bunuri şi servicii pe parcursul aceleiaşi perioade (2018 – 2040).  

Impactul asupra ocupării forţei de muncă 

 În perioada 2018 – 2040, estimările indică faptul că, în proiectele offshore vor fi angrenaţi, în medie, peste 700 de angajaţi în fiecare an, pe întreaga perioadă. 

„În medie, prin proiectele offshore se vor crea 705 de locuri de muncă, iar multiplicatorul acestor locuri de muncă este de 43, însemnând că, pe întreaga perioadă, aceste locuri de muncă directe vor susţine un număr total de 30.605 locuri de muncă în economia românească”, concluzionează Deloitte.

Impactul direct al proiectelor offshore asupra veniturilor la bugetul de stat, generat prin contribuţii fiscale, se va ridica la 11,9 mld. USD. În principal, aceste contribuţii se compun din redevenţele şi din impozitul pe profit plătite de către concesionari. Impactul indirect se va ridica la 10,4 mld. USD şi constă, în primul rând, în contribuţii la asigurările sociale, impozitul pe venit plătit de persoanele fizice şi taxele pe produse (TVA şi accize). 

Adiţional, un impact indus se propagă în economie în urma cheltuielilor efectuate de către angajaţii direcţi şi angajaţii furnizorilor. Aceste contribuţii se vor ridica la 3,7 mld. USD şi reprezintă, în principal, contribuţii la asigurările sociale şi taxele pe produse (TVA şi accize).  

Ce efecte ar avea fiecare miliard investit

 La nivel general, rezultatele studiului Deloitte arată că fiecare 1 mld. USD ce va fi cheltuit în explorarea, dezvoltarea şi producţia gazelor naturale la nivel offshore va conduce la: 

• Crearea unui număr mediu anual de 2.198 locuri de muncă – normă întreagă ce vor fi menţinute până în anul 2040; 

• Creşterea cumulată a veniturilor la bugetul naţional cu 1,9 mld. USD între 2018 şi 2040; 

• Creşterea cumulată a PIB-ului cu 3 mld. USD în perioada 2018 – 2040.„În medie, prin proiectele offshore se vor crea 705 de locuri de muncă în , iar multiplicatorul acestor locuri de muncă este de 43, însemnând că, pe întreaga perioadă, aceste locuri de muncă directe vor susţine un număr total de 30.605 locuri de muncă în economia românească”, concluzionează Deloitte.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

28 Comentarii

Ionel Marcu
23.02.2021, 09:24:20

Exploatarea acestor zăcăminte au blocat-o Dragnea și Vâlcov cu legea PSD din acea vreme de tristă amintire. Or fi vrut șpagă și n-au primit!

+1 (9 voturi)
Victor Nagy
23.02.2021, 09:28:09

............ „Pe platoul continental românesc, doar o mică parte a rezervelor de hidrocarburi a fost descoperită, rezerve uriaşe rămânând încă nedescoperite”, conchide Deloitte. Frumos .....stim ca sunt uriase ...dar inca nu sunt descoperite ... tare rationamentul / manipularea . Desi sunt uriase ...Exon vide ...dar vrea sa vanda bine .... le vopseste ....le face uriase ... dar inca nedescoperite ....dar uriase ........ curios "Compania americană Exxon doreşte să vândă, doreşte să iasă din această participaţie." "Eu am spus - şi suntem în negocieri - că dacă Exxon doreşte să iasă, doresc ca compania românească Romgaz, companie deţinută 80% de statul român, să intre să preia acest 50% al Exxon" Un fel de Bechtel .... nu-i asa ? colonia de mana a treia ...trebuie sa presteze . Asta .... in timp ce guvernantii s-au pus pe vanzari pe bursa ....ale activelor clar profitabile ale statului . Acum urmeaza .... argatii securicilor (sau cei saraci cu duhul) ... sa combata ... argumentul bata , ciomagul ....

-4 (10 voturi)
Victor Nagy
23.02.2021, 09:41:04

Yeti ....monstrul din Look Nes ...chupacabra ....stim sigur ca exista .... dar nu este inca dovedit ....dar stim sigur ca exista Si totusi ....daca stiu sigur ca exista rezerve uriase .... de ce vand ? Asta in conditiile in care este 99,99% sigur ca vor avea o lege of shore avantajoasa

-3 (9 voturi)
Gabriel din Bugeac
23.02.2021, 09:43:16

Cand dai o cafea? Stau în Astra aproape de statia din Steagul, Kaufland, McDonald's.. pe calea București.. Alcool nu beau deloc.. îs din Septembrie în Brașov! 💪💪💪💪💪

-7 (9 voturi)
G M
23.02.2021, 10:08:27

Și o să ne încălzim noi cu ele sau le dăm altora iar noi o să ne tăiem pădurile ?

+1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (28)

Modifică Setările