Trei extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale vor avea loc în data de 22 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
extragere loteria bonurilor fiscale

Ministerul Finanţelor Publice anunţă că în data de 22 decembrie 2019 vor fi organizate trei extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale.

Astfel, vor avea loc:

  • extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 noiembrie 2019;
  • extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale organizată cu prilejul Crăciunului;
  • cea de-a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 17 noiembrie 2019.

La extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 noiembrie 2019 selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 22 decembrie a.c., va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR1, în data de 23 decembrie, începând cu ora 14:50. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Extragerea va avea două etape:

- etapa I: va fi extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 30;

- etapa II: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.

Extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale va fi organizată tot duminică, 22 decembrie 2019, cu prilejul Crăciunului. La această extragere participă bonurile fiscale emise între 1 aprilie – 6 decembrie 2019. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 22 decembrie a.c., va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina luna, ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR1, în data de 23 decembrie, începând cu ora 23:30. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Totodată, duminică, 22 decembrie, va fi organizată şi cea de-a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară a Loteriei bonurilor fiscale din data de 17 noiembrie 2019, la care au participat bonurilor fiscale emise între 1 şi 31 octombrie 2019. Fondul de premiere este de 1 milion de lei.

În prima etapă a extragerii lunare au fost desemnate ca fiind câştigătoare bonurile fiscale emise în data de  20 octombrie 2019, cu o valoare de 86 de lei. După centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 166 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii). Înregistrarea celei de-a doua extrageri a Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR1, în data de 23 decembrie, începând cu ora 14:50. Cea de-a doua etapă de selecţie a câştigătorilor Loteriei bonurilor fiscale va consta în extragerea cu urnele Loteriei Române a unui număr din intervalul numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost depuse cereri de revendicare a premiilor, respectiv 001 până la 166.

Lista bonurilor fiscale prin care au fost revendicate premii la extragerea lunară din 17 noiembrie 2019 este disponibilă pe site-ul MFP, la rubrica Loteria bonurilor fiscale.

Rezultatele extragerilor vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Extragerile vor fi realizate cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite