Un copil de 9 ani a fost dat în judecată pentru o datorie de 158 lei la Casa Judeţeană de Sănătate Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

​O fetiţă de 9 ani din judeţul Botoşani a fost trimisă în judecată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Suceava pentru o datorie de 158 de lei, după ce, în aceeaşi lună, i-au fost decontate analize făcute într-un laborator privat, dar şi în spital, unde fusese internată, relatează Mediafax.

Fetiţa în vârstă de 9 ani din judeţul Botoşani a fost dată în judecată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Suceava pentru recuperarea unei datorii de 158 lei, după ce în urmă cu şase ani, când fetiţa avea 3 ani, a beneficiat în aceeaşi perioadă atât de o internare în spital, cât şi de un set analize medicale gratuite făcute la un laborator privat.

Conducerea Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate Suceava susţine că de vină pentru situaţia creată sunt părinţii copilului care au declarat, când au mers cu copilul la analize, că în luna respectivă fetiţa nu a fost internată în spital.

După verificări, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au descoperit că fata a beneficiat de două seturi de analize medicale gratuite şi au încercat să recupereze suma decontată către cabinetul privat.

„În data de 12.09.2012 persoana asigurată s-a prezentat la laboratorul de analize medicale, în contract cu CAS Suceava, la care a efectuat analizele prescrise de către medicul de familie, analize decontate ulterior de instituţia noastră. La data prezentării, aparţinătorul persoanei asigurate a declarat, sub semnătură proprie, că în perioada de valabilitate a biletului de trimitere, adică de la data eliberării acestuia şi până la data prezentării la laborator, pacienta nu a fost internată în spital. Din verificările efectuate de instituţia noastră s-a constatat faptul că persoana asigurată a fost internată în spital în perioada de valabilitate a biletului. Prin urmare, declaraţia (...) nu coincide cu realitatea“, a declarat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorţu.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a trimis două notificări la locuinţa fetiţei pentru recuperarea sumei de 158 de lei, însă acesta nu a fost achitată, motiv pentru care s-a ajuns în instanţă, pârâtă fiind chiar fetiţa.

„Conform procedurii juridice în vigoare, cererea introductivă se îndreaptă împotriva beneficiarului direct de servicii medicale, urmând ca în procedura regularizării cererii de chemare în judecată părinţii, ca parte responsabilă, să se substituie în drepturi şi în obligaţii minorului“, a precizat directorul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorţu.

Cererea de chemare în judecată a fost înaintată spre soluţionare Judecătoriei Suceava, care nu a stabilit încă primul termen de judecată în acest caz.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite