Un nou risc pentru România: cvasi-stagnarea. Sub 3% creştere, de fapt stăm pe loc sau regresăm relativ

Informaţiile venite ieri după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR descriu un an 2012 al supravieţuirii în economie şi un 2013 care nu vine nici el cu foarte mari speranţe.

2012 a consemnat o cvasi-stagnare economică, o inflaţie de aproape 5%, o scădere a exporturilor şi a producţiei industriale ca urmare a prelungirii crizei în zona Euro, investiţii străine la minime istorice, plus un sector agricol răpus de secetă. Dinspre BNR, 2013 se vede la fel: cvasi-stagnare economică, preţuri mai mari, incertitudine. Cel mai îngrijorător, BNR vorbeşte despre „menţinerea riscurilor şi incertitudinilor referitoare la evoluţiile mediului extern, în mod special cele asociate caracterului volatil al fluxurilor de capital”.

E deja general acceptat că efectul catastrofal al crizei economice pentru România ţine de scăderea potenţialului economic. Noi, ca să prindem din urmă ţările dezvoltare (gândiţi-vă că trebuie să facem un salt de la un PIB pe cap de locuitor de la 6-7.000 Euro la unul de 25.000), avem nevoie în fiecare an, pentru destui ani de acum încolo, de o creştere economică anuală de minim 3-4%. Or, criza a adus cu ea o reducere a potenţialului nostru economic la 1-2%. Cu astfel de creşterii, în fapt stagnări, dezvoltarea şi convergenţa cu Vestul sunt o ţintă îndepărtată pentru România.

Marea provocare a guvernanţilor şi a mediului de afaceri ţine de refacerea potenţialului nostru economic. Cum restartăm România, cum resetăm economia – acestea sunt marile întrebări care au nevoie de un efort susţinut de dialog la vârf.

Dincolo însă de alegerea unor zone economice în care să merite să investeşti mai mult, în ideea că ele vor constitui motorul unei creşteri accelerate, problema pe care o avem este sursa finanţării dezvoltării noastre. Acum nu doar că nu ne ştim care sunt direcţiile de creştere economică, dar şi dacă le-am şti, ar fi foarte greu să facem pasul următor, pentru că ne lipseşte finanţarea.

Cum ne finanţăm dezvoltarea? Cum asigurăm capitalul pentru a stimula o economie astăzi adormită şi care nu primeşte suficiente vitamine pentru a prinde puteri? Acesta este un subiect esenţial pentru România în 2013 şi în anii care vin.

O sursă de finanţare bună şi ieftină sunt fondurile europene. Cu condiţia să fim capabili să le atragem. Negocierile care se vor purta în aceste zile la Bruxelles, la Consiliul European, arată o presiune tot mai mare pentru reducerea bugetului european, o reducerea care înseamnă şi pentru România resurse mai puţine faţă de cele 48 miliarde euro ipotetice din propunerea Comisiei. Reforma autorităţilor de management, după model polonez şi negocierea unor programe operaţionale care să răspundă necesităţilor de dezvoltare ale ţării sunt linii directoare pentru un impact în ceea ce priveşte potenţialul nostru economic.

O altă sursă de finanţare o reprezintă schimbarea modului de guvernanţă fiscală şi de colectare a taxelor şi impozitelor. Ce s-a întâmplat cu Bulgaria care, sub coordonarea Băncii Mondiale, a reuşit să-şi crească veniturile la aproape 40% din PIB, este în mod cert un exemplu şi pentru România, care încă întârzie cu reforma accelerată a sistemului de administrare fiscală. De-aici pot veni bani importanţi pentru susţinerea economiei.

În plus, România poate deveni un punct central al relaţiei dintre Europa şi Eurasia. Pe baza coridorului Marea Neagră – Dunăre, România poate fi parte a unui „nou Drum al Mătăsii”, care uneşte Europa, care uneşte Estul de Vest, centrul de periferie şi leagă Uniunea de state care nu sunt încă membre UE. Cu o serie de politici adecvate în domeniul transportului şi logisticii, România ar putea adăuga până la 25 miliarde de euro la PIB până în 2015 şi ar putea crea 150.000 de locuri de muncă, spun specialiştii de la PWC.

Din păcate, încă ne lipseşte un program amplu de prezentare, un road-show, pe principalele pieţe externe. Acum, când există zone de mare lichiditate la nivel global, dacă arătăm că avem proiecte putem împuşca doi iepuri dintr-o lovitură: ne reducem riscul reputaţional şi stimulăm economia. Aici aş insista pe potenţialul deosebit de atragere a investiţiilor străine directe pe care îl are zona energiei. Suntem deci capabili să prezentăm credibil astfel de proiecte?

Dincolo de acestea, eu vreau să insist însă pe altceva. Pe lipsa pârghiilor de politică economică naţională pe care statul român le are în mediul bancar. Cu 10-12% din piaţă controlate de stat, cu bănci străine care repatriază capitaluri şi sunt foarte puţin dispuse să rişte susţinând economia reală, cu o populaţie care fuge de titlurile de stat precum dracul de tămâie, cu o piaţă de capital rahitică, autorităţile române cam ridică din umeri atunci când e vorba de a stimula economia masiv, eficient şi orientat.

Dacă ar fi să pun degetul pe un singur lucru în această chestiune a finanţării, atunci aş spune că statul român trebuie să facă tot ce poate pentru a-şi spori cota de piaţă în mediul bancar.

Cum criza este o oportunitate, statul are ocazia să profite, cumpărând ieftin ceea ce îi trebuie. Să nu uităm că, în această perioadă, băncile greceşti fac lobby disperat pentru a evita naţionalizarea. Nu trebuie să te bucuri de răul altuia, dar ai şansa să mai rezolvi din multele tale probleme de model economic. Mai mult capital bancar românesc şi de stat, administrat eficient, nu în stil Bancorex, poate reprezenta deblocarea economiei noastre şi primul pas serios făcut către finanţarea economiei reale şi către refacerea potenţialului economic.

Acesta ar fi unul dintre cei mai importanţi stimuli pentru dezvoltarea şi consolidarea capitalului autohton. Nu e cea mai ortodoxă metodă, dar oare această criză mai poate fi depăşită cu ceea ce ştiam că funcţionează acum câţiva ani?