Unde sunt banii din energie?

Trebuie să ne intereseze pe toţi cum sunt gestionate societăţile cu capital de stat, cum se cheltuiesc bugetele acestora. Ar trebui să putem înţelege dacă activitatea lor contribuie la „mai binele” nostru. În două feluri, cel puţin, putem pune în practică acest deziderat.

Întâi, să delegăm conducerea unor oameni integrii şi departe de influenţe politice nefaste. Ei trebuie să genereze decizii de afaceri corecte, să investească banii societăţii raţional, pentru obţinerea de profit, pentru a oferi un serviciu mai bun consumatorului, cetăţean sau operator economic. Mai apoi, prin implementarea unor reguli de transparenţă, să ne asigurăm că activitatea societăţilor în care statul este acţionar poate fi evaluată obiectiv, de oricine este interesat. Adică: profesionalism, integritate, transparenţă, bună guvernare.

În zona societăţilor de stat din energie am parcurs etape importante, chiar dacă mai sunt multe lucruri de făcut, spre exemplu la exploatările carbonifere. În ansamblu însă, companiile au anunţat rezultate financiare record pentru 2014. Este momentul potrivit să evidenţiem succesele şi să înţelegem vulnerabilităţile, pentru a ne feri de pericolul lucrului pe jumătate făcut! Ordonanţa 109/2011 a atras management privat în societăţile de stat, în toate domeniile unde aceasta s-a aplicat. Succesul particular al operatorilor din energie se datorează însă unui element pe care îl consider hotărâtor: listarea pe bursa de la Bucureşti sau, în cazul Romgaz şi Electrica, şi pe bursa de la Londra. Obligaţiile serioase de transparenţă impuse de piaţa de capital au responsabilizat deopotrivă actul managerial şi comportamentul acţionarilor.

Totuşi, companiile din energie deţinute în parte de stat sunt departe de a fi atins vârful de potenţial în materie de bună guvernare. Dacă ne uităm însă la performanţe, comparaţia între societăţile listate şi cele nelistate, chiar în interiorul sectorului energetic, este net în favoarea celor în care transparenţa decizională este o regulă şi nu un moft. Dacă extindem discuţia la ansamblul societăţilor deţinute de stat în economie, lucrurile sunt şi mai evidente. 

Buna guvernare este însă mai mult decât o acumulare de coduri de etică, bune practici, declaraţii de bună purtare sau de bune intenţii. 

Este un exerciţiu complex, la care participă întreaga structură organizaţională, mai ales atunci când cenzurează comportamente neconforme. Costă mult să reparăm erori de bună guvernare, mai ales în zona lipsei de integritate. Este infinit mai eficient să le prevenim. Mecanisme precum avertizorul de integritate (whistleblower), implementate deja de Consiliul Concurenţei, spre exemplu, sunt suport optim pentru a reduce incidenţa comportamentelor în afara eticii profesionale sau de afaceri.      

În lungul drum de la teorie la practică, am irosit dealungul anilor câteva iniţiative importante, care ar fi făcut ca România să fie astăzi mai prosperă, mai pregătită să facă faţă contextului dificil care ne-nconjoară. Care sunt vulnerabilităţile de parcurs pentru implementarea corectă a bunei guvernări? În termeni generici, viziunea pe termen scurt impusă de constrângeri locale sau personale. Lipsă de consecvenţă pe teme majore, încremenirea în proiecte ce nu mai sunt de actualitate sau în modele decizionale apuse. Bune intenţii amestecate cu reflexe condiţionate de tip vechi, convingerea că scopul scuză mijloacele, că un lucru bine făcut îţi aduce, cumva, indulgenţă pentru suita de eşecuri care urmează.  

Ce avem de pierdut? Ascultând specialiştii care evaluează necesarul de investiţii în sectorul energetic românesc între 15 şi 30 de miliarde de euro până în 2020, pare că suntem atât de departe încât nu contează. Electrica a atras însă anul trecut de la investitori instituţionali, în mare parte străini, aproape 500 de milioane de euro. Estimările din piaţă spun că Fondul Proprietatea a vândut în 2014, concomitent cu listarea Electrica, participaţii minoritate în alte societăţi din energie de încă circa 300 de milioane de euro, bani generaţi de începutul de credibilitate a societăţilor româneşti pe pieţele externe de capital. Acest potenţial de atragere de investiţii nu trebuie pus în pericol dacă ne dorim, în viitor, să avem parteneri privaţi în proiecte strategice precum construcţia reactoarelor nucleare, hidrocentrale în pompaj sau restructurarea, deja greoaie, a sectorului carbonifer, singura opţiune pentru ca acest combustibil fosil să nu rişte dispariţia din mixul nostru energetic.

În final, se vorbeşte prea puţin de legătura evidentă dintre buna guvernare şi securitatea energetică, percepută ca factor de stabilitate socio-economică, în primul rând. Mai mult decât geopolitică, securitatea energetică stă la baza creşterii economice, de pildă, prin asigurarea continuităţii aprovizionării cu energie sau prin protecţia infrastructurii critice. Nu există securitate decuplată de standarde stricte de integritate. Buna guvernare este un deziderat imediat pentru operatorii economici din sectoarele strategice, inclusiv din domeniul energetic. 

OUG 109/2011