Unde am greşit cu fondurile europene?

Imagine

Articolul este analiză publicată iniţial pe europuls.ro. În articol am prezentat cele mai importante probleme de gestiune a fondurilor de coeziune, etapele din procesul gestiunii care sunt cele mai expuse la corupţie şi rolul mass-media în monitorizarea gestiunii fondurilor de coeziune. Am finalizat articolul cu câteva recomandări despre cum managementul fondurilor poate fi îmbunătăţit pentru viitoarea perioadă.

1. Care sunt principalele neajunsuri instituţionale ale sistemului de gestionare a fondurilor de coeziune

Lipsa unor indicatori reali de dezvoltare şi stabilirea unor obiective incoerente în documentele strategice, coroborată cu lipsa strategiilor de dezvoltare locală şi regională a fost una din problemele perioadei 2007-2013. Programarea eficientă a viitoarelor documente strategice (2014-2020) care să atragă investiţiile viitoare cu fonduri UE reprezintă unul dintre factorii care pot duce la o mai bună absorbţie pe viitor. Dacă indicatorii nu sunt fezabili şi sustenabiliurmărea va fi un eşec de cheltuire a fondurilor UE. (exemplu: dezastru de Programul de Resurse Umane pentru perioada 2007-2013). Riscăm să pierdem bani, deoarece mai sunt doar 2 luni până la intrarea oficială în perioada noului exerciţiu financiar şi România încă nu a finalizat un proiect coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeană, care să stabilească în mod clar priorităţile investiţionale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro în următorii 7 ani.

Un alt factor de legătură cu cel anterior este lipsa unei strategii locale pentru accesarea de fonduri europene; foarte puţine judeţe din România au o strategie. Aceste documente trebuiausă fie dezvoltate înainte de 2007, prin intermediul programelor de pre-aderare, cum ar fi PHARE. Din păcate conform unui raport al Comisiei Europene, peste 90% din fondurile de pre-aderare au fost afectate de nereguli. Gestionarea incorectă a fondurilor de pre-aderare au avut un impact negativ şi asupra resurselor umane, lipsa de personal calificat fiind unul dintre cele mai importante motive ale nivelului scăzut de absorbţie.

O altă problemă din perioada anterioară a constituit-o birocraţia excesivă şi lipsa de comunicare între ministere şi organismele regionale. Excesul de birocraţie a dus la întârzieri mari. O mare parte din aceste proceduri sunt necesare, dar altele pot fi şi trebuie să fie modificate prin decizii ale autorităţilor publice din România.

2. Care etape de gestionare a fondurilor de coeziune sunt cele mai expuse la corupţie?

Există diferite stadii de corupţie atunci când vorbim despre fondurile UE. Nepotismul este un tip de corupţie şi este întâlnit atunci când vine vorba de locuri de muncă în administraţia publică. Persoane necalificate, rude ale politicienilor sau a altor persoane din administraţie (directori, şefi de agenţii, etc) sunt angajaţi în acest sector, fără a avea experienţă corespunzătoare, şi aşa ajungem la problema lipsei de resurse umane. Sistemul de angajare în administraţia publică şi în special în departamentele care se ocupă de fondurile UE, ar trebui să fie competitiv, factor ce ar contribui la o mai bună absorbţie.

Problema majoră din România în ultimii ani a fost în procesul de achiziţii publice. Anul trecut, cele mai multe dintre programe au fost oprite după ce  UE a constatat nereguli în procesul de achiziţii. În acest an, ne confruntăm cu aceleaşi probleme. Blocarea fondurilor UE în perioada 2007-2013 s-a  realizat datorită fenomenului de politizare excesivă şi din cauza contractelor de achiziţii publice cu dedicaţie, sau a conflictelor  de interese. Un studiu pregătit pentru Comisia Europeană  a identificat patru tipuri de corupţie în cazul achiziţiilor publice în Europa: contractul cu dedicaţie specială, contractul în care se mituieşte funcţionarul public care se ocupă de licitaţie, conflictul de interese şi gestionarea defectuoasă deliberată a licitaţiei. Potrivit aceluiaşi raport, în cazul României cele mai întâlnite fraude au fost primele două: cele cu dedicaţie specială şi cele în care se dă şpagă funcţionarilor care supervizează procesul de achiziţii publice.

3. Cât de importantă este societatea civilă şi mass-media atunci când vorbim despre managementul eficient al fondurilor europene?

Mass-media şi societatea civilă are un rol decisiv în procesul de absorbţie al fondurilor UE. Think-tankurile ar trebui să crească gradul de conştientizare, în mass-media, cu privire la neregulile  şi disfuncţionalităţile  sistemului de gestionare al fondurilor UE. În cazul în care factorii de decizie sunt deschişi  la propunerile societăţii civile, rezolvarea  problemelor  din sistem se va realiza mai uşor. Din păcate, în România acest lucru nu se întâmplă. Este necesar un dialog continuu, prin intermediul mass-media, între reprezentanţii societăţii civile şi  factorii de decizie ai managementului fondurilor şi politicieni, cu  scopul de a îmbunătăţi gestionarea fondurilor UE.

4.  Ce sugestii ar fi pentru îmbunătăţirea sistemului de gestionare al fondurilor UE?

A fost demonstrat ştiinţific că modelul polonez de proiectare a PO-urilor  a fost un succes în reducerea disparităţilor economice. Fiecare regiune trebuie să aibă un anumit POR, care ar trebui să fie modelat pe nevoile şi specificul regiunii. Din păcate, în România designul viitoarelor PO-uri, va fi centralizat sub forma unui singur program, şi nu formatat pentru specificul fiecărei regiuni. De aceea ADR-urile ar trebui să aibe mai multa putere în procesul de management al fondurilor şi să gestioneze şi axe prioritare din POSDRU sau POSCCE, în funcţie de nevoile fiecărei regiuni.

Corupţia este o problemă uriaşă pentru fiecare ţară, atunci când vorbim despre gestionarea fondurilor UE, însă în România aceasta atinge cote maxime. Ar trebui stabilit un mecanism care să depisteze devreme neregulile cu fonduri UE. Ar fi indicat ca experţi europeni să monitorizeze procesul de management al fondurilor europene. Agenţiile specifice, care se ocupă cu probleme de corupţie, cum ar fi (DNA, ANI, DLAF) ar trebui să aibă birouri regionale şi personal calificat pentru a aborda aceste probleme.

De asemenea propun ca bugetul partidelor politice sa fie controlat drastic de către instituţiile statului,  pentru a verifica provenienţa sumelor foarte mari care sunt folosite în campaniile electorale. Aici intervine rolul societăţii civile, care ar trebui sa fie mai activă în această privinţă: ar trebui ca prin programe specifice să formeze specialişti (din sectorul public, din sectorul ONG, jurnalişti de investigaţie sau tineri studenţi) care să devină whistleblowers şi watchdogs la nivel regional.

Scriam în postul anterior că toată lumea vorbeşte despre absorbţia de fonduri mai mare în cadrul unei regionalizări, însă, nu vorbeşte deloc despre performanţa administrativă din România. Politica de coeziune a UE este gestionată şi pusă în aplicare, în primul rând, de către administraţia publică a statelor membre ale UE şi, prin urmare, contextul instituţional şi sistemul de administraţie publică al unei ţări sunt principalii parametri pentru o realizare eficientă şi eficace a acestei politici.

Reforma administraţiei trebuie realizată. Angajarea în sectorul public (judeţ, primărie, guvern) trebuie să se facă pe baza concurenţei loiale şi pe competenţe. La nivel local şi regional e nevoie de specialişti care pot scrie strategii de dezvoltare locală şi regională şi pot accesa fonduri în funcţie de nevoile de dezvoltare. La Organismele Intermediare şi Autoritatăţiile de  Management ar trebui să fie oameni bine pregătiţi, cu experienţă în evaluarea proiectelor. Toţi specialiştii ar trebui să fie motivaţi financiar, şi să nu se schimbe în funcţie de rezultatele alegerilor.

Transparenţă, responsabilitate, eficienţă, guvernanţă pe mai multe niveluri, competitivitate sunt cuvintele cheie care ar trebui să fie pilonii fiecărui sistem. În România, toate acestea sunt în faza incipientă.

România nu este încă racordată la mecanismele europene. România are nevoie de lobby intens la Bruxelles, instituţional şi privat. Politicienii trebuie să înţeleagă ce sunt afacerile europene. Avem nevoie de parteneriate şi colaborări intense cu ţări mai dezvoltate din acest punct de vedere. Avem nevoie de vizibilitate de proiecte şi de parteneri în capitala Europei.

Transparenţă, responsabilitate, eficienţă, guvernanţă pe mai multe niveluri, competitivitate sunt cuvintele cheie care ar trebui să fie pilonii fiecărui sistem. În România, toate acestea sunt în faza incipientă. Şi apoi putem merge mai departe şi să discutam despre lipsa de capital uman, inovaţie şi nevoile de infrastructură, efecte de aglomerare, distanţa şi accesibilitatea la o piaţă. Dar mai întâi trebuie să ne asigurăm că pilonii de bază şi de capital funcţionează într-un mod sănătos.