Uniunea Europeană a majorat cota de pescuit la calcan a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 4-8 noiembrie 2019 s-a desfăşurat la Atena, Grecia, cea de a 43-a Sesiune Anuală a Comisiei Generale pentru Pescuit în Mediterană şi Marea Neagră (GFCM). Delegaţia României a fost condusă de Nicolae Dimulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură.

La aceasta Sesiune au participat 18 state membre GFCM, două state cooperante (Georgia şi Ucraina, care nu sunt membre GFCM) şi ca observatori - Arabia Saudită, Bosnia-Hertegovina, Federaţia Rusă şi Palestina. Uniunea Europeană este membră cu drepturi depline şi a fost reprezentată de delegaţia Comisiei Europene condusă de Valerie Laine şi de delegaţia Consiliului Uniunii Europene. Programul Sesiunii a constat în analiza activităţii GFCM în perioada 2018-2019 şi stabilirea şi aprobarea Programului de activitate pentru perioada 2019-2021.

Un aspect important de interes direct pentru Romania în această sesiune a fost stabilirea cotelor de pescuit pentru calcan la Marea Neagră pentru perioada 2020-2022. După propunerile înaintate de Grupul de lucru pentru evaluarea stocurilor la Marea Neagră al GFCM, din septembrie 2019 de la Trabzon, Turcia şi, ca urmare a negocierilor prelungite, s-a convenit ca pentru UE să se atribuie o cotă anuală de 150 tone calcan pentru anii 2020, 2021 si 2022, din care 75 tone/an revin României şi 75 tone/an Bulgariei.

Menţionam că în anul 2017 cota de calcan a României era de doar 43 tone/an, a crescut apoi în anii 2018 şi 2019 la 57 tone/an, iar acum, pentru următorii 3 ani, cota este majorată la 75 tone/an. Meritul revine deopotrivă Uniunii Europene şi României, ca urmare a măsurilor de management durabil privind calcanul din Marea Neagră, luate în ultimii ani, care au condus la revigorarea stocului acestei specii valoroase. Totodată, alocarea acestei cote constituie o realizare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care s-a implicat constant în toate acţiunile GFCM care privesc pescuitul comercial la Marea Neagră.  

Lucrările celei de-a 43-a sesiuni anuale  a GFCM s-au terminat vineri, 8 noiembrie 2019, cu aprobarea raportului sesiunii, care cuprinde şi aprobarea cotelor la calcan pentru următorii 3 ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite