Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

UNSAR: Rata daunei RCA din România este printre cele mai mari din Europa. Din 100 de lei încasaţi, 84 sunt plătiţi către păgubiţi

5
13 Oct 2021 09:00:39
Autor: Afrodita Cicovschi

Rata daunei RCA din România, adică raportul dintre daunele plătite şi primele brute subscrise, este printre cele mai mari din Europa, spun reprezentanţii firmelor de asigurări afiliate UNSAR, exemplificând că din 100 de lei încasaţi, 84 sunt plătiţi către păgubiţi.

Anual, din fiecare 20 de maşini înmatriculate în România, cel puţin una produce accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese . Această frecvenţă poate varia semnificativ, ajungând şi la valori de peste 22% în zona transportului de mărfuri. 
 
Pe segmentul persoanelor fizice, proprietarii de maşini cu vârsta de până în 30 de ani înregistrează cea mai mare frecvenţă a accidentelor, la toate categoriile de motorizare: 6,4% (sub 1200 cmc), 6,2% (1201-1400 cmc) si 11,5% (peste 2500 cmc). Cea mai mare frecvenţă a daunelor este întâlnită, însă, în sectorul de transporturi, la vehiculele de dimensiuni mari, aceasta urcând până la 22,5% la vehiculele comerciale de mare tonaj (peste 16 tone), în timp ce dauna medie ajunge aici la valori mult mai ridicate decât media la nivel de piaţă.
 
Frecvenţa şi mai ales gravitatea accidentelor în România reies şi din datele Poliţiei Române . Astfel, în medie, în fiecare zi a anului 2020 s-au produs 17 accidente grave, soldate cu pierderi de vieţi sau răni grave, în ciuda contextului pandemic. Din cele 22.836 accidente, peste un sfert au fost grave.
 
În acest context, nu este deloc întâmplător faptul că şi indicatorii care ţin de daunalitate (rata daunei RCA, simplificat – raportul dintre daunele plătite şi primele brute subscrise) sunt printre cei mai mari din Europa. În primul semestru din 2021, acest indicator s-a situat la circa 84%, ceea ce înseamnă că din 100 de lei încasaţi din prima RCA, 84 sunt plătiţi către păgubiţi sau sunt utilizaţi la constituirea de rezerve. La această rată a daunei trebuie adăugate taxele de funcţionare, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a devenit în acest interval de timp peste 116%.
 
În acest moment, poliţa RCA acoperă, potrivit legii, daune materiale de 1.220.000 EUR şi prejudicii de 6.070.000 EUR pentru vătămări corporale şi decese atât pentru accidente produse în România, cât şi în alte state ale Spaţiului Economic European. Există şi state membre în care reglementările stabilesc că în baza poliţei RCA, indiferent de statul membru de înmatriculare al vehiculului asigurat, se acordă despăgubiri nelimitate pentru vătămări corporale şi deces şi/sau daune materiale.
 

Propunerile UNSAR

Industria de asigurări consideră că este nevoie de măsuri care să ducă la scăderea frecvenţei accidentelor rutiere şi la îmbunătăţirea legislaţiei RCA. 
 
„În primul rând, este necesar ca noi toţi să fim mai responsabili şi mai atenţi în trafic. Pentru a avea drumuri mai sigure, adoptarea unui comportament preventiv la volan este absolut necesară”, au declarat oficialii UNSAR.
 
O altă soluţie, care ar putea produce schimbări pozitive pentru milioane de şoferi, este de natură legislativă şi anume:
 
- emiterea ordinului comun al Ministerul Sănătăţii şi A.S.F. prevăzut de art. 22 alin.(5) din Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces. Precizăm că baremul traumatologic există de ani buni, dar nici până în prezent acesta nu are consacrare normativă, pentru că nu a fost emis ordinul sus-mentionat. Implementarea baremului traumatologic va oferi predictibilitate şi stabilitate pieţei de asigurări RCA de care aceasta are atâta nevoie şi va asigura pentru persoanele prejudiciate obiectivitate, non-discriminare, eficienţă, corectitudine în costuri şi, nu în ultimul rând, poate descuraja semnificativ activitatea intermediarilor interesaţi să reţină sume importante din despăgubirile morale acordate persoanelor prejudiciate. 
 
- introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii, cât şi de rent-a-car, măsură inclusă în proiectul de Ordonanţă de urgenţă de modificare şi completare a Legii 132/2017 privind RCA. Reiterăm faptul că industria de asigurări susţine introducerea unui preţ de referinţă pentru reparaţiile auto, cu titlu informativ. Acest instrument NU este o co-plată şi nu ar impune o plafonare pentru tarifele aferente reparaţiilor auto.
 
La finalul anului 2020, România avea 9,2 milioane vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, cu 6% mai mult faţă de anul precedent. Peste 80% dintre autovehiculele care se aflau în circulatie în 2020 aveau o vechime de peste 11 ani, iar aproape un sfert dintre ele erau mai vechi de 20 de ani. Din cele 64.096 vehicule controlate tehnic în trafic în 2020, 35% erau neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, iar 5% prezentau pericol iminent de accident.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

123 ABC
13.10.2021, 09:47:53

Un profit de 16% pare OK nu vad care-i problema. In schimb un profit de,sa zicem, 40% cat se viseaza, nu mai e in regula

+12 (12 voturi)
db
13.10.2021, 11:19:02

Profitul nu e de 16%, mai sunt și alte cheltuieli: salarii, sedii, autoturisme, etc 😉

-11 (11 voturi)
imacandi
13.10.2021, 11:02:21

barem traumatologic-pare o editare moderna a codului piratilor.pentru un ochi pierdut x galbeni,pentru un picior retezat,y galbeni. ideea e ca e greu sa aprecizei si ca medic si ca judecator cuantificarea durerii.asiguratori doresc,evident,o scadere a despagurbirilor dar niciodata nu au venit cu propuneri concrete care sa se transforme in norme legale.Si accidentat pe cineva si erai sub influenta bauturilor alcoolice,pa carnet pe viata sau macar pe un zece ani.daca victima a decedat,anularea dreptului de a conduce pe viata...si asa mai departe.dar,nu,lor nu el pasa de asemenea aspecte ci de cum sa creasca primele de asigurare si cum sa scada,uneori justifivcat,cheltuielile d ereparatii

+1 (1 vot)
db
13.10.2021, 11:16:35

Mai apare o problemă de care aici nu se spune și, în general, se vorbește prea puțin: fraudarea sistemului. Decât să se facă anchete mai bine măresc primele de asigurare și/sau se plâng de profitul mic 😉

-10 (12 voturi)
Ratacitul
13.10.2021, 11:54:57

Mda, solutia si chiar problema e alta. Chiar si statistica din articol spune clar ca cei mai periculosi pe drumuri sunt tinerii la volanul automobilelor puternice si transportul comercial. Si acest categorii sunt subventionate de toti ceilalti. Ridicati primele de asigurare pentru aceste categorii si introduceti un sistem de reduceri pentru lipsa accidentelor si incalcarilor.

+1 (1 vot)
Modifică Setările