Valentin Lazea, BNR: Românii din Germania şi SUA trimit mai mulţi bani acasă decât cei din Spania. Cei din Italia trimit cel mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care lucrează în Germania şi Statele Unite ale Americii (SUA) au trimis anul trecut mai mulţi bani în ţară decât cei din Spania, unde sunt mai mulţi, însă mai slab calificaţi şi mai prost plătiţi, pe primul loc menţinându-se muncitorii din Italia, a declarat Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

Astfel, românii din Italia au trimis 925 milioane euro anul trecut în ţară, în creştere de la 900 milioane euro în 2012, urmaţi de cei din Germania cu 595 milioane euro (491 milioane de euro în 2012) şi din SUA cu 460 milioane euro (593 milioane de euro în 2012), potrivit datelor prezentate joi de Lazea la o conferinţă organizată la Institutul Bancar Român.

Românii care lucrează în Spania şi-au redus anul trecut fluxul de numerar către rudele din ţară la 393 milioane euro, de la 504 milioane euro în 2012. În perioada 2005-2010, românii din Spania s-au clasat pe poziţia a doua, după Italia, la trimiterea de bani acasă.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor, care citează statisticile oficiale, în Spania trăiesc aproape 920.000 de români, iar în Italia peste 940.000 de persoane. Ministerul menţionează că, potrivit datelor misiunilor diplomatice, numărul românilor din Italia ar fi cu 350.000 mai mare faţă de statisticile oficiale.

Următoarele ţări în clasament sunt Elveţia (252 milioane de euro), Franţa (250 milioane de euro), Marea Britanie (224 milioane de euro), Ungaria (128 milioane de euro), Austria (111 milioane de euro), Grecia (75 milioane de euro), Turcia (35 milioane de euro) şi Irlanda (20 milioane de euro).

Totalul intrărilor de bani în România în cursul anului trecut s-a plasat la 4,23 miliarde euro, incluzând transferuri de la lucrători şi de la alte persoane plecate în străinătate, în scădere de la 4,55 miliarde euro în 2012.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/remiteri" target="_blank">View the story "remiteri" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite