Valoarea tichetelor de masă a crescut cu „fabuloasa” sumă de 0,01 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea unui tichet de masă a crescut, din octombrie, cu „fabuloasa” sumă de 0,01 lei, reiese dintr-un act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial.

Până în prezent, valoarea nominală maximă a tichetelor de masă a fost de 20 de lei, în vigoare din aprilie 2020.

Un ordin al Ministerului Muncii şi al Ministerului Finanţelor publicat vineri în Monitorul Oficial stabileşte un nou cuantum maxim al unui tichet de masă. Mai precis, acesta creşte de la 20 la 20,01 lei.

Această valoare se aplică începând cu semestrul II al anului 2020, mai precis începând cu luna octombrie 2020.

Pe lângă creşterea nesemnificativă şi inexplicabilă operată de cele două ministere, în actul normativ s-a strecurat şi o eroare. Mai precis, ministerele susţin că primele două luni ale anului viitor sunt februarie şi martie. „Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie 2021 şi martie 2021”, arată actul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite