Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, postată pe site-ul instituţiei pe care până nu de mult timp o conducea, Victor Ciorbea are de restituit unei bănci contravaloarea ratelor aferente unui împrumut de 1 milion de euro, contractat în 2007, cu scadenţă 2020, dar şi câteva sute de lei Fiscului.
Astfel, Victor Ciorbea şi soţia sa Lacrima mai au de dat Fiscului 380.000 de lei, din datoria totală de 560.000 lei pe care o avea în urmă cu un an.

Întreaga sa declaraţie de avere poate fi văzută AICI.
Potrivit Listei persoanelor fizice cu obligaţii restante către stat, publicată de ANAF în vara anului trecut, până la data de 31 martie 2018 existau nu mai puţin de 11.131 datornici, ale căror debite însumează circa 14 – 15 miliarde de lei. Datoriile acestora cuprind atât impozitul pe venit neplătit în ultimii cinci ani, cât şi contribuţiile neplătite pentru şomaj, pensii şi sănătate.
În ”lista neagră” apar însă şi persoane cu nume sonore, foarte cunoscute publicului larg datorită funcţiilor pe care le-au deţinut sau încă le deţin ori a faptelor pentru care au fost cercetate penal.
Spre exemplu, fostul premier Victor Ciorbea, în prezent Avocat al Poporului, funcţie în urma căreia câştigă nu mai puţin de 12.000 lei în fiecare lună, are de plătit statului 82.230 lei, în contul impozitului pe venit din ultimii cinci ani. Datoare este şi soţia acestuia, Lacrima, cu un debit de 216.163 lei. Acestor datorii li se adaugă şi cele privind contribuţiile de sănătate, datoria lui Victor Ciorbea fiind de 140.450 lei, iar cea a soţiei sale de 121.854 lei. În total, familia Ciorbea are datorii către stat de 560.697 lei.
În mai 2016, când ANAF a publicat pentru prima data lista datornicilor persoane fizice, Victor Ciorbea avea restanţe de 94.967 lei la bugetul de stat şi încă 106.798 lei la bugetul asigurărilor de sănătate, adică un total de 201.765 lei
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
28 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Când ajungi în funcție mare împrumuți în contul banilor pe care ai putea să-i ”primești” datorită funcției.
Mai exact: Era dator și S-A VÂNDUT. Acum nu-l mai cumpără nimeni, nici măcar la „second hand”; și-a vândut cinstea și demnitatea și de datorii tot n-a scăpat.
Nu-i bai, ăsta-i genul de politruc priceput la toate. Va ateriza, cât de curând, șef la Agenția (sau Autoritatea) Națională a Ceva, unde-o să taie frunză la câini următorii 5 ani, fără să-l tragă nimeni de mânecă pentru boacănele făcute.
asa si!?, vezi ca-i ia praful de pe toba!!...omul de rand daca are datorie 100 de lei ii blocheaza toate conturile si-i vinde casa!!
- un criminal
Vezi toate comentariile (28)