VIDEO Noi măsuri pentru bătrâni şi persoanele foarte vulnerabile, care şi-au pierdut locul de muncă, vor fi anunţate curând

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Eduard Enea
Foto Eduard Enea

Noi măsuri pentru bătrâni şi persoanele aflate în categorii vulnerabile şi foarte vulnerabile, care şi-au pierdut locul de muncă, vor fi anunţate în perioada imediat urmîtoare, a anunţat marţi ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

„Atenţia mea se îndreaptă în această perioadă şi către categoriile vulnerabile şi foarte vulnerabile. Am avut în această dimineaţă, şi continui pe parcursul zilei, consultări cu structurile asociative ale autorităţilor locale, cele care cunosc cel mai bine situaţia vulnerabilă a bătrânilor, situaţia vulnerabilă a persoanelor cu dizabilităţi, situaţia celor care se află în acest moment la limita suportabilităţii sociale prin faptul că şi-au pierdut locul de muncă, respectiv au epuizat toate posibilităţile de a câştiga resurse pentru traiul zilnic. 

Urmează ca, împreună cu echipa guvernamentală, să venim în sprijinul acestor persoane de îndată, în colaborare cu autorităţile locale care au şi pârghiile şi cunoaşterea şi, sper, determinarea să contribuie la efortul de a veni în sprijinul acestor grupuri vulnerabile", a menţionat ministrul, într-o conferinţă de presă transmisă online.

Aceasta a subliniat că vor fi anunţate, "în foarte scurtă vreme", propunerile, măsurile pentru aceste categorii.

"Închei mulţumind foarte mult partenerilor sociali, tuturor celor care mi-au scris, mi-au telefonat, care mi-au trimis sugestii, care mi-au împărtăşit experienţa altor state, separat de comunicările pe care le am cu miniştrii omologi ai Muncii din statele membre cu care sunt în contact periodic. Le mulţumesc tuturor! Este un efort de societate pentru care vă sunt recunoscătoare. Vă asigur că suntem responsabili şi înţelegem care este în acest moment rolul nostru într-o situaţie cu totul delicată în care se află o bună parte dintre angajaţii români, respectiv angajatorii, şi ne vom angaja cu toată puterea, cu toată forţa noastră, să primiţi acest sprijin cât mai repede cu putinţă", a dat asigurări şeful de la Muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite