Violeta Alexandru: Statul va plăti 50% din salariul românilor întorşi din străinătate care se angajează în ţară VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat miercuri, într-o videoconferinţă, că statul va plăti jumătate din salariile românilor concediaţi în străinătate care s-au angajat în ţară.

„Sunt necesare câteva precizări privind accesul şomajului tehnic şi decontarea unei părţi din salarii”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Potrivit acesteia, una dintre măsurile active luate de Guvern prin ordonanţa publicată sâmbătă în Monitorul Oficial priveşte aprobarea unei sume de 50% din salariu până la 2500 de lei, pentru fiecare angajat între 16 – 29 ani sau peste 50 de ani.

„Măsura, care constă în acordarea unei sume care merge până la 50% din salariu, până la 2500 de RON, se adresează şi celor care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor. 

Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens. 

Măsura luată de Guvern va acoperi o perioadă de 12 luni, cu obligaţia ca angajatorul să menţină fiecare angajat din categoriile anterior menţionate pentru o perioadă de încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit suportul Guvernului", a spus ministrul Muncii.

Oficialul a explicat că şi pentru aceştia statul va deconta 50% din salariu, dar nu mai mult de 2.500 de lei, după ce angajatorul va fi plătit atât salariul, cât şi contribuţiile sociale aferente acestuia.

1,3 milioane de români s-au întors în ţară de la începutul pandemiei

Statisticile publicate recent într-o analiză a companiei de consultanţă în management, Horváth & Partners,  arată că avem 1,3 milioane de oameni care s-au întors în România şi care vor rămâne, cel mai probabil, până când pandemia va trece şi economiile dezvoltate din vestul Europei îşi vor reveni. 

În acest context, precizează specialiştii, „este important ca statul să încerce să îi convingă pe românii reveniţi temporar să rămână permanent în ţară, fie prin politici guvernamentale de educaţie şi respecializare, fie prin susţinere financiară”.

Concedierile, interzise cel puţin un an

Conform Ordonanţei de urgenţă privind susţinerea forţei de muncă, publicate sâmbătă în Monitorul Oficial, angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menţionate vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.

Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acordarea indemnizaţiilor de şomaj tehnic se prelungeşte de la data de 1 iunie 2020, fără întrerupere, până la ridicarea restricţiilor.

Un fel de scutire temporară de la plata taxelor

Ordonanţa de urgenţă prevede suportarea de către stat a unui procent de 41,5% din salariul brut al angajatului care se reîntoarce din şomajul tehnic, faţă de 45% cât era propunerea iniţială prezentată de premierul Ludovic Orban înaintea şedinţei de Guvern de săptămâna trecută.

Concret, statul va plăti pentru fiecare angajat care se întoarce din şomajul tehnic un procent de 41,5% (maxim 2.253 lei), timp de trei luni, angajatorul urmând să deconteze această parte din salariu care echivalează exact cu taxele pe salariu, respectiv impozit pe venit şi contribuţiile la pensii şi sănătate.

Procentul de 41,5% din salariu reprezintă exact impozitul pe venit şi contribuţiile sociale (CAS şi CASS) pe care fiecare angajator trebuie să le plătească statului.

Pe de altă parte, angajatorii trebuie să menţină contractele de muncă până la data de 31 decembrie 2020, excepţie făcând lucrătorii sezonieri.

Această prevedere se aplică numai persoanelor care au avut o durată a suspendării contractului individual de muncă de minimum 15 zile pe perioada stării de urgenţă sau de alertă şi au beneficiat de indemnizaţii.

O altă modificare extrem de importantă se referă la perioada ulterioară reîncadrării persoanelor care au fost în şomaj tehnic, perioadă în care acestea nu pot fi concediate.

Ce trebuie să facă angajatorii

În vederea decontării, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază, iar începând cu data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, trebuie să depună prin mijloace electronice, la agenţiile judeţene în raza căror îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere.

De asemenea, mai trebuie să transmită şi lista persoanelor care beneficiază de această sumă. 

Decontarea se face din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea.

Plata se va face prin virament către angajatori de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite