Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Violeta Alexandru: Ce ştiu cu siguranţă este că pensiile vor creşte. Procentul este un procent care vine din ceea ce poate bugetul în acest moment

1
4 Aug 2020 21:54:31
Autor: News.ro
Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, reafirmă hotărârea Guvernului de a majora punctul de pensie începând cu 1 septembrie, însă evită să avanseze procentul cu care vor creşte pensiile. „Procentul este un procent care vine din ceea ce poate bugetul în acest moment şi cea mai bună sursă este ministrul Finanţelor. (...) Cu siguranţă în câteva zile această informaţie, cu tot cu restul cifrelor, vor fi date publicităţii”, spune Violeta Alexandru.

”Ce ştiu cu siguranţă este că pensiile vor creşte (...) Nu există nicio îndoială cu privire la determinarea Guvernului de a creşte pensiile. (...) Nu am ezitat, nu am cum să vorbesc despre legislaţia României ca fiind o opţiune, însă nu suntem astăzi în situaţia pe care o avea PSD când a propus această lege. Ce ştim sigur este că acest guvern va mări pensiile, este conştient de nevoile pe care le au pensionarii”, a declarat Violeta Alexandru, marţi seară, într-o emisiune la TVR.
 
Ea a precizat că în maximum două săptămâni va avea loc rectificarea bugetară şi că tot atunci se va decide şi cu cât va creşte punctul de pensie.
 
”Suntem determinaţi să fie creşterea de la 1 septembrie, cel puţin în acest moment nu am informaţii care să sugereze că ar putea fi o altă dată”, a precizat ministrul Muncii.
 
Alexandru a evitat să menţioneze care este procentul cu care va creşte punctul de pensie şi a afirmat că ”i se pare o tragedie” să majorezi pensiile mai mult decât poate suporta bugetul. 
 
”Procentul este un procent care vine din ceea ce poate bugetul în acest moment şi cea mai bună sursă este ministrul Finanţelor. (...) Cu siguranţă, în câteva zile această informaţie, cu tot cu restul cifrelor, vor fi date publicităţii”, a adăugat Violeta Alexandru. 
 
Ea a făcut referire şi la aşa-numita pensie minimă, de care beneficiază cei care au stagii de cotizare mici, spunând în acest context că ar fi ”injust” ca această pensie să fie la nivelul celor mai mici pensii ai căror beneficiari au plătit la sistem şi au muncit zeci de ani.
 
Violeta Alexandru a adăugat că, în privinţa legii, ”trebuie făcută o modificare dacă se impune”, însă a menţionat că nu are informaţii concrete cu privire la acest aspect.
 
Ea a mai arătat legea pensiilor este ”o complicăţenie de lege” în care ”lucrurile nu sunt clare” şi a menţionat că ar fi nevoie de modificări ale legii pensiilor, altele decât procentul cu care ar urma să crească punctul de pensie.
 
”Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi apoi voi decide”, a arătat Alexandru.
 
Ministrul a mai spus că ”oamenii cer” modificări şi în ceea ce priveşte vârsta de pensionare a femeilor care au mai mulţi copii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

m wakki
4.08.2020, 22:02:55

cresc pensiile speciale ?

Modifică Setările