Ce mize politice se află în spatele Legii Offshore votată în Camera Deputaţilor şi cum şi-a lăsat Liviu Dragnea în offside adversarii politici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni am asistat la o posibilă redefinire a ecuaţiei de putere din România. Pe de-o parte, dezbaterile pe Legea Offshore au arătat că singurul care are forţă de decizie şi capacitatea politică de a implementa proiecte în România este Liviu Dragnea. Pe de altă parte, modul în care şi unele companii s-au poziţionat şi au încurajat abordările unu la unu, în spatele uşilor închise, i-au întărit poziţia şefului PSD.

Liviu Dragnea a ieşit din nou la tablă. De data aceasta, nu a mai vorbit de pensii şi salarii, ci a explicat modul în care va fi taxată activitatea de producţie a gazelor din Marea Neagră. Şeful PSD a avansat un model de taxare progresivă în funcţie de mai multe praguri de preţ. Construcţia fiscală vizează o posibilă creştere de preţ la vârful producţiei iar veniturile suplimentare obţinute peste anumite praguri să fie împărţite între stat şi producători.

Prin această propunere, Liviu Dragnea a găsit răspunsul la cea mai complicată întrebare. Va beneficia producţia offshore de un regim mai lax şi mai blând de taxare în comparaţie cu industria onshore? Răspunsul a venit prompt, chiar în timpul dezbaterilor din Comisia de Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor. Şi a fost un „nu”, dar mai nuanţat, la care au contribuit, din plin, şi mesajele revanşarde ale partenerilor din Ungaria. Ironiile spuse la Bucureşti de cei de la FGSZ şi ameninţările venite de la Washington de la ministrul de Externe maghiar nu prea au lăsat un mare spaţiu de manevră. Iar dacă cineva aştepta un răspuns din partea României, el tocmai a venit: proiectul Marea Neagră este, până la urmă, un proiect românesc.


FOTO Inquam Photos / George Călin

Imagine indisponibilă

Unde au evaluat greşit producătorii din Marea Neagră

Anul 1999 a fost unul de tristă amintire pentru România. Ţara noastră era măcinată de convulsii sociale şi avea o situaţie economică precară. Voiam să intrăm în NATO, dar ne alegeam doar cu frumoasele culori ale unui curcubeu ce prevestea alte vremuri. România de azi, oricât de zdruncinată ar fi de schimbările din justiţie, nu mai este ţara de-acum 20 de ani.

În 1999, statul român trebuia să facă nişte concesii foarte mari pentru a atrage investitori, mai ales într-un domeniu atât de complicat, aşa cum este exploatarea gazelor în apele de mare adâncime. Dacă atunci păreau justificate excepţiile de la impozite şi de la taxele vamale pentru a atrage potenţiali investitori, astăzi, avansul tehnologic, situaţia economică a României şi spectrul geopolitic aparţin unui desen total schimbat în bine. Am aderat la NATO, suntem membri UE şi avem un parteneriat strategic cu SUA. 

Timp de 19 ani, titularii de concesiuni au beneficiat de o stabilitate fiscală imobilă, dar în această perioadă nu s-a exploatat nimic din Marea Neagră. Din 2013, de când guvernul Ponta a introdus două impozite excepţionale prin OG6 şi OG7, odată cu liberalizarea pieţei de gaze natural la consumatorii industriali, producătorii au ştiut că acela a fost primul semnal că, situaţia pentru offshore se va schimba.

În 2016, producătorii au avut ocazia să încheie o înţelegere în alţi termeni cu guvernul tehnocrat. Au refuzat propunerea ca producţia să fie impozitată cu 35% în schimbul eliminării OG6/2013 şi OG7/2013. 

Astăzi, producătorii din Marea Neagră, căutând să păstreze un deal cu România anului 1999, l-au cultivat pe Liviu Dragnea. Iar şeful PSD a înţeles mai repede decât investitorii că România anului 1999 nu mai există! În plus, din ecuaţia negocierilor, Dragnea şi-a creat două culoare. Primul: orice negociere importantă trebuie să treacă prin filtrul lui. Al doilea: în eventualitatea în care proiectul Marea Neagră va pica, va avea la îndemână o retorică anti-străini. Probabil că va fi un punct de cotitură unde nimeni nu şi-ar dori să ajungă şi care ar izola România de toate marile investiţii. 

Un mesaj codificat pentru Călin Popescu Tăriceanu şi Mihai Tudose

Ieri, Liviu Dragnea s-a răfuit şi cu câţiva posibili adversari politici. Primul în colimator a fost, indirect, Călin Popescu Tăriceanu. Liviu Dragnea a venit în faţa camerelor cu două flipchart-uri. Pe unul, era scrisă propunerea de Lege Offshore, avansată de Guvernul Tudose şi îmbrăţişată de Senat. A fost demonizată iar apropoul lui Liviu Dragnea a fost simplu: o mână de oameni iresponsabili a vrut să treacă linia roşie şi să le ofere producătorilor din Marea Neagră nişte concesii mult prea mari. 

Imagine indisponibilă

FOTO Inquam Photos / George Călin 
 

În antiteză, propunerea Camerei Deputaţilor, în fapt, propunerea lui Liviu Dragnea, pentru că Dragnea este, mai nou Camera Deputaţilor, transmite un mesaj dur, mai ales către partenerul său de coaliţie. În timp ce şeful Senatului şi-a băgat concediu de odihnă în cea mai importantă zi a coaliţiei, liderul PSD era pe metereze şi rezolva problemele arzătoare ale ţării. Şi nu numai că îşi asuma responsabilitatea, dar venea şi cu soluţia de a aduce la bugetul de stat zeci de miliarde de euro. Că va fi aşa sau nu, vom vedea în timp. Dar imaginea pe care Dragnea vrea să o developăm este următoarea: în coaliţia de guvernare, unul este iresponsabil, iar altul vrea binele României şi ştie şi care este reţeta succesului unei bune guvernări. 

Cu manta, Liviu Dragnea l-a atins şi pe Mihai Tudose. Proiectul Legii Offshore a fost propus de Tudose pe vremea guvernului Grindeanu, când el ocupa funcţia de ministru al Economiei şi a fost avansat în dezbatere publică atunci când Tudose a ajuns premierul ţării. Eticheta că iniţiativa guvernelor pe care Dragnea le-a dat jos cu mâna lui au atentat la interesele economice ale României va atârna destul de greu. 

Un alt mesaj subliminal al liderului PSD este că posibila opoziţie din coaliţie sau din propriul partid ce s-ar coagula împotriva sa este una care ar vinde resursele României la primul semafor. Şeful PSD ar vrea să ne întrebăm de ce ar primi această opoziţie, vreodată, sprijin popular? Pentru Călin Popescu Tăriceanu, treaba asta s-ar putea să-l coste în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

Parlamentarii din Comisia de Industrii, o natură moartă

Faptul că a fost nevoie de aşa-zisa apariţie providenţială şi de ultimă instanţă a lui Liviu Dragnea pentru a tranşa poziţia României în negocierile cu producătorii înseamnă o palmă şi pentru parlamentarii din Comisia de Industrii şi Servicii.

Adică, dacă şeful Comisiei nu a ştiut decât să temporizeze cu regulamentul la piept şi să amâne discuţiile până în ultima clipă, mesajul tranşant şi varianta de a face business în România în acest domeniu au aparţinut lui Liviu Dragnea. Şeful Comisiei de Industrii nu a avut decât un rol decorativ, până la urmă, în acest context. Iar dacă, până astăzi, marile decizii din energie au trecut prin filtrul lui Iulian Iancu, se pare că Liviu Dragnea a mai adăugat un layer de decizie într-o zonă ce aparţinea doar unor iniţiaţi.

În plus, dacă până şi liderul PSD, care nu s-a manifestat până acum ca un pro-occidental ci, mai degrabă, ca un sămănătorist, vine şi spune că România trebuie să rămână independentă energetic faţă de gazul rusesc, păi, iubitorii de Rusia social-democraţi vopsiţi în patrioţi români ar trebui să îşi pună nişte semne serioase de întrebare.

Exerciţiu de imagine de om care îşi „asumă” răspunderea

Cumva, este trist că un personaj ca Liviu Dragnea, cu o condamnare definitivă şi încă una în stand-by ajunge să fie singurul politician care se bagă să-şi asume răspunderea pe una din marile teme ale României. Pentru că exploatarea gazelor din Marea Neagră nu a fost în topul agendei nici la Opoziţie şi nici la Preşedinţie, iar şeful PSD a profitat de acest lucru.  

Ieri, în cea mai importantă zi pentru România, liderul PNL avea o problemă să-l execute pe Viorel Cataramă din partid. Ceva, total irelevant. La Cotroceni, ultima dată când Klaus Iohannis a apărut activ pe o temă ce are legătură cu piaţa energiei a fost când Rainer Seele îl anunţa de plecarea Marianei Gheorghe de la OMV-Petrom.

Sigur, dacă lucrurile merg prost, Liviu Dragnea va fi cel spre care se va îndrepta oprobriul public. Dar, liderul PSD şi-a jucat singura carte pe care o avea în mână, cea a jucătorului de poker care nu mai are nimic de pierdut. Şi s-a dat încă o dată cu poporul: mesajul lui a fost că este singurul care poate să le pună la punct pe multinaţionale. Şi este a nu ştiu câta oară când Dragnea joacă această carte şi o câştigă şi pare că nimeni nu vrea să bage de seamă. Că, ori de câte ori când Dragnea s-a simţit băgat la colţ, a ştiut să riposteze.

În plus, după promisiunile de contracte în zona militară pe care Liviu Dragnea le-a girat, implicarea sa în rezolvarea dilemei cadrului fiscal pentru producţia de gaze din Marea Neagră îi întăreşte poziţia liderului PSD şi în relaţiile cu partenerii externi drept ca omul care rezolvă.

Cât despre investiţia din Marea Neagră, ar trebui subliniat că România are nevoie de acest proiect. Are nevoie de o prezenţă solidă a unor companii de top, care să vină cu know-how, cu resurse financiare şi care să contribuie la securitatea energetică şi la reindustrializarea ţării. Iar rolul de putere regională pe care îl poate avea România nu poate fi îndeplinit decât cu sprijinul acestor companii. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite