Sistemul de educaţie Step by Step, un program alternativ centrat pe copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Implicarea familiei reprezintă un pilon al filosofiei programului de educaţie alternativă Step by Step FOTO Adevărul
Implicarea familiei reprezintă un pilon al filosofiei programului de educaţie alternativă Step by Step FOTO Adevărul

Step by Step este o metodă alternativă de educaţie dezvoltată în SUA, care promovează metode de predare-învăţare centrate pe copil şi pe implicarea familiei. În România, sistemul de educaţie Step by Step este recunoscut de Ministerul Educaţiei, fiind aplicat din 1994 în grădiniţe şi şcoli publice, dar şi în câteva instituţii private de învăţământ.

Principiile programului Step by Step se bazează pe teoriile unor pedagogi celebri, precum Jean Piaget, Eric Erikson şi LS Vâgotsky şi pleacă de la ideea că cei mici învaţă activ şi acumulează permanent informaţii despre lumea înconjurătoare, prin joc. Deşi trece prin stadii de dezvoltare tipice, fiecare copil este unic, creşte şi se dezvoltă într-un ritm propriu şi este dependent de ceilalţi în privinţa dezvoltării emoţionale şi cognitive, prin interacţiune socială.

Educatorii şi învăţătorii care aplică programul Step by Step urmează sesiuni de formare în cadrul cărora învaţă cum să folosească principiile Step by Step, cum să dobândească o atitudine de respect faţă de copil şi cum să comunice şi că lucreze cu familiile copiilor, adesea invitate la clasă, astfel încât să construiească un parteneriat real.

Predarea în cadrul programului Step by Step se face respectând curriculum-ul naţional pentru învăţământul primar. 

Programul zilnic este de opt ore şi se desfăşoară sub îndrumarea a două învăţătoare la fiecare clasă. Învăţarea are loc într-un mediu educaţional plăcut, în săli de clasă cu mobilier modular şi cu o dotare materială deosebită. Procesul instructiv-educativ se bazează pe aplicarea metodelor moderne şi pe formarea la copii a deprinderilor de muncă independentă. Acestea se dezvoltă cu precădere în cadrul centrelor de activitate, specifice acestei alternative educaţionale.

Sistemul de educaţie Step by Step aplică predarea integrată a materiei

Scopul principal al programului Step by Step este să abordeze toate aspectele dezvoltării ca pe un întreg şi nu ca pe fragmente disparate. Astfel, dascălii care aplică programul Step by Step grupează materiile din programa şcolară în teme unice, care le permit copiilor să vadă legăturile dintre diversele materii.

Mai mult, procesul de predare-învăţare în programul Step by Step trebuie să includă elaborarea de proiecte, învăţarea prin descoperire, muncă în echipă, discuţii de grup, excursii pe teren, invitaţi în clasă - adeseori părinţi.

Predarea tematică din învăţământul alternativ şi, implicit, din programul Step by Step, este de fapt transdisciplinaritatea din învăţământul tradiţional, termen pe care se pune tot mai mult accent în discursurile despre predarea modernă.

Step by Step: Cum sunt evaluaţi copiii

Portofoliul elevului este un instrument important de evaluare în programul Step by Step, pentru că ilustrează evoluţia în timp a acestuia. Mai exact, fişele de lucru la diferite discipline, testele de evaluare, proiectele, desenele sau alte produse ale activităţii, fac dovada progresului înregistrat de copil.

În programul Step by Step, elevul este apreciat pentru ceea ce ştie, fiind valorizate calităţile sale, cunoştinţele dobândite şi aptitudinile, priceperile şi deprinderile de care dă dovadă. Se încurajează relaţiile de cooperare între copii, concurenţa nefiind considerată ca fiind constructivă pentru vârsta şcolară mică. 

Astfel, la sfârşitul anului şcolar, ca o încununare a eforturilor depuse şi a realizărilor, fiecare copil este răsplătit. Ideea ierarhizării elevilor şi a acordării de premii a fost înlocuită cu acordarea de distincţii pe arii curriculare. Astfel, fiecare copil este apreciat şi încurajat, având convingerea că este „bun la ceva”.

Step by Step şi munca independentă

Scopul programului Step by Step este să îi pregătească pe copii pentru viaţă, ceea ce presupune şi să îi înveţe să înveţe. În aceste condiţii, munca individuală reprezintă un aspect important al programului Step by Step, doarece copilul învaţă astfel să îşi asume alegerile, să lucreze independent şi învăţând să fie responsabil, pregătindu-se de fapt pentru viitor.

Mai exact, într-o zi de şcoală în programul Step by Step, la întâlnirea de dimineaţă, după ce învăţătorul descoperă împreună cu copiii conţinutul noii lecţii, predând şi explicând totodată, copiii au posibilitatea să aleagă centrul la care vor lucra. Vor lucra cu precădere independent, dascălul fiind acela care îi ghidează, îi supraveghează îndrumându-i acolo unde au nevoie. 

Pe măsură ce termină de rezolvat sarcinile la unul din centre, elevii vor trece pe rând şi la celelalte şi vor rezolva exerciţiile în mod independent, fiind observaţi şi corectaţi permanent de către cei doi învăţători de la clasă.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite