1720

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exerciţiu de politici publice: EDUCAŢIE şi RELIGIE în EUROPA secolului XXI
Exerciţiu de politici publice: EDUCAŢIE şi RELIGIE în EUROPA secolului XXI

Căutaţi versiunea în limba română a Recomandării 1720 / 2005 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind relaţia dintre Educaţie şi religie în statele membre ale Uniunii Europene. Dacă o găsiţi pe vreun site oficial din România, daţi-mi semnal, vă rog. Eu n-am găsit-o. E ca şi când n-ar exista.

Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”

Ioan 8, 32

A TĂCEA. TĂCERE

Viaţa bate filmul. Mai devreme sau mai târziu, un enunţ de felul „dacă nu vorbim despre lucruri, atunci ele nu există” e tăvălit rău de tot în ţărână, ca fals. Vezi Wikileaks. A “băga sub preş” teme sensibile (în special, atunci când vorbim despre politici publice, cu atât mai mult în calitatea noastră de stat european) nu mai ţine. Iar a institui – pe o temă majoră, de principiu – legea tăcerii în propria bătătură (spaţiu devenit, liber-consimţit şi cu acte în regulă, parte din “satul global” pe numele său Europa) atunci când tema face chiar obiectul unei Recomandări a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cred că este o conduită contraproductivă, ce probează lipsa curajului asumării Conversaţiei cu pricina, dacă nu laşitate meschină de-a binelea.

Vorbim de politici publice în Educaţie, şi acum lucrurile stau aşa.

LA NOI

Actualul articol 18 al Legii Educaţiei Naţionale (Legea nr. 1 / 2011) are următorul conţinut:

Art. 18

  • Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
  • La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
  • Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate intre Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.

Există o sintagmă în limba engleză care descrie foarte plastic situaţiile menţionate în alineatele (1) şi (2) ale articolului despre care facem vorbire: my way, or the highway!... Pe româneşte: sau învăţăm religia cum scrie la (1) (adică, obligatoriu – fiind ea parte din trunchiul comun), sau cum scrie la (2), adică… deloc!

ÎN EUROPA

În octombrie 2005, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat Recomandarea 1720, ce are ca obiect relaţia dintre Educaţie şi religie. Puteţi citi textul integral aici:

http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta05/EREC1720.htm

Relevant pentru conversaţia noastră este articolul 14, pe care îl citez ad litteram, tot în engleză (sublinierile îmi aparţin, iar exerciţiul de traducere în română merită pe deplin – încercaţi!):

14. The Assembly also recommends that the Committee of Ministers encourage the governments of member states to ensure that religious studies are taught at the primary and secondary levels of state education, on the basis of the following criteria in particular:

14.1. The aim of this education should be to make pupils discover the religions practised in their own and neighbouring countries, to make them perceive that everyone has the same right to believe that their religion is the “true faith” and that other people are not different human beings through having a different religion or not having a religion at all;

14.2. It should include, with complete impartiality, the history of the main religions, as well as the option of having no religion;

14.3. It should provide young people with educational tools that enable them to be quite secure in approaching supporters of a fanatical religious practice;

14.4. It must not overstep the borderline between the realms of culture and worship, even where a country with a state religion is concerned. It is not a matter of instilling a faith but of making young people understand why religions are sources of faith for millions;

14.5. Teachers on religions need to have specific training. They should be teachers of a cultural or literary discipline. However, specialists in another discipline could be made responsible for this education;

14.6. The state authorities should look after teacher training and lay down the syllabuses which should be adapted to each country’s peculiarities and to the pupils’ ages. In devising these programmes, the Council of Europe will consult all partners concerned, including representatives of the religious faiths.

DIN NOU, LA NOI: CUM ALTFEL?

Iată cum. De pildă, completăm articolul 18 cu următorul alineat (eu l-aş numerota cu (3), făcându-l (4) pe cel referitor la personalul didactic relevant pentru material sensibilului nostru articolul de lege organică):

„La cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar.”

Feedback?

ADEVĂRUL, CA PARABOLĂ

Parafrazez replica monumentală rostită de maestrul Toma Caragiu (n-am găsit altă rimă!...). Aşadar, n-am găsit alt… titlu secţiunii finale a invitaţiei mele la acest exerciţiu de integritate faţă de noi înşine în raport cu una din temele cardinale ale transformării de sistem a Educaţiei în România. Am făcut trimitere simbolică la titlul minunatei cărţi a lui Andrei Pleşu (“Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste”; Humanitas, 2012), volum a cărui lectură mă bucură şi mă înalţă şi mă învaţă, chiar în aceste zile.

Deci, care era parabola?... Da: era despre tăcerea oficială instituită în legătură cu lucrurile despre care establishment-ul vrea ca ele să nu existe (establishment-ul nevorbind, pur si simplu, despre ele; mucles, cf. http://dexonline.ro/definitie/mucles/46293 ). De fapt, noi toţi ştim că lucrurile acelea există şi, de multe ori, ne e încă frică să le discutăm onest, deschis şi curajos, în agorá. De ce, oare, încă ne e frică? Sau… de cine?

Legea tăcerii… Hm… E şi un cuvânt – în italiană, parcă… Nu mai reţin exact cum cade accentul pe ultima literă a acestui cuvânt de plumb… Parcă, fonetic, accentul e grav… Da: grav e!... Dar şi orwellian (da-da, exact la “Ferma animalelor” mă gândeam!...), accentul e tot grav – e cât se poate de grav şi de important, pentru ceea ce au a deveni, prin Educaţie înainte de orice, generaţiile de tineri ai ţării acesteia, în ani şi decenii de-acum încolo.

Cuvântul de plumb? Iată-l:

Omertà

Parcă aşa se scrie, nu?!...

p.s. Nici evocarea  “Fermei animalelor” şi nici referirea din final la acel tip de tăcere nu sunt accidentale. Am scris, cu subiect şi predicat şi asumat, exact ceea ce am vrut să scriu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite