5 paşi către un sistem educaţional mai bun

La ora la care scriu acest articol nu cunoaştem încă numele noului ministru al Educaţiei. Oricare va fi acela, va avea un mandat complicat.

Din ce în ce mai mulţi profesori părăsesc sistemul educaţional (fie se pensionează, fie îşi găsesc slujbe mai bine plătite), cei rămaşi în sistem se plâng de lipsa de interes a elevilor pentru şcoală, rezultatele elevilor români la testele internaţionale ne plasează pe ultimele locuri în Europa, rata de promovare la Bac a fost în jur de 30-40% în ultimii doi ani, iar şomajul în rândul tinerilor a atins o cotă îngrijorătoare de 22%... pe scurt sistemul nostru educaţional este în suferinţă.

Avem o lege a educaţiei care nu a apucat să îşi arate efectele şi există deja semnale puternice că noua guvernare o va schimba substanţial. Instabilitatea legislativă şi lipsa de consens fac să nu ştim, cu doar câteva luni înainte de examenul de Bacalaureat, care vor fi de fapt opţiunile elevilor: Bac profesional, naţional, diferenţiat? Nu pot să subliniez îndeajuns cât de dificil este pentru copiii noştri să îşi păstreze interesul şi entuziasmul, când noi nu le putem spune care sunt condiţiile jocului şi pentru ce tip de examinări ar trebui să se pregătească.

Nu mă îndoiesc că există mulţi oameni, atât în sectorul public cât şi în cel privat, care îşi doresc o şcoala românească mai puternică şi mai performantă. Ceea ce nu există însă este acordul în privinţa măsurilor concrete ce pot fi adoptate pentru ca acest lucru să se întâmple.

Voi încerca în următoarele rânduri să prezint opinia mea în legătură cu paşii de urmat pentru ca lucrurile să meargă ceva mai bine. Este foarte posibil ca tu, cel care citeşti acest articol, să ai alte opinii şi alte opţiuni, pe care te rog să le împărtăşeşti cu noi pentru o mai bună înţelegere a diferitelor posibile soluţii.

1. Finanţarea decentă a sistemului educaţional

Subfinanţarea cronică a educaţiei are consecinţe importante, iar efectele acesteia au început deja să apară. Avem o infrastructură şcolară foarte slabă, cu precădere în mediul rural, unde mai există încă zeci de şcoli fără curent electric şi sute fără avize sanitare de funcţionare. Lipsa laboratoarelor şi a dotărilor educaţionale corespunzătoare duce la rezultate din ce în ce mai slabe ale elevilor români la testările internaţionale în domeniul ştiintelor. Tot finanţarea (sau mai degrabă lipsa acesteia) a dus la desfiinţarea a peste 2.000 de şcoli in ultimii doi ani, cu precădere la sate. Din cauza lipsei de bani avem manuale vechi şi slabe din punctul de vedere al conţinutului.

2. Pregătirea profesorilor şi salarizarea acestora

Educaţia se întâmplă în clasă, în interacţiunea directă între profesori şi elevi - nu la Ministerul Educaţiei şi nu în Parlament; de aceea rolul cadrelor didactice este esenţial.

Pregătirea iniţială a profesorilor este foarte importantă, iar rolul acestora nu este doar de a oferi elevilor informaţiile necesare pentru ca ei să treacă nişte examene, ci de a-i sprijini să devină adulţi responsabili, implicaţi în comunitate şi încrezători în forţele proprii, capabili să găsească soluţii noi şi creative pentru probleme reale din viaţa de zi cu zi.

În acelaşi timp, nu poţi aştepta performanţă de la oameni pe care îi plăteşti cu 1.500 de lei pe lună, mult sub nivelul altor categorii profesionale. Aşadar cred într-o mai bună pregătire profesională a oamenilor de la catedră (inclusiv în zona noilor tehnologii, a psihologiei copilului, a metodelor inovative de învăţare, neurologiei şi didacticii) şi într-o salarizare competitivă a acestora. Realitatea ne arată că, dintr-un amfiteatru plin de studenţi performanţi, doar unul, maxim doi vor declara că îşi doresc să urmeze o carieră didactică. Este un semnal de alarmă care ne arată că vom avea dificultăţi din ce în ce mai mari să atragem oameni tineri şi performanţi la catedră.

3. Reforma curriculară

Asistam deunăzi la o discuţie în care o mamă povestea cu mândrie cum toată familia s-a adunat pentru a reuşi să rezolve tema la matematică a copilului în clasa a III-a. Altă mamă îmi mărturisea că şi-a găsit copilul plângând pentru că, oricât s-ar fi străduit, nu reuşea să finalizeze toate temele pentru a doua zi.

Suntem una dintre puţinele ţări care se mândreşte cu încărcătura teoretică excesivă a educaţiei formale. Din păcate, tona de informaţii îngurgitate în şcoală nu ne este de mare folos în viaţa profesională, iar lucruri esenţiale lipsesc: dezbaterea, comunicarea în scris şi verbală, creativitatea şi lucrul in echipă - sunt domenii puţin dezvoltate de către şcoală. Copiii trebuie încurajaţi să gândească, nu doar să repete teorii concepute de alţii. 

Materii esenţiale cum ar fi educaţia pentru sănătate, educaţia antreprenorială sau educaţia pentru democraţie sunt opţionale, in timp ce altele, mai puţin relevante pentru societatea secolului XXI, sunt obligatorii.

Încărcătura teoretică excesivă mai are un efect: sunt puţini cei care reuşesc să ţină pasul cu multitudinea de informaţii, iar mulţi rămân în urmă şi nu mai reuşesc să recupereze niciodată. Ei sunt cei care termină clasa a XII-a fără să ştie să scrie corect româneşte sau să rezolve o ecuaţie simplă. O actualizare a programelor şcolare ar creşte procentul celor care reuşesc sa înţeleagă mai mult şi să finalizeze cu succes ciclurile şcolare.

Aş sublinia rolul sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Am observat că mulţi elevi, perfect sănătoşi, aleg să obţină scutire pentru ora de sport, pentru ca notele la această disciplină să nu le afecteze media generală. Este o tendinţă cu efecte nocive pentru dezvoltarea fizică dar şi emoţională a copiilor.

4. Implicarea părinţilor

Mediul de provenienţă şi familia au un rol foarte important în educaţie. Un copil cu părinţi educaţi şi implicaţi are mult mai multe şanse să aibă succes la şcoală şi rezultate bune. Rolul şcolii este important, însă profesorii nu pot compensa lipsa părinţilor din educaţia propriilor copii. Şcoala poate însă încuraja participarea părinţilor şi le poate oferi acestora instrumentele necesare pentru ca ei să poată să îşi ajute copiii.

Am întâlnit şcoli care organizează periodic workshop-uri şi evenimente pentru părinţi, implicându-i pe aceştia in viaţa şcolii. Mi-aş dori ca exemplul lor să fie preluat de cât mai multe instituţii de învăţământ.

Cred că şedinţele cu toţi părinţii inghesuiţi în acelaşi timp într-o sală de clasă ar trebui să dispară din practica şcolilor noastre, o modalitate mult mai eficientă şi civilizată fiind discuţia dintre profesor şi fiecare părinte în parte, separat. Şedinţele nu trebuie să fie doar un exerciţiu de umilinţă şi fundraising, ci o oportunitate de împărtăşire a progreselor făcute de fiecare copil în parte şi de colaborare între profesori, părinţi şi elevi în beneficiul acestora din urmă. O astfel de întâlnire nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute, însă ar reprezenta o dovadă de respect pentru fiecare copil şi fiecare familie în parte.

5. Utilizarea noilor tehnologii în educaţie

Copiii noştri folosesc computerul într-un mod natural, fără efort. Ei învaţă mult mai uşor dacă simt că materia este ancorată în realitate şi în prezent.

Deşi unele rapoarte oficiale prezintă faptul că peste jumătate dintre profesorii români au participat la cursuri de formare în utilizarea noilor tehnologii, totuşi ei nu le folosesc la clasă. Internetul este plin de resurse educaţionale valoroase, atractive şi interactive, de care copiii noştri nu beneficiază. Că este vorba despre platforme sau jocuri educaţionale, blogul clasei sau al şcolii, forumuri de discuţii sau alte instrumente online, noile tehnologii aduc valoare unui demers educaţional modern.

Care este opinia voastră? Ce putem face cu toţii pentru ca şcoala românească să îşi recapete prestigiul şi calitatea?