5 reguli pentru educaţia din 2014
0
La începutul anului, m-am gândit la cateva lucruri pe care să le aplic în viaţa mea din 2014 şi de acum încolo. Mi-am dat seama că ele se pot aplica şi în educaţie, în procesul ei de transformare continuă.
Hai să vedem cum le-am putea adapta:
Regula nr 1: Dacă nu ai nimic constructiv de spus, mai bine nu spune nimic.
Trecând de critică, pe care e bine să o ai şi care te ajută sa creşti, cred că trebuie să învăţăm să vedem şi ce e bun la oamenii şi la situaţiile pe care le evaluăm. Cred că lucrul ăsta se aplica cel mai bine în clasă. Ne concentrăm prea mult pe greşeli şi prea puţini pe abilităţi, astfel încât învăţatul a ajuns să fie memorarea răspunsului care ne aduce nota cea bună, nu a raţionamentului din spatele lui. Cu ce îl ajută pe elev că află că a greşit dacă nu înţelege şi cum a ajuns la răspunsul greşit? În viaţă va face tot felul de greşeli, e mai bine să înveţe din şcoală să le abordeze constructiv, nu să încerce să caute răspunsul care-i aduce nota bună. Nu de alta, dar în situaţiile de zi cu zi îl va căuta degeaba.
Din nou, nu spun că nu e bine să criticăm elevii pentru a-i ajuta să înţeleagă unde pot fi mai buni. Dar critica poate începe cu analiza lucrurilor bune pe care le face şi poate să se concentreze pe îmbunătăţirea abilităţilor sau a cunoştinţelor şi nu pe evidenţierea greşelilor. Cultivarea fricii de greşeală duce la o frică de acţiune şi de iniţativă. Trebuie să învăţăm că e bine să greşim, atâta timp cât aflăm ceva nou din asta.
Regula nr 2: Reacţiile tale sunt consecinţele acţiunilor tale. Nu da vina pe nimeni pentru ele.
„Nu-mi mai dau interesul la clasă că oricum nu învaţă nimic”, „am picat bacul pentru că profa nu m-a învăţat la ore”. Sunt lucruri auzite des în şcoală, însă cred că niciuna dintre expresiile de mai sus nu spune adevarul.
Acţiunile elevilor şi profesorilor sunt interdependente, se influenţează una pe cealaltă, dar reacţiile sunt alese de fiecare dintre noi în final. Şi există tipuri diferite de reacţii pe care le pot avea ambele categorii: proactive sau reactive, pozitive sau negative. Dacă elevii nu-s atenţi, e responsabilitatea mea, ca profesor, să-mi dezvolt orele astfel încât să fie relevante pentru ei. Dacă profesorul nu-mi explică pe înţelesul meu, e responsabilitatea mea, ca elev, sa întreb din nou sau să mă documentez mai bine. Nu trebuie să dau vina pe elev că eu, ca profesor, nu-l pot face atent sau pe profesor că eu, ca elev, nu caut sa înţeleg mai bine sau nu-mi exprim problemele. Am şi varianta să nu fac nimic şi să mă plâng, dar care dintre cele 2 opţiuni (a face ceva sau a mă plânge) mă ajută mai tare pe termen lung?
Sigur, o sa-mi spuneţi că profesorii nu sunt motivaţi pentru că au salarii mici. Şi sunt de acord, dar în acelaşi timp, cred că trebuie să începem de undeva astfel încât să facem actul de predare mai bun şi mai satisfăcător pentru toate părţile implicate. De ce n-am începe cu ce putem schimba noi, cei implicaţi în actul de învăţare?
Regula nr 3: Fii bun cu oamenii. Fără să ai vreun motiv anume din partea lor.
Se leagă cumva de ce ziceam mai sus şi e prezent în multe locuri din societate. Dacă răspundem la violenţă prin violenţă, la furie cu furie şi la ignoranţă cu ignoranţă, nu vom reuşi decât escaladarea conflictelor şi a problemelor.
E un fel de „cel mai deşptept cedează” în varianta cu bunătate. Cred că dacă elevii sau studenţii sunt obraznici (de exemplu), răspunsul nu e să vedem dacă putem să ridicăm tonul mai sus ca ei sau dacă ne putem folosi de autoritate mai mult ca să îi speriem. Poate e benefic la vârste mai mici, dar la 18-19 ani nu cred că mai sunt la fel de speriaţi de folosirea forţei sau a autorităţii.
În schimb, cred că ar trebui inţeles de unde vine reacţia lor (vor să demonstreze ceva în faţa colegilor, nu au respect pentru profesor, nu înţeleg materia şi aleg să ascundă asta prin reacţii negative), iar răspunsul să fie unul care aplanează conflictul, nu unul care caută un câştigător la final. Şi da, a venit timpul ca profesorii să înţeleagă că faptul că sunt de cealaltă parte a catedrei faţă de elevi nu le garantează respectul lor. Acesta trebuie câştigat prin atitudine şi cunoştinţele pe care arată că le are şi că le poate transmite eficient mai departe.
De multe ori reacţionăm instinctiv şi încercăm să copiem atitudinea persoanei căreia ne adresăm, dar uneori e bine să nu cedăm impulsurilor. E mai greu, dar aşa e tot ce aduce rezultate bune în viaţă.
Regula nr 4: Oamenii din jurul tău sunt o proiecţie a ta. Dacă vrei să-i schimbi, schimbă-te pe tine.
Vorbim despre reforme în educaţie, despre schimbările ce trebuie implementate, despre ce trebuie să facă guvernul, ce trebuie să facă ministerul, ce trebuie să facă profesorii, ce trebuie să facă părinţii şi tot aşa. Şi noi ce facem? Stăm să organizam oamenii fără să facem nimic?
Unii dintre cei mai buni lideri în istorie au fost cei care au condus oamenii prin forţa exemplului. Dacă vrem să se schimbe educaţia, hai să vedem cum putem să facem noi asta. Dacă vrem să nu mai existe şpagă în şcoli, hai să nu mai dăm şi să condamnăm gesturile de genul pe care le vedem. Astfel, o să distrugem treptat argumentul „păi dacă toată lumea face”. Schimbările din lume nu au venit când oamenii mergeau în aceeaşi direcţie cu mulţimea, ci atunci când alegeau o rută alternativă. Iar schimbarea începe cu paşi mici, deci hai să nu ne mai plângem de ce fac alţii greşit şi hai să vedem cum facem noi ce trebuie.
Dacă nu vrei să începi singur, poţi să te implici în iniţiativele deja existente. Poţi să alegi să fii mai activ în comitetul de părinţi de la şcoală sau să faci voluntariat pentru un ONG care sprijină o cauză în care crezi. Ai o listă cu care poţi începe aici. Vezi cu ce se ocupă fiecare şi contactează-i pe cei unde vrei să te implici. Vor fi fericiţi să primească ajutor.
Regula nr 5: Fă-ţi propriile reguli. Viaţa ta e influenţată de tine.
Poate ai citit articolul scris de mine până aici şi nu crezi că educaţia are nevoie de asta, tu crezi ca altele sunt problemele. Foarte bine. Identificarea problemelor şi acceptarea lor este primul pas spre soluţionare. Vezi care sunt şi ce poţi să faci tu ca să contribui la eliminarea lor şi la îmbunătăţirea mediului educaţional din ţară.
Fie că ne-am terminat anii de educaţie formală sau nu, fie că avem copii sau nu, educaţia e o afacere la care toţi suntem acţionari, pentru că într-o formă sau alta toţi interacţionăm cu produsul ei finit. Dacă eşti părinte, copiii tăi vor trece prin şcoală, care le va influenţa traseul în viaţă. Dacă eşti antreprenor, angajaţii tăi vor fi mai bine sau mai prost pregătiţi în funcţie de interesul lor pentru educaţie şi eficienţa acesteia. Dacă vei fi vreodată bolnav în viaţă, medicul la care mergi te va trata mai bine sau mai prost în funcţie şi de educaţia pe care a urmat-o.
Americanii au o vorbă: „întreabă-te nu ce poate face ţara pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ţară”. Tu ce poţi să faci pentru educaţie?
Se încarcă comentariile...
