5.000 de elevi care au picat Bac-ul, şcoliţi şi angajaţi prin două proiecte europene de aproape 40 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Muncii a lansat miercuri două proiecte-pilot, implementate în perioada 23 decembrie-30 iunie 2015, cu un buget total de aproape 40 de milioane de lei, care vizează 5.052 de tineri între 15 şi 24 de ani, din mai multe zone ale ţării, care nu au luat Bacalaureatul şi sunt şomeri. La final, o parte vor fi integraţi în şcoală sau în programe de formare ori de reconversie profesională, iar cel puţin 10% trebuie să fie angajaţi.

„Cele două proiecte pilot „Garanţia pentru Tineret”, pe care le lansăm astăzi, au rolul de a facilita accesul pe piaţa muncii pentru 5.000 de tineri care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat prin furnizarea unor programe integrate de măsuri active, livrate prin intermediul celor 26 de centre de garanţie pentru tineret. Centrele vor avea şi  rolul primordial în identificarea şi înregistrarea tinerilor NEETs care nu se adresează Serviciului Public de Ocupare”, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, la conferinţa de lansare a celor două proiecte.

Concret, peste 3.500 de tineri vor urma cursuri de calificare, aproape 400 vor participa la stagii-pilot de ucenicie şi peste 1.000 de tineri vor beneficia de cursuri de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale, dintre care cele mai bune 144 de idei de afaceri vor fi susţinute. Iar până la 30 iunie 2015, 600 de tineri vor fi şi angajaţi.

Proiectul „Garanţii pentru TINEri!” şi proiectul ”INVESTIŢIA ÎN TINERI, INVESTIŢIA ÎN VIITORUL NOSTRU!” au fost finanţate din fondurile structurale 2007-2013, dar sunt construite pe noul model, a explicat şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, având la bază schema lansată de Comisia Europeană în perioada viitoare 2014-2020, pentru sprijinirea tinerilor rămaşi în afara pieţei educaţionale şi a muncii. 

130.000 de tineri ajutaţi prin POSDRU

Acesta a mai spus că până acum, prin proiectele cofinanţate prin POSDRU, au fost sprijiniţi în jur de 130.000 de tineri, iar 30% dintre şomerii de lungă durată care au fost incluşi în programe de formare profesională erau tineri. 

„Avem deficite mari de cunoştinţe şi de experienţă în rândul tinerilor, care îi pun într-o situaţie total defavorabilă pe piaţa muncii. Nu au calificări potrivite cu cerinţeşe angajatorilor, nu-şi cunosc statutul de salariat, instituţiile publice care îi pot ajuta şi asista pentru a face mai uşoară trecerea de la şcoală la piaţa muncii”, a declarat Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, unul dintre partenerii ministerului în implementarea proiectelor.

Patronii nu declară toate joburile vacante şi nevoia de personal

Costin a mai scos în evidenţă şi una dintre problemele de „comunicare” identificată: mai puţin de 10% dintre companiile din ţară îţi respectă obligaţia legală de a anunţa toate locurile de muncă vacante şi nevoie de calificare. „O să lansăm o campanie naţională prin care să luăm legătura cu fiecare companie în parte, am şi făcut un apel public, şi nu ne referim doar la multinaţionale, de a publica nu doar locurile de muncă vacante, dar şi nevoile de calificare la nivelul firmelor, pe anii următori”, a declarat Câmpeanu.

„Proiectele, implementate cu sprijinul actorilor din mediul privat şi parteneri lor sociali şi beneficiind de o finanţare de 10 milioane de euro din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, au rolul de a de a identifica cele mai adecvate măsuri adaptate la specificul naţional pe baza cărora va fi îmbunătăţit Planul de Implementare a Garanţiei pentru Tineret 2014-2015”, a explicat Câmpeanu.

Oficialul a adăugat că, în cadrul acestor proiecte pilot, elevii vor avea parte de servicii personalizate, ce cuprind măsuri de tipul:

  • informare, consiliere profesională individuală şi de grup;
  • mediere;
  • furnizarea de programe de formare profesională;
  • consultanţă, asistenţă şi formare profesională pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea de afaceri;
  • stagii  de ucenicie;
  • organizarea de târguri judeţene de locuri de muncă.

Regiunile de implementare a proiectelor

Proiectul „Garanţii pentru TINEri!”, denumit generic SUD, se implementează în Regiunea Sud–Est Dobrogea, Regiunea Sud–Muntenia, Regiunea Sud –Vest Oltenia, Regiunea Bucureşti–Ilfov şi are un buget de peste 18.6 milioane de lei. Partenerii naţionali în proiectul SUD sunt Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România şi Blocul Naţional Sindical.

Iar proiectul ”INVESTIŢIA ÎN TINERI, INVESTIŢIA ÎN VIITORUL NOSTRU!”, sau NORD se implementează în Regiunea Vest, Regiunea Nord-Vest, Regiunea Nord-Est, Regiunea Centru , în total 22 judeţe, cu un buget de aproape 19.6 milioane de lei. Parteneri naţionali în proiectul NORD sunt SC BPI Management Consulting România SRL, Bucureşti, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC, Baia Mare, şi Fundaţia Ecologică Green din Iaşi.

Cadrul strategic actual în domeniul ocupării tinerilor îl constituie Planul de Implementare a Garanţiei pentru Tineret 2014-2015, elaborat ca urmare a Recomandării Consiliului din 22 aprilie 2013, aprobat de Guvern prin Memorandum şi transmis Comisiei Europene în decembrie 2013.

„Avem la dispoziţie peste un miliard de euro pentru pregătirea profesională şi aproape tot atât pentru sprijinirea persoanelor din comunităţile defavorizate, în special pentru romi, în perioada următoare. Par foarte mari sumele, dar de fapt sunt foarte puţin în raport cu nevoile noastre. Sper să nu rămână doar aceste două proiecte pilot şi să folosim bine banii”, a declarat premierul Victor Ponta, prezent la conferinţa de miercuri.

Soluţii în cel mult patru luni de la înregistrarea ca şomer

„Prin această schemă se va urmări să se asigure că toţi tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani care îşi pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor primesc, în decurs de 4 luni de la înregistrarea la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la centrele de garanţii pentru tineret, o ofertă de bună calitate de angajare, de continuare a educaţiei, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu”, a explicat ministrul.

Rata şomajului la tineri este de două ori mai mare decât a adulţilor, în special în ţările cu venituri medii şi mari, iar în anumite state europene unul din doi tineri este şomer (ex. Grecia, Spania). Rata şomajului de lungă durată la tineri este în creştere. În Uniunea Europeană, rata şomajului la tineri a fost de 23,7% în 2012, reprezentând 5,8 milioane persoane, o treime dintre ei aflându-se în şomaj de mai bine de 12 luni. Cele mai afectate categorii de populaţie sunt cele situate la extremele pieţei muncii: tinerii şi lucrătorii vârstnici, arată datele prezentate de ministrul Muncii.

„Este de remarcat totuşi faptul că între România şi UE-27 sunt înregistrate discrepanţe semnificative în privinţa ratei de ocupare în rândul tinerilor între 15-24 ani. Astfel, în 2012, valoarea medie a acestui indicator a fost cu 9% mai mică în România decât în UE (23,9% în România, faţă de 32,9% media UE 27), cu un ecart mai mare pentru femeile tinere (10,7%)”, a spus Câmpeanu.

Unde sunt cei mai mulţi tineri şomeri

Rata şomajului pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 - 24 ani a crescut de la 18,6% în 2008 la 23,9% în 2012, evidenţiindu-se 3 regiuni în care nivelul acestui indicator este mai mare de 25%: Centru (31,7%), Sud-Est (31,3%) şi Sud-Muntenia (30,2%), fiind astfel eligibile pentru a primi alocări financiare suplimentare sub Iniţiativa privind Ocuparea Tinerilor.

”Pe lângă nivelul de educaţie, care reprezintă unul dintre factorii importanţi care influenţează accesul la un loc de muncă, neconcordanţa între calificările tinerilor şi abilităţile cerute de angajatori generează, de asemenea, creşterea şomajului în rândul acestei categorii şi, nu în ultimul rând, lipsa experienţei în muncă îi face vulnerabili în competiţia cu alţi lucrători”, a explicat Câmpeanu principalele probleme cu care se confruntă aceştia.

Răspunsul ministerului la această situaţie a fost Planul Naţional pentru Stimularea Ocupării Tinerilor 2013, care include măsuri şi programe de tip Garanţia pentru Tineret (prime de mobilitate, stimulente financiare, orientare profesională şi în carieră, consiliere antreprenorială, incubatoare de afaceri, stagii de pregătire, ucenicie, parteneriate între şcoli, universităţi, companii şi alte organizaţii şi start-up-uri create de tineri) şi prin care, la sfârşitul lunii septembrie, fuseseră angajaţi 13.000 de tineri, a mai spus ministrul.


STUDIU Cum absoarbe piaţa muncii „generaţia pierdută“: facultăţile care te ajută să-ţi găseşti un job după absolvire

Un student din cinci nu-şi găseşte un job după licenţă. Un studiu realizat în premieră la UBB Cluj-Napoca arată care sunt specializările de unde studenţii s-au angajat imediat după absolvire.

ANALIZĂ Cauzele unei „generaţii pierdute“: de ce ajung absolvenţii şomeri

Tinerii între 15 şi 29 de ani care nu au un loc de muncă şi nici nu studiază reprezintă o adevărată problemă, atât pentru societate, cât şi pentru buna lor dezvoltare, arată o analiză a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD). Experţii au găsit o serie de factori care favorizează fenomenul şomajului în rândul tinerilor, o problemă identificată la nivel global sub numele de „generaţia pierdută“.

ANOFM: Peste 43.000 de absolvenţi, majoritatea de liceu, s-au înscris ca şomeri în iunie şi iulie

Peste 43.000 de absolvenţi s-au înregistrat în ultimele două luni ca şomeri, 35.728 dintre ei fiind absolvenţi de învăţământ liceal sau post-liceal, informează ANOFM. Asta în condiţiile în care şomajul a atins cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, iar autorităţile au luat decizia de a majora cheltuielile cu asistenţa socială acoperite din buget. Mai precis, în momentul acesta sunt mai mulţi şomeri decât s-a estimat la începutul anului.

Tinerii şomeri şi politicile ratate

Şomajul în rândul tinerilor este o problemă acută cu care se confruntă nu doar România, ci toate ţările membre ale Uniunii Europene, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite