Şcoală

articolul anterior articolul urmator

90-49-38

34
19 Mar 2015 21:13:10
Marian Staş
Schimbarea paradigmei Educaţiei: cadrul strategic 2015-2018
Schimbarea paradigmei Educaţiei: cadrul strategic 2015-2018

Dacă, fără noimă, v-ar duce gândul la proporţii de top modele, mutaţi-vi-l degrabă de pe acel radar fals. Vestea rea e că minunea proniei cereşti îngheaţă brusc, inoperantă când vine vorba de Română, Matematică, Fizică, Istorie şi alte alea, ştiute pe bune. Tripleta numerică din titlu cuantifică sec şi crud punctul în care ne aflăm acum noi, românii, ca societate bezmeticită, ce cauţionează inadmisibil o clasă politică descalificată axiologic.

90% este procentul copiilor ai căror părinţi au găsit cu cale să-i înscrie la ora de Religie.

49% din elevii de-a VIII-a au obţinut note sub 5 la Simularea Naţională 2015.

În fine, 38% dintre liceenii de-a XI-a şi a XII-a ar fi trecut bacul cu medii peste 6, conform simulării recent încheiate.

Acum şcoala e în două lumi paralele, guvernate de interese deopotrivă limpezi şi obscure, diametral opuse. Pe de o parte, campania BOR-MECS, inadmisibil agregată consolidat şi concertat, pentru numere mari, cât mai mari cu putinţă, campanie recent încheiată cu un aparent succes. Deci, da, deci: 90% - incontestabil! ...Sau lucrurile sunt, în fapt, un pic mai nuanţate, dacă citim, de pildă, sine ira et studio, recenta analiză marca Moise Guran? În rest, notific doar tăcerea oficială sepulcrală pe "subiectul 1720". În clipa în care eu mă voi fi convins că tema 90% este altceva decât luptă pentru teritorialitate şi influenţă, adică joc de putere în stare pură, dau în scris că voi mărturisi. Până atunci, nu. Cum adică, jocuri de putere? Uite-aşa, cu subiect şi predicat nefardate ipocrit, de ochii lumii!...

A doua lume, în schimb, mă preocupă mult mai mult, prin consecinţele sale devastatoare pentru societate. Este „lumea 49-38", lumea mediocrităţii şi eşecului dovedite în fapt ale unui sistem public al Educaţiei devenit – cu girul inconştient şi iresponsabil al unei clase politice aberante în manifestătile sale –  factorul cauzal principal al măcinării la foc mic a fibrei noastre profunde, ca naţie. Şcoala publică pluteşte în derivă, cu busola valorilor făcută ţăndări de-a lungul unui unui sfert de veac otrăvit. Iar diagnosticul academicianului Solomon Marcus, deopotrivă apocaliptic şi crunt de adevărat, îţi taie răsuflarea dacă eşti om normal la cap şi îţi pasă de România:

Situaţia actuală în domeniul Educaţiei şi învăţământului este disperată. La rădăcina răului din societate stă eşecul educaţional din România!...

În acest marasm educaţional, Preşedintele tace, ca şi când România 49-38 n-ar fi şi a lui, ci doar a nărozilor idealişti care au îndrăznit să viseze Visul cel Înalt, votându-l la 16 noiembrie 2014...

Partea halucinantă în tot acest tablou grotesc este că eterna şi fascinanta mioritică se dă de ceasul morţii la contemplarea tembelă a inexistentului drob de sare (vaaai, ce facem, cum facem, când facem, cu ce facem, de unde bani, bla-bla?!...), atunci când soluţii puse în discuţia publică există de ani buni. Iată o suită de soluţii oneste şi perfect fezabile în următorii patru ani.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre VALORI.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre ARHITECTURA CURRICULARĂ.

Aici prezint, prescriptiv, un posibil început pentru conversaţia onestă despre CARIERA DIDACTICĂ.

Iar aici prezint, prescriptiv, un posibil început despre conversaţia onestă despre ARHITECTURA INSTITUŢIONALĂ.

Cât de întunericiţi să fim de să ne fi pierdut noi minţile pentru a continua să pedalăm în gol ca năucii fără cap, scrâşnind din dinţi, lovindu-ne singuri la gioale şi lamentându-ne tâmpi în faţa propriei noastre neputinţe de a scoate Şcoala din comunism o dată pentru totdeauna?

Nu mai bine ne suflecăm mânecile şi facem ce avem de făcut până la 1 Decembrie 2018?

Şi nu mai bine începem chiar de azi, de acum, din 2015, anul punctului de inflexiune?

 

p.s. mutaţi-vi-l… uaaau, câte cratime!...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

Alexandru Robert
20.03.2015, 08:19:39

Eminescu, cu versurile scoase din manualele postdecembriste: " [...] Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug, Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri viața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea - Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți. [...] " (Împărat și proletar, publicată în 1884)

+3 (3 voturi)
Alexandru Robert
20.03.2015, 08:21:45

Mark Twain, cel nestudiat în România, unde orice copil are șansa să termine școala fără să fi auzit de Tom Sawyer sau Huckleberry Finn: " [...] Peste vreo jumătate de ceas, întâlnirăm niște biete ființe prăpădite, adunate laolaltă pentru a drege ceea ce ăi de acolo socoteau că ar fi o șosea. S-au purtat tare smeriți cu mine, exact ca niște dobitoace. Iar când le-am propus să iau prânzișorul cu dânșii, s-au simțit atât de măguliți, atât de covârșiți de nemaipomenitul meu hatâr, încât la început nici nu le venea să creadă că vorbesc serios. Nobila domniță își țugui disprețuitoare buzele și se trase mai la o parte, având grijă să-mi strige – ca să fie auzită – că ea ar prefera să mănânce laolaltă cu celelalte dobitoace; observație care îi stânjeni pe nenorociții aceia, dar nu pentru că s-ar fi simțit cumva jigniți sau insultați, ci doar pentru că era vorba de ei. Nici pomeneală să se simtă jigniți. Și, totuși, oamenii aceia nu erau nici sclavi, nici dobitoace. Prin ironia legilor și cuvintelor ei erau, dragă doamne, oameni slobozi! Șapte zecimi din populația nerobită a țării făceau parte din clasa lor și trăiau în aceleași condiții: mici fermieri – chipurile! – "independenți", artizani, etc. și ei constituiau, ca să zicem așa, națiunea sau adevăratul popor. Aproape numai ei erau oamenii folositori și vrednici de a fi cruțați și respectați, iar, dacă îi nesocoteai, însemna că nesocotești poporul și lași în locul lor doar drojdia, doar câteva lepădături cu chip de rege, boieri și boiernași – într-adevăr trândavi, neproductivi și pricepuți mai cu seamă în arta de a prădui și a nimici. Aceștia n-ar fi fost de nici un folos și n-ar fi avut nici o valoare, într-o lume construită în concordanță cu rațiunea. și totuși, printr-o iscusită urzeală, această minoritate aurită, în loc să-și țină locul cuvenit la coada alaiului, ea era în fruntea bucatelor, mergând cu nasul pe sus și fluturându-și cu ifos flamurele. Ea s-a ales singură ca să fie națiunea, iar puzderia aceea de târâtoare au îngăduit starea asta de lucruri atâta amar de vreme, încât în cele din urmă au luat-o drept adevăr. Ba, mai mult, au ajuns să creadă că așa este drept și așa trebuie să fie! Preoții au avut grijă să le spună strămoșilor acestor oameni și lor înșile că această stare de lucruri anapoda a fost orânduită de Dumnezeu. și astfel, fără a se mai gândi cât de nepotrivit ar fi fost pentru Dumnezeu să se distreze cu asemenea batjocori și mai ales cu una așa de deocheată, ei s-au lăsat păgubași și s-au potolit, plini de respect. Vorbirea acestor oameni blajini suna cam ciudat în urechile unui fost american. Erau oameni liberi și totuși nu puteau părăsi moșiile lordului sau ale episcopului lor, fără de îngăduința acestuia; nu aveau nevoie să-și facă singuri pâine, ci erau siliți să-și macine grâul și să-și coacă pâinea la moara și brutăria boierului sau vlădicii, și să-i plătească din gros pentru acest serviciu! Nu puteau vinde nici un petec de pământ, fără a nu plăti lordului sau episcopului niște procente bunișoare și nici să cumpere vreo sfoară din pământul altuia, fără a da de știre lordului sau episcopului, aducându-i un plocon în bani, în schimbul acestui privilegiu. Ei, acești oameni liberi, trebuiau să lucreze pe degeaba pământurile boierului sau ale vlădicii și să vină la el oricând erau chemați, lăsându-și propriile lor recolte să se părăduiască din pricina furtunilor care le potopeau. Mai erau siliți să îngăduie boierului să-și sădească pomi fructiferi pe pământul lor și, apoi, să-și înghită necazul, când cei trimiși să culeagă roadele le stricau cu nepăsare lanurile din preajma pomilor. Erau nevoiți să-și înăbușe mânia când cetele de vânători ai lordului dădeau buzna în galop peste ogoarele lor, nimicindu-le roadele unei munci atât de răbdătoare. Nu li se îngăduia să crească porumbei, iar când stolurile venite din hulubăriile stăpânului se năpusteau asupra recoltei lor, nu se cădea să-și iasă cumva din fire și să ucidă vreo pasăre, pentru că pedeapsa ar fi fost cumplită. Când, în sfârșit, își strângeau bucatele, atunci se repezeau asupra lor un întreg alai de tâlhari, și îi jecmăneau care mai de care. Biserica, cea dintâi, le lua o halcă zdravănă, anume, o zeciuală din recoltă, apoi trimisul regelui lua ca dijmă a douăzecea parte, după aceea năvăleau oamenii lordului stăpânitor, băgându-și adânc mâinile în ceea ce mai rămăsese și numai după toate angaralele astea avea voie bietul om liber – jupuit de șapte piei – să-și ducă restul la hambar, dacă mai era cazul să se obosească pentru așa ceva. Apoi, ținte biruri, biruri și iar biruri, căci acești calici liberi și independenți plăteau mereu la biruri și dajdii, pe când stăpânul lor, baronul sau episcopul, nu plătea nici o dajdie, cum nu plătea întreaga nobilime, atât de risipitoare, și nici atothrăpăreața biserică. Pentru ca domnul baron să poată dormi în tihnă, omul slobod trebuia să stea de veghe toată noaptea pe malul lacului, după truda unei zile întregi, și să plesnească din bici spre a face să amuțească broaștele. Iar dacă fiica omului slobod... nu, despre această ultimă infamie a cârmuirii monarhice nu se poate scrie. În sfârșit, dacă omul liber, adus la disperare de toate chinurile astea, socotea că nu mai poate îndura viața și și-o curma, căutând în moarte mila și alinarea – biserica cea blândă îl osândea să ardă în focul gheenei și, potrivit milostivelor legiuiri, era îngropat în miez de noapte la vreo răspântie, cu o țepușă înfiptă în spate, iar stăpânul său, baronul sau episcopul, îi confisca întreaga avere și-i izgonea din casă vădu-va și orfanii. Și, acum, iată-i pe acești oameni slobozi, aduși de cu zori ca să muncească la drumurile stăpânului lor, episcopul, fiecare câte trei zile și pe de gratis. Fiecare cap de familie și fiecare flăcău muncind câte trei zile pe nimic, ba mai adăugați și o ziulică pentru slugile stăpânului! Ei, lucrurile astea se petreceau aidoma celor ce citeai în vreo carte despre Franța și despre francezii de dinaintea revoluției, cea de pomină și binecuvântată, care a măturat o mie de ani de asemenea nemernicii cu un singur și potopitor val de sânge. Unul singur, plătind astfel datoria din moși-strămoși, cam în proporție de câte o picătură de sânge pentru fiecare bute stoarsă cu încetul poporului, de-a lungul unei istovitoare perioade de zece veacuri de rușine, nedreptate și secătuire, care nu-și avea perechea decât în iad. Dacă ne gândim bine, au fost două "domnii ale terorii", una care propovăduia omorul, mânată de înfocate patimi, iar alta mânată de un fioros sânge rece. Una a ținut doar câteva luni, cealaltă a durat o mie de ani. Într-una, moartea a secerat zece mii de oameni; într-alta, o sută de milioane de oameni. Noi ne cutremurăm doar la gândul "grozăviilor" săvârșite de Teroarea cea mică, de Teroarea momentană, ca să zicem așa, dar ce înseamnă "grozăvia" unei morți repezi prin cuțit de ghilotină, față de agonia prelun-gită a unei întregi vieți de foame, frig și sudălmi, de chinuri și inimărea? Ce înseamnă moartea instantanee prin trăsnet, față de moartea înceată pe rug? Cimitirul unui singur oraș ar putea cuprinde toate sicriile umplute de Teroarea cea de scurtă durată, în fața căreia am fost învățați, cu atâta iscusință, ca să ne înfiorăm și să ne bocim. În schimb, nu știu dacă Franța întreagă ar putea cuprinde toate raclele umplute de cealaltă Teroare, mai veche și mai reală – Teroarea aceea nespus de aprigă și înspăimântătoare, pe care nici unul dintre noi nu a fost învățat s-o vadă în toată amploarea ei și s-o deplângă așa cum se cuvine. Acești oameni slobozi, vădit săraci, care își împărțeau cu mine și prânzișorul, și vorba, aveau un respect nespus de umil față de rege, biserică și nobilime, pe cât nu le-ar fi dorit-o nici chiar dușmanii lor cei mai înverșunați. și de aceea îți stârneau și mila, și râsul. I-am întrebat dacă măcar bănuiesc că ar putea exista o națiune de oameni în care fiecare cetățean, având dreptul de a vota liber, ar hotărî prin vot ca o singură familie, cu urmașii ei – fie ei deștepți sau tâmpiți – să domnească pe veci, înlăturând toate celelalte familii, chiar și pe aceea a alegătorului? și, de asemenea, dacă ei ar hotărî prin vot ca o sută de familii anumite să fie ridicate la ranguri de-o amețitoare înălțime și învestite cu primejdioase onoruri și privilegii ereditare, excluzându-se celelalte familii ale națiunii, chiar și familia alegătorului? Cu toții mă priviră nedumeriți și-mi răspunseră că nu știu. Nu se gândiseră niciodată la așa ceva și nici nu auziseră vreodată că o națiune ar putea fi orânduită astfel încât fiecare om să-și poată spune cuvântul cu privire la cârmuirea ei. Le-am spus că eu cunoșteam o astfel de națiune – și că starea de lucruri de la ei va rămâne așa cum era, câtă vreme vor avea o biserică stăpână peste stat. Din nou se arătară nedumeriți, cel puțin în primul moment. Dar apoi unul dintre ei își ridică fruntea și mă rugă să repet cuvintele din urmă – să le repet mai rar, ca să le pătrundă înțelesul. O făcui și curând el prinse ideea și, strângând din pumni, spuse că el nu crede că o națiune în care oricine poate vota s-ar înjosi de bună voie, apucând pe calea luată de dânșii. Îmi mai spuse că faptul de a fura unei națiuni voința și năzuințele înseamnă o crimă, și încă cea mai grozavă dintre crime. Îmi zisei: iată un om! Dacă m-aș putea bizui pe destui oameni ca dânsul, aș putea da o lovitură pentru binele țării astea și le-aș putea dovedi că sunt cetățeanul ei cel mai credincios, aducând o schimbare deplină în sistemul de guvernare. Înțelegeți că devotamentul meu era un devotament față de țară, iar nu față de instituțiile ei și de dregătorii care îi conduceau treburile. țara este realitatea adevărată, lucrul de căpetenie, lucrul veșnic, și pe ea trebuie s-o aperi și s-o iubești, ei trebuie să-i fii credincios. Instituțiile sunt ceva exterior, doar un veșmânt, iar veșmintele se uzează și se prefac în zdrențe, încetând de a-ți mai fi potrivite și de a-ți feri trupul de frigul iernii, de boală și de moarte. A fi credincios zdrențelor, a te entuziasma pentru zdrențe, a adora zdrențele, a muri pentru zdrențe – aceasta este loialitate de om fără rațiune, credință de adevărat animal. Această loialitate aparține monarhiei, a fost inventată de monarhie, și numai de așa soi de loialitate aibă ea parte! Eu sunt din Connecticut și constituția țării mele declară că: "Orice putere politică purce-de de la popor și toate guvernele libere sunt întemeiate pe autoritatea poporului și instituite în folosul său; iar poporul are oricând dreptul netăgăduit și imprescriptibil de a-și schimba forma de guvernământ în felul în care socoate a-i fi folositor". Pe temeiul acestei învățături, cetățeanul care consideră că veșmintele politice ale comunității sale s-au ros și, totuși, păstrează tăcerea și nu se agită pentru a-i da un nou veșmânt – acela este un cetățean necredincios, un trădător. Nici măcar faptul că el ar crede că este singurul care vede decăderea nu-l scuză, căci datoria lui este să se agite, iar datoria celorlalți e să voteze împotriva lui, dacă nu judecă lucrurile la fel cu dânsul. Și acum iată-mă aici, într-o țară în care dreptul de a spune cum trebuie guvernată țara este hărăzit doar la câte șase persoane din fiecare mie. Dacă ceilalți nouă sute nouăzeci și patru de oameni și-ar fi arătat nemulțumirea față de sistemul politic în vigoare și ar fi propus schimbarea lui, faptul i-ar fi cutremurat pe toți ceilalți șase, ca pe unul singur, și le-ar fi părut grozav de mârșav și necinstit – o cumplită și odioasă trădare! Așadar, eram – ca să zic așa – acționar într-o societate în care nouă sute nouăzeci și patru de membri aduceau toți banii și depuneau toată munca, iar ceilalți șase se alegeau pe ei înșiși drept permanent consiliu de administrație și înca sau toate dividendele. Eu socoteam, însă, că ceea ce le trebuia celor nouă sute nouăzeci și patru de păcăliți era o nouă orânduire. Într-adevăr, ceea ce s-ar fi potrivit cel mai bine cu pornirile mele spre ghidușii ar fi fost să demisionez din funcția de șef și para-șef și să ațâț o răzmeriță, pe care s-o prefac în revoluție. Dar știam că oricare Jack Cade sau Watt Tyler care ar proceda așa, fără să facă în prealabil educația materialului uman până la treapta revoluției – nu va fi urmat de nimeni. [...] " (din Un yankeu la curtea Regelui Arthur)

+3 (3 voturi)
Stan Toma
20.03.2015, 08:40:39

Un procent zdrobitor domnule Stas,z d r o b i t o r . Si asta si din vina ministerului educatiei nationale si a corpului profesoral „in integrum„ Ce-ar mai fi de spus cand nu a fost luata nici-o masura de ca alternativa a respectivei ore ,cand profesorii s-au mobilizat (ca niciodata ) organizand sedinte cu parintii,tiparind formulare,mii de formulare (altadata nu se gaseau bani nici pentru hartie) pentru o materie(nici nu stiu daca este o materie)care oblga elevul la 12 sau 13 ani de catehism. Nu am vazut o parere ,o luare de pozitie din partea ministerului,o voce a sindicatului care sa expprime parerea corpului profesoral Ba da ,totusi ministrul avea zambetul pe buze cand a pronuntat procentul ignorantei impotriva stiintei, 90%. Acum ar fi logic(intreb doar) ca materiile „tolerate” :biologia ,fizica,chimia organica etc sa fie scoase in afara legii iar cartile arse in numele unor credinte din epoca pietrei ,lucru dealfel realizat in diferite perioade istorice ,ultimul destul de curand cand alianta crestin - legionara ajunsese la guvernare . Practic prin aceast 90% Romania a demonstrat ca este in evul mediu,europa fiind la 400 de ani inaintea noastra .Este si explicatia refuzului de integrare in spatiul Senghen din parte tarilor EUROPENE. Suntem tolerati dar nu acceptati......si cum ar putea cineva face prietenie cu inapoiatii? Un proverb din intelepciunea populara spune : Decat cu un prost la castig mai bine cu un destept la paguba . Sau si proverbul l-am plagiat de pe undeva ?

+2 (4 voturi)
Adrian Paul
20.03.2015, 16:06:48

Doar pentru ca dumneavoastra nu va doriti religia, nu inseamna ca restul parintilor/copiiilor nu si-o doresc si doar pentru ca dumneavoastra sunteti ateu(sau in fine, nu va intereseaza religia), nu inseamna ca si restul sunt in aceeasi pozitie ca dumneavoastra. Eu cred ca inainte de a "scuipa" pe cei care isi doresc religia, ar trebui sa incepeti sa respectati deciziile pe care le iau oamenii. Garantat, nu sunt cei 90% ignoranti. Prostia nu se rezuma in a crede sau nu in Dumnezeu.

-2 (4 voturi)
Adrian Paul
20.03.2015, 15:55:23

Atata vreme cat salariul unui profesor nu depaseste 1500, e normal ca absolventii de facultati sa nu fie interesati de salarii de mizerii. Pe de alta parte oricat de mult se discuta pe curicula, structura, etc, atata vreme cat nu exista vointa politica(REALA) si presiune publica(asemanatoare cu aceea ce l-a dat jos pe Boc), nu o sa se schimbe nimic.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările