Şcoală

articolul anterior articolul urmator

În stare de urgenţă sau de alertă, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul pot fi echivalate cu mediile ultimilor ani

2
28 Jul 2020 11:25:27
Autor: Valentin Bolocan
Bacalaureatul s-a dat în acest an în condiţii speciale FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Bacalaureatul s-a dat în acest an în condiţii speciale FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede că, prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă şi de efectele generate de acestea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele de la Evaluarea naţională şi Bacalaureat cu echivalarea mediilor.

"Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea asupra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor V - VIII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor V - VIII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (...), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării", prevede în ceea ce priveşte Evaluarea naţională proiectul iniţiat de deputatul PMP Petru Movilă.
 
Proiectul care modifică şi completează Legea educaţiei naţionale prevede aceleaşi măsuri şi în cazul examenului de Bacalaureat, arată agerpres.ro.
 
"Prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă, precum şi de consecinţele/efectele generate de acestea supra sistemului de învăţământ pe termen scurt, mediu şi lung, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate înlocui probele expres stipulate prin echivalarea cu mediile obţinute şi rezultate din promovarea claselor IX - XII pentru fiecare candidat sau cu orice formă care să aibă la bază calculul mediilor rezultate din promovarea claselor IX - XII, pentru fiecare candidat, ori să aibă la bază calculul mediilor obţinute la disciplinele specifice pentru care sunt stabilite probe (...), prin aplicarea unei metodologii elaborate la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării", stipulează iniţiativa legislativă.
 
Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, Senatul având decizia finală. Iniţial termenul de adoptare tacită era stabilit pentru 3 septembrie, însă acesta a fost modificat pentru 3 iulie. Comisia de specialitate a Camerei întocmise un raport de respingere pentru acest proiect. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

mitrut
28.07.2020, 12:21:40

Bravo lor, asa nu va mai pica nimeni BACul si toti absolventii de clasa VIII-a vor intra la liceele cele mai bune!

+1 (1 vot)
Fleur Fleur
29.07.2020, 08:49:57

Ma intreb loaza cui fi picat BAC ul si spera sa treaca la pandemia viitoare. Adica 10 la o scoala de cartier e totuna cu 10 la Lazar? Nu e corect sa fie considerate egale scolile, in conditiile in care stim prea bine cum se dau notele, mai ales in scolile mai slabe. Poate in alte tari unde invatamantul chiar este functional e ok, dar in niciun caz in Romania.