În căutarea şcolarilor pierduţi: “Doamne, aş vrea să-mi ajut copilul la lecţii, dar nu pot!”

Suntem la marginea Calaraşiului, în Oborul Nou. Aici sunt romii săraci şi romii–turciţi. Greu de spus cum devine tradiţia cu turciţii şi cum de, la intrare, a apărut o moschee nouă, cu minaret. Mai simplu de explicat e tradiţia cu săracii...

În marea de case de chirpici şi ţărână, o insulă de ”civilizaţie” – o casă modernă, cu curte aranjată, gard din fier forjat. La interior, gresie, baie curată, cameră cu calculatoare. E Centrul Comunitar, făcut acum 10 ani cu finanţare europeană şi de la Banca Mondială.

În clasa cu calculatoare intră Ancuţa, Narcisa, Gicuţa, Claudia - fiecare cu un copil în braţe şi încă unu’ atârnat de fuste. Mai au acasă cel puţin doi. Vorbeşti cu patru tinere şi nu poţi să nu te gândeşti că, prin ele, vorbesc, de fapt, 18 copii! 

Tinerele de 20-30 de ani au avut şansa de a se întoarce la şcoală prin programul “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală!”, cofinanţat din fonduri europene şi implementat în 13 şcoli de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova

Copiii - mândria şi motivaţia mamelor de etnie romă

Ancuţa Enache, 28 de ani, are acum atestat că a terminat clasa a patra, dar mai mândră e că are o fată ”isteaţă, p-a treia, care a terminat prima de când e la şcoala, acum a primit şi un calculator cu programu ăla, Euro 200, de la stat”. Fata o ajută acasă, iar acu’ a lăsat-o cu copilu’ cel mic de câteva luni, face nişte clătite. A ajutat-o la şcoală (a vrut să o-nveţe şi cum e cu calculatoru’, dar n-a prea mers... ).

Până la urmă, a fost bine şi pentru Ancuţa că s-a-ntors la şcoală: ”Mi-am făcut mâna, şi-a dat mâna drumul pe scris”. Dar important e că acum poate să participe la un curs (tot cu bani europeni) pe textile şi apoi poate să se angajeze.

Pentru Ion Gicuţa, ”treaba asta că te duci undeva, la primărie, cum ar fi, şi te rogi de cineva să-ţi citească ce scrie acolo... ori te pune să iscăleşti şi tu nu ştii ... te face să te simţi, nu ştiu... anormal; ce, nu sunt şi eu om? Apoi, am copil la şcoală şi mă gândesc, noaptea, Doamne, aş vrea să-l ajut la lecţii, dar nu pot!”.  Gicuţa a terminat a I-a de-abia acum: n-a fost la şcoală când era mică, era ”tot cu munca”, veneau de la ferme şi îi luau cu maşinile şi-i duceau să muncească.

Vor să continue şcoala, dar nu mai sunt locuri

Narcisa, tot a-ntâia, zice că ar fi venit la şcoală şi fără bursa de un milion (100 RON) pe lună, acordată prin programul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, pe toată perioada cursurilor. ”Ce să faci azi cu un milion? Cartea nu e pe bani. Banu’ te zăpăceşte”. Ar vrea să continue să meargă la şcoală. “Domnu Nicu ne-a spus că e un program de la stat, dar că nu mai sunt locuri”...

Domnu Nicu, adică Nicolae Arsene, e coordonatorul Centrului Comunitar. Da, e o problemă şi cu această lipsă de coordonare. Sunt 16 locuri în programul “A doua şansă” de la stat, ocupate deja de cei care vin din anii trecuţi. Tinerele care au mers însă prin programul cu finanţare europeană rămân cu întrebarea– „şi noi ce facem?”. Cam asta e întrebarea generală în Oborul Nou.

Conectorul din Oboru Nou

Nicolae Arsene, 40 de ani,  face un tablou realist al cartierului cu case de chirpici, drumuri nepietruite şi minaret la intrare. El e omul care conectează realităţile dintre lumea din afara şi-năuntrul comunităţii din Oboru Nou şi îndeplineşte roluri multiple, de mediator, asistent social sau învăţător pentru copii sau adulţi, după cum îi cere situaţia. În acest proiect s-a ocupat de adulţi, dar la Centrul Comunitar, îi învaţă pe copii de la igienă (“unii aici s-au spălat prima oară la duş”) şi îi ajută pe copii să-şi facă temele. 

Înalt şi zvelt, aduce puţin a Connect-R şi, apoi, are o istorie parcă anume croită pentru a concilia lumi. ”Ţigan vătrar”, adică dintr-o familie integrată în lumea majoritarilor, cu părinţi angajaţi (tata la combinat, mama la confecţii), cu disciplina şcolii (”tata venea după mine cu cureaua să vadă dacă sunt la şcoală”), cu o lume normală (”veneau acasă prieteni români şi mâncam împreună, că ştiau că mama face mâncare bună”)... S-a hotărât, apoi, să meargă şi la facultate, după o experienţă de tipul ”Ghici cine vine la cină” avută cu socrii români. Apoi nimeni nu i-a mai putut spune că ”nu are şcoală”.

Între timp, lumea s-a schimbat. Sigur, există şi azi copii şi părinţi ambiţioşi, cum erau odată în copilăria lui Nicu. Dar, în primul rând, au dispărut ancorele de stabilitate - combinatul, fabricile. Apoi, cum mai pot fi numiţi ”vătrari” oameni care nu au acte pe casele pe care stau, nu pot să-şi facă nici buletin? 

Şi mâine ce-o să fie?

Realitatea din Oborul Nou de azi e departe de fi schimbată doar prin simple acte de voinţă.  Nicolae Arsene poate să vorbească despre cum, luna trecută, a venit o delegaţie de la Comisia Europeană în cartier şi a văzut că s-au cheltuit atâţia bani în ultimul timp şi nu se vede mai nimic – oamenii tot în ţărână stau, nu e nicio infrastructură ... Se pare că, de data asta, cei de la Comisie au fost mai duri, până acolo că unii din cartier, mai recalcitranţi de felul lor, au sărit pe omu’ comunităţii, ”că de ce i-a adus pe ăia de la Europa aici?”.  Adică, nu cumva să se ajungă la sistarea amărâtelor de ajutoare care mai picau până acum.

”Ne amăgim”, spune Niculae Arsene, ”atîta timp cât nu există o viziune integrată a zecilor de proiecte punctuale şi nu ai răspunsul la întrebarea esenţială - şi ce-o să se-ntâmple mâine cu oamenii ăştia?”.

Îi vedem, traiesc, dar din ce traiesc nu ne-ntrebăm. Fier, PET-uri, cerşit, alocaţii, cantina socială - se pare că e preferată chiar şi în schimbul ajutorului social: ciorba măcar e o sursă sigură! După câte ne spune Nicu, 90% dintre cei care vin acum la şcoală sunt beneficiari ai cantinei sociale. În opinia lui, singura şansă ar fi proiectele integrate, cu o intervenţie de 4-5 ani.

Dar cine are urechi să-i întrebe ce-i de făcut şi să-i şi asculte pe aceşti experţi în sărăcie de la firul ierbii, precum Nicu, mai sus, unde se iau decizii – la Consiliul Local, Judeţean, dar şi la Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei? Cresc oare şansele ca aceşti oameni să fie auziţi, acum, că tot se apropie alegerile, şi să fie găsită o soluţie pentru cursanţii care, iată, îşi doresc să continue şcoala?

Ieşind din Oborul Nou, dăm într-un oraş ”majoritar”  parcă la fel de cenuşiu, răscolit de interminabile modernizări de canalizare, infrastructură etc. Un tânăr localnic, majoritar, face semn la ”ia-mă nene”. Tocmai i-a născut nevasta, dar trebuie să se-ntoarcă la muncă, pe un şantier din Bucureşti, că la Călăraşi ... Pe drum, povestim, şi e contrariat că am fost în Oboru Nou. ”Noi nu mergem pe-acolo”şi urmează obişnuita litanie de argumente pentru care ne închipuim că nu avem nicio treabă cu Oboru Nou.

În alte cuvinte ...

Daniela Vişoianu, reprezentantă a Asociaţiei C4C – Communication for Community şi preşedintă a Coaliţiei pentru Educaţie:

Ar trebui să lucrăm deja la scenariul post-asistenţă

<<Nevoia de schimbare de abordare este evidentă. Obiectiv vorbind, după două cicluri de finanţare -  ciclurile 2007-2013 (POSDRU) şi 2014 -2020 (POCU) – ca să nu mai vorbim şi de cele pre-aderare, nu vom mai putea merge la Bruxelles cu acest statut de asistaţi. Pe bună dreptate, ni se va spune că problemele esenţiale ar trebui să fie rezolvate/mult îmbunătăţite, printre acestea aflându-se, bineînţeles, problema abandonului şcolar.

Şi atunci, se pune întrebarea suntem pregătiţi noi, ca stat, ca societate, pentru momentul în care fondurile europene destinate proiectelor de dezvoltare umană, în special cele legate de educaţie, vor începe să scadă? O întrebare retorică, deocamdată, atâta timp cât la multe capitole suntem cu temele nefăcute!

Experienţa de la Călăraşi a fost încă o dovadă că, într-adevăr, e nevoie de mai mult decât simple acte de voinţă ale unor oameni inimoşi, în proiecte punctuale. E nevoie de proiecte integrate, care să vadă în perspectivă. Daă nu luăm măsuri, ceea ce se întâmplă în educaţie o să ne coste pe toţi foarte mult peste 20-30 de ani!>>

Acest articol face parte din campania “În căutarea şcolarilor pierduţi”, derulată în cadrul proiectului “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni” şi implementat de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova. Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.c4c.ro şi www.fonduri-ue.ro .

text de C. Ştefan

Alte articole similare:

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/de-ziua-educatiei-ce-sarbatorim-si-pe-cine-1656392.html

https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/razvanii-si-scoala-1656375.html

https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/in-cautarea-scolarilor-pierduti-gradinuta-de-la-1657321.html