Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Încep examenele naţionale de absolvire. La ce să ne aşteptăm?

7
21 Jun 2021 11:10:40
Ştefan Vlaston

Mâine începe Evalaurea Naţională (EN), un prim examen naţional de absolvire. Ministrul Cîmpeanu are apariţii multe la posturile tv, ceea ce este un lucru bun. Elevii şi părinţii află la ce să se aştepte de la aceste examene. De reuşita la aceste examene depinde parcursul şcolar ulterior al elevilor, la liceu sau la universitate. Premisele nu sunt deloc favorabile elevilor.

După trei semestre de şcoală pierdute, după o şcoală online cu rezultate foarte slabe, pentru că  ne-a surprins total nepregătiţi, elevii sunt derutaţi, se simt nepregătiţi, sunt dominaţi de anxietate şi depresie, înaintea acestor examene.

Evaluarea Naţională

Înscrierea elevilor la acest examen se face automat, de către secretariatele şcolilor. Din 147.650 elevi înmatriculaţi în clasa a VIII-a anul acesta, au fost înscrişi doar 131.177 (88,8%), conform datelor prezentate de către ministrul Cîmpeanu. Cei 16.600 neînscrişi n-au avut mediile încheiate, spune ministrul Cîmpeanu. Cum evaluarea elevilor în cele trei semestre pierdute a fost  doar formală, sau nu s-a făcut deloc, este cert că aceşti elevi erau în abandon şcolar, posibil de mai mulţi ani. Elevi „virtuali”, cum le spunea Ecaterina Andronescu.

Problemă gravă, de care se teme şi ministrul Cîmpeanu, este alta. Câţi dintre cei 131.177 elevi înscrişi automat de către secretariatele şcolilor se vor prezenta la examenul de mâine de EN?

În opinia mea se va înregistra un absenteism important, pentru că după trei semestre de şcoală pierdute elevii nu se simt în stare să ia examenul de EN. Consecinţa va fi că aceşti elevi nu vor putea merge la liceu, iar abandonul şcolar va creşte foarte mult. Posibil ca o parte dintre elevii neprezentaţi să meargă la Şcoala Profesională, ceea ce n-ar fi un lucru rău. Doar că aceste Şcoli Profesionale sunt puţine şi fără logistica şi maiştri instructori de calitate, încât să asigura elevilor după absolvire un acces mai uşor în piaţa muncii. Cei mai mult îşi vor căuta o sursă de venituri, având în vedere şi sărăcia care domină multe familii.

Între cei prezentaţi, totuşi,  la examen, probabil că 50% vor şi promova examenul, ceea ce nu este un impediment să meargă la liceu pentru cei care nu promoveaza examenul. Se ştie că media de la EN nu este condiţie restrictivă pentru accesul la liceu.

Se plânge ministrul Educaţiei că peste un milion dintre absolvenţii de liceu nu au absolvit examenul de Bacalaureat. Aceast număr va creşte şi în anii ce vin, pentru că aceasta este politica statului. Să meargă toţi elevii la liceu, după care un segment important abandonează sau nu iau examenul de Bacalaureat. Ba există o lege, de care nu se mai aude nimic, că liceul este obligatoriu pentru toţi elevii. Bine că nu se aplică, nu este posibil ca toţi elevii să poată învăţa integrale, derivate, fizică cuantică, teorie literară.

Ce reducere a numărului de norme didactice de la liceu va antrena neprezentarea la EN, vom vedea.

Eroarea ministrului este că se bazează pe rezultatele de la simularea EN. Nu ştie ministrul că acea simulare este fără nici o miză, mai nimeni nu se oboseşte să evalueze lucrările elevilor, să-i supravegheze cu aparatura specializată de supraveghere? Şcolile se fălesc cu rezultatele bune de la simulare, deşi ştiu că nu au corespondent în realitate.

La examenul adevărat comisiile de supraveghere şi corectare sunt străine, funcţionează aparatura de supraveghere audio-video, iar tentativele de fraudă sunt pedepsite inclusiv în instanţe, cum s-a întâmplat şi în anii anteriori. Acestea fiind ştiute, nu cred că mulţi profesori se vor preta la fraude.

Examenul de Bacalaureat

La acest examen înscrierea se face individual, cu cerere şi acte depuse. După bâlbâielile din prima etapă, când ministrul ne anunţă ba că 66% s-au înscris, apoi că 77% este de fapt cifra reală, acum  ne spune  clar că 34.000 de elevi de clasa a XII-a, din seria curentă, nu s-au înscris la examenul de Bac. Adică nici n-au mai aşteptat să pice la examen. Nu s-au înscris. După ce timp de 4 ani şi-au rupt hainele şi încălţările să vină la liceu.

Avem doar 114.143 elevi înscrişi la Bac, 19.520 din seriile anterioare. Câţi dintre ei vor lua Bac-ul, rămâne de văzut. Doar aceştia au dreptul să meargă la facultate, aşa că şi facultăţile se vor vedea cu locurile din anul întâi neocupate, cu o altă reducere importantă de norme didactice.  Mai ales ca exista destul de mulţi absolvenţi de liceu cu Bac-ul luat, care nu vor sa meargă la facultate. Intră în piaţa muncii.

După trei semestre pierdute din cauza pandemiei, şi un învăţământ online fără rezultate palpabile, era clar că aici vom ajunge.

Am propus în două rânduri ministrului să anuleze examenele de absolvire din vara aceasta, şi să echivaleze mediile de la examene cu media notelor din ultimii patru ani. N-a vrut, acum să culeagă consecinţele.

 

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Stanila Ion
21.06.2021, 11:53:04

Cam totul e in regula... Cu excepti "propunerii' facute in ultimul aliniat. Aceasta aduce aminte de propunerea fostei "ministrese", poreclita "Abramburica", de admitere in invatamantul superior fara examenul de bacalaureat...

-2 (2 voturi)
Vanatorul/d.c.
21.06.2021, 12:43:49

”Încep examenele naţionale de absolvire. La ce să ne aşteptăm?” Evident, la un ..compromis..! Si pentru ca pe trolii lliberal-iohannisti nu prea ii ajuta IQ-ul sa priceapa ce e ala un ”compromis”, uite ca eu, un monument de bunatate si intelegere cu ei (bai, care razi acolo?), am sa le explic in asa fel incat sa inteleaga pana si ei la ce se refera termenul ”compromis”. Carevasăzocatelea, prin urmare si-asa deci, atunci cand Răvăsitoarea vrea sa merga la mare iar Klovnis Iohannis la munte, se va ajunge iremediabil la un compromis, in urma caruia Klovnis Iohannis va merge la mare, dar va avea voie sa-si ia schiurile cu el..! Tschüss..!

-2 (2 voturi)
Vanatorul/d.c.
21.06.2021, 12:53:03

Domnu Stanila se intâlneste pe strada cu dirigintele lui Ionel. – Domn’ profesor, cum merge Ionel al meu cu școala..? – Oi, aveți..? – Nu..! – Să vă cumpărați..!

-6 (8 voturi)
Vanatorul/d.c.
21.06.2021, 13:09:56

In ultimul an al dezastrului produs de guvernarea regimului liberal-iohannist-neosecuristic,. Liceu, trei elevi in clasa, ora de geografie.. Profesoara: - Cine stie unde e Romania..? Un elev: - Teritoriul sau populatia..?

-3 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
21.06.2021, 14:00:01

Hi..hi..hi..! Băietu lu dom Stanilî mi-o dat dislik-uri cu tăti ”personalitațîli multipli” pi cari li-o primit odatî cu laptopul atunci cand o fost trimis pi net sa serveasca patria iohannista si partidu cocălărimii galbene..!:) Da oari di și n-o i-o mai fi cumparat dom Stanilî lu fișioru-su oi..? I-o fi fost fricî cî sî dă la ele ca beduinii la camili..?:))

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările