Şcoală

articolul anterior articolul urmator

Începe şcoala

15
11 Sep 2015 17:17:20
Nicolae Manolescu
În mediul rural, condiţiile în şcoli sunt cel puţin precare FOTO Adevărul
În mediul rural, condiţiile în şcoli sunt cel puţin precare FOTO Adevărul

Când scriu aceste rânduri, doar zece zile ne despart de jumătatea lui septembrie. Începe şi în România şcoala. În alte ţări, cum ar fi Franţa sau Germania, ea a început la 1 septembrie.

Dacă noi nu ne grăbim nu e neapărat fiindcă dorim să fim mai bine pregătiţi. Şi dacă am începe în august, ca americanii, tot nepregătiţi am fi. Deschiderea şcolii, de la pregătitoare (denumirea curentă, clasa zero, e riscantă, dat fiind că unii ar putea crede că e vorba de o clasă nulă) şi primară la liceu, suferă de câteva boli cronice. Le redescoperim în fiecare toamnă. Presa scrie despre ele, ministerul tace mâlc şi lucrurile merg înainte în nepăsarea autorităţilor, era să zic interesate, deşi corect este dezinteresate. Sau mai exact: neputincioase.

Prima maladie cronică, de la care se trag toate celelalte, este subfinanţarea învăţământului românesc. Şi cine dacă nu autorităţile se fac vinovate de această stare de lucruri. Iată-mă redescoperind America! De-a lungul lunii august s-a tot vorbit de salariile (adăugaţi, vă rog, adjectivul potrivit!) dascălilor. În legătură cu salariile medicilor şi ale altor categorii socio-profesionale, guvernanţii au deschis Cutia Pandorei, când au decis creşterea salariilor demnitarilor. Toată suflarea comentatorilor a căzut de acord că s-a început cu sfârşitul şi cu bucata. Doar o mereu amânată lege a salarizării ar fi putut pune lucrurile la punct. Dar cum ne-a explicat candid un oficial, nu existau bani pentru toată lumea, aşa că demnitarii, care costau statul mult mai puţin, nefiind ei la fel de numeroşi ca dascălii sau medicii, au încercat să ia faţa. Mai ales că în mâna lor se afla iniţiativa legislativă cu pricina. Şi bazându-se pe relativul discredit public al sindicatelor care, dintotdeauna şi de oriunde, solicită aproape exclusiv mărirea salariilor. Despre alte suferinţe ale şcolii noastre, legate tot de subfinanţare, s-a discutat mai puţin.

Există case în care copiii învaţă la lumânare

De exemplu, despre starea precară a clădirilor şi dependinţelor atâtor şcoli din judeţe ca Iaşi sau Gorj, ca să le numesc pe cele mai bătute de soartă.

Oare de când se ştie că sute de şcoli din mediul rural au closetele (turceşti!) în curte? Sau că apa curentă şi canalizarea sunt o raritate? Sau că iarna le surprinde fără lemne?

Ca să nu mai vorbim de întârzierea sau, pur şi simplu, neefectuarea reparaţiilor, de băncile pe care au stat numeroase generaţii de elevi, de lipsa cabinetelor medicale şi chiar a truselor de prim-ajutor, de dascălii navetişti cărora statul nu le plăteşte transportul (greşesc eu?), nici chiria, unde e cazul. Ministerul s-a angajat recent să achite costul manualelor pentru două clase de liceu din cele obligatorii, dar a constatat că nu există fonduri suficiente şi a căutat un compromis. Cât priveşte rechizitele, tot mai costisitoare, ele cad în sarcina unor părinţi lipsiţi în mare parte de mijloace. Pentru mine rămâne un lucru aiuritor, de când mă ştiu, preţul „echipamentului” trebuitor unui copil, de la haine şi încălţăminte la caiete şi creioane sau, mai nou, la tablete, şi nu numai la noi, în condiţiile în care totul e, aşa zicând, de unică folosinţă. Subvenţionarea de către stat a acestora e la fel de necesară ca mărirea salariilor dascălilor.

Greul îl reprezintă, desigur, cheltuielile de infrastructură. Fiecare an de amânare sporeşte costurile în progresie geometrică. În acest domeniu, nu există nici măcar pomeni electorale. Toţi anii trec la fel. Din acest motiv, mi s-a părut amuzantă propunerea unui lider de partid de a coborî prin lege vârsta de la care putem vota: nu cred că tinerii vor, înainte de orice, dreptul cetăţenesc cu pricina. Un copil dintr-un sat din Apuseni îi răspundea unei doamne, sociolog de meserie, că ceea ce l-ar face fericit (da, fericit!) este „un bec care să meargă şi lemne de foc”. Am uitat să menţionez că există case fără lumină electrică, în care copiii învaţă la lumina lumânării. Poate că există şi şcoli în această situaţie, nu ştiu, doar că ele pot profita de lumina zilei.

În Arcadia ieşită din istorie

N-am inventat nici o iotă. Am citit câteva comentarii recente. Am constatat că prea puţine lucruri s-au schimbat de când, cu ani în urmă, îmi petreceam timpul prin şcoli cu ocazia inspecţiilor de gradul I la care ne obliga profesia de universitari. Et in Arcadia ego! Arcadia înapoiată, ieşită din istorie, a şcolii româneşti de astăzi de la sat (îndeosebi, dar nu neapărat exclusiv), un secol după reforma lui Spiru Haret şi un sfert de secol după prăbuşirea regimului comunist.

Ce ar mai fi de spus? Poate că ar fi cazul să aplicăm şi la şcoală principiul lucrului bine făcut. Deşi profesor el însuşi, nu l-am prea auzit pe preşedinte vorbind despre învăţământ. Mai sunt totuşi câteva zile înainte de a începe şcoala. Eu sunt un om care speră înainte de a dezespera.    

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Tagetes
11.09.2015, 19:42:37

Wc-ul nemtesc, faianta pe pereti si gresia pe podea nu sunt esenta invatamantului...generatia mea a mers la scoala primara cu cartile-n traista, cu caciula pe ochi, innotand prin noroi...generatia aceea a dat ingineri si oameni harnici tarii...Altu-i baiul: profesorii nu mai dispun de autoritatea de a preda si copii nu mai stiu de disciplina de a invata...copii , multumita libertatilor capitaliste de-a valma, au devenit stapanii poruncitori ai parintilor ... drepturi, avocati, filme traznite pentru varsta lor, i-au transformat in mici tirani care fac doar ce vor si ce le place( cu unele exceptii care intaresc regula).Domnilor sa fim sinceri, partida "educatie" e pierduta, asa trebuie , sa fie pierduta... castigatori sunt unii ca Fam. Schwartz (Kaufland si Lidl) si altii cu reclame si momeli ...valabile pentru needucati. Comunism = egalitatea de profundis Capitalism=inegalitate de tristetium.

+3 (7 voturi)
catalin toader
11.09.2015, 21:00:31

@ Tagetes : Ca sa ma dau mare, am sa spun ca daca sistemul capitalist nu prea le are cu etica,apoi cel comunist este complet afon la capitolul eficienta. Numai ca nu de comunism sau de capitalism e vorba: incepe scoala. Sa va spun drept, prima zi de scoala ma deprima si cand eram elev, dar si acum (nu m-am omorat dupa cerneala), Eu le tin pumnii tuturor, dar bobocilor in special (astia, saracii, chiar ma inmoaie, cat oi fi eu de cainos).

+3 (5 voturi)
Vae Victis
11.09.2015, 22:51:48

Un alt articol din seria ”Elitistul populist” sau ”Cum să aburim postacul (sau votacul, cum doriți!)”. Altfel spus, domnul Manolescu arată cu degetul problema, dar nu ne oferă o soluție a împărțirii a două paie la trei măgari. ...Deși, de la oameni ca dînsul s-ar aștepta soluțiile... ...Sau poate nu!

+4 (6 voturi)
Cosmina Bajdechi
11.09.2015, 23:36:59

Bani niciodata nu vor fi suficienti daca nu sunt cheltuiti unde trebuie apoi daca am ramas in acelasi stadiu de acu 30 de ani poate ar trebui sa vedem ce predam cat si cum pentru a fi eficienti

+2 (4 voturi)
provincialul
12.09.2015, 16:35:17

Domnule profesor, ca unul care a fost prins în menghina sistemului corupt al invatamantului (pentru ca educatie prea putin se face), din care am plecat cu o mare dezamagire si in calitate de parinte, imi permit sa remarc, poate concluziile ne vor edifica. In mod paradoxal, acolo unde sunt indeplinite toate conditiile legate de infrastructura (in unele locuri se schimba termopanele si mobilierul cu fiecare noua serie, bineinteles pe cheltuiala parintilor), nu ai loc din cauza protejatilor si nu poti „respira” de atmosfera imbacsita de barfa si prejudecati. Pe elev nu poti sa-l momesti cu vorbe mestesugite, sa-i ceri o atitudine onesta si implicare, cata vreme profesorul nu joaca cinstit (din fericire exista exceptii). La scolile cu „pretentii” razbat cei ce se „descurca”, iar cei care obtin note mari la concursurile de titularizare abia pot prinde un post la tara si asta daca sistemul de pile si relatii, foarte bine pus la punct, nu îi respinge ca pe un corp strain. Nu salariul demotivant îi indeparteaza pe începatori, ci lupta cu „morile de vant” ale sistemului, careia nu-i pot face fata. Intr-o societate materialista autoritatea se castiga prin nivelul salarial, deci nu e de mirare ca efortul profesorilor devine eroic, trebuind sa se impuna ca lider al actului educational din postura Cenusaresei. In vreme ce domnii elevi sunt tot mai putin prezenti in realitate, fiind absorbiti de lumea virtuala, care pare sa-i atraga spre „Insula placerilor” ca pe magarusii din „Pinocchio”. Se spune ca: „Omul sfinteste locul”, dar noua treaba asta nu ne prea reuseste. Sa fie banii de vina?

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (15)